luni, 21 februarie 2011

De la Dan Pavel la personalul de Baicoi

Imi aduc aminte, in schimb, perfect, de primul om care a cumparat cartea vineri dimineata: Dan Pavel. Venise cu fetita lui la un eveniment pentru copii organizat de nu stiu ce editura. Erau la cateva standuri de mine si i-am auzit cantand, recitand si distrandu-se. Am stat de vorba destul de mult cu Dan Pavel, dar nu despre politica. La finalul evenimentului de la vecini, a sosit familia lui Dan Pavel. Doamna, la recomandarea sotului si cu aprobarea fetitei, a cumparat un exemplar, pe care am dat si autograf. Am schimbat carti de vizita si ne-am despartit. Sigur ca nu am habar acum unde este cartea de vizita a lui Dan Pavel si nu ma indoiesc ca a mea a poposit prin cine stie ce loc in care nu umbla nimeni cu anii. Dar, important era ca am vandut o carte.
Dan Pavel
Discutia cu Dan Pavel mi-a amintit, fireste, de Becali. Mai precis, de o veche incercare pe care o facusem sa obtin finantare de la el pentru cartea mea de multimi. Asta se intampla prin 2006, cand aveam cartea gata si ma straduiam sa obtin o sponsorizare. M-am dus la un domn al carui nume imi scapa, care era presedintele PNG Timis. Un domn foarte, foarte intreprinzator, e tot ce pot sa spun despre el. Ne-am intalnit, i-am spus despre ce este vorba, iar el mi-a explicat ca nu e o problema sa-i prezinte lui Becali cererea mea, insa mai mult ca sigur nu o sa dea niciun ban, fiind vorba de o carte. Asadar, daca era pentru o masina de tuns oile, ma gandeam eu, ar scoate banii rapid. Dar o carte....puah!
Mi se intamplase ceva asemanator pe vremea cand eram profesor la Baicoi si faceam naveta cu trenul personal. Intr-o zi, eram singur intr-un compartiment si citeam. S-au urcat doi tipi, unul era cioban imbracat in piei de oaie, celalalt cred ca tot cioban, dar imbracat ca un tapinar. Ma rog. Au stat ei acolo o vreme, apoi au scos o sticla de tuica. Au tot baut, pana cand cel cu pieile mi-a zis: "ia domne si tu o gura". I-am spus ca nu pot, pentru ca iau antibiotice. Adevarul e ca as fi tras o dusca, era un frig strasnic si vagoanele nu erau incalzite, dar nu-mi convenea sa beau dupa ei. A insistat el in fel si chip, iar pana la urma mi-a zis: "ce sa-ti dau domne, uite, am niste branza, am ceapa, ia ceva, doar sa nu te mai vad ca citesti"! Am lasat cartea si am conversat cu ei pana la Sinaia. Dar, dupa cum se vede, n-am uitat nici pana azi acea intalnire.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!