joi, 31 martie 2011

Desfatarile culinare

Daca tot am vorbit de Arsenie Boca, mi-am amintit de o carte scrisa de el si care circula in Sinaia pe sub mana. Cartea era imensa si foarte grea, avea o supra-coperta galbena si purta numele "Cararea Imparatiei". Se vindea pe niste cai mai ciudate, stiu ca nu putea sa o ia oricine, pentru ca exista un numar destul de mic de exemplare si ele puteau fi cumparate de cei mai evlaviosi, ori de cei care erau mai bine vazuti la Manastirea Sinaia pentru ca dadeau mai multi bani. Nu mai tin minte chiar toate amanuntele, dar stiu ca am gasit cartea la doamna Podoaba, care mi-a si imprumutat-o.
In realitate e galbena. Asta e tot ce am gasit pe Internet
Familia Podoaba locuia in cartierul Furnica, intr-o casa splendid asezata in varful unei poieni insorite, de unde vedeai celalalt versant in toata frumusetea lui. Chiar deasupra casei incepea padurea, pe care daca o traversai ajungeai la asa-numita Casa de Oaspeti a Armatei. Dar nimeni nu cobora pe acolo, din cauza unui gard imens, iar familia Podoaba oricum nu avea niciun interes sa urce.


Mici intamplari semnificative

Seria coincidentelor continua. Cum merg undeva in legatura cu cartea, cum apar tot felul de intamplari nu neaparat ciudate, insa in mod cert semnificative.
Acum circa o luna, m-am intalnit in mall cu Eugen Jurca. El este cel care ne-a cununat religios pe mine si pe Liliana. Tot el a botezat-o pe Maria. Acum nu mai este preot, a terminat facultatea de psihologie si tine cursuri la niste universitati in vestul tarii. Pentru ca este si autor de carti cu tematica teologica, l-am intrebat daca nu are intrari pe la anumite librarii. A pus imediat mana pe telefon si a sunat o doamna pe nume Florica.


marți, 29 martie 2011

Minte de bichon

Programul meu de dimineata cuprinde, inca din momentul trezirii, mersul afara cu Richi2. Si-a facut un obicei sa vina la usa fix la 7 si sa zgarie cu ghearele. Nici nu mai avem nevoie de ceas, ne trezeste Richi. Ma scol, dau repede cu apa rece pe fata, ma imbraci si ies. Altfel, ma trezesc cu pipi de catel prin baie si nimic nu ma irita mai mult decat sa folosesc mopul.
Daca, totusi, se mai intampla sa nu ies in secunda in care ma cheama el, acest animal despre care se spune ca e destept, se duce in baie si desfasoara cumva sulul de hartie igienica. Stiu dupa zgomot ca asta face. Dupa ce trage de el pana cand se simte satisfacut, vine din nou si zgarie la usa. E ceva care ma uimeste: ce asociatie o fi facand catelul intre iesitul afara si sulul de hartie igienica?


luni, 28 martie 2011

Scuturarea scrumului intr-un loc neasteptat

Despre Petre Mongolu auzisem inca de cand aveam 10-12 ani. Intr-o vara, el si alti vreo patru sinaieni (chiar nu mai stiu cine erau, dar cred ca unul dintre ei se numea Emil Nistor), au plecat la mare, undeva prin Mamaia, Eforie, prin statiunile acelea pline de turisti straini. Pentru ca da, in anii 70 litoralul romanesc era intesat de olandezi, nemti, englezi si alte specii de europeni. Si se ducea trupa de sinaieni in cate un hotel, mergeau la usa unei camere, ciocaneau si, daca nu raspundea nimeni, intrau cu ajutorul unui speraclu si luau tot ce gaseau: bani, bijuterii, ce li se arata atunci. Daca, insa, usa se deschidea cand bateau ei si iesea cineva, intra in rol Petre Mongolu, caruia nu prea ii statea multa lume in fata.



Mici afaceri de spionaj

Dupa o vreme, m-am trezit ca vine Romi in vizita si, de fata cu mama, incepe sa-mi spuna cam asa: "Am auzit ca te-ai intalnit cu Petre Mongolu". "Da, am zis, m-am intalnit cu el la Montana". "Si ai baut un Martini la Cafe-Bar, cu Buric". "Asa-i, am facut si chestia asta". Nu mai intelegeam nimic. Astea erau chestii secrete, in niciun caz nu aveam chef sa stie mama cu cine ma intalnesc eu si mai ales unde ma duc si ce fac. In timp ce Romi vorbea, o auzeam pe mama cum comenta, cu surprindere in glas: "Cu Mongolu?!?!" "La Cafe-Bar cu Buric?!?!?!?!?"
Pana la urma am facut cumva si am curmat povestea asta. Cred ca am iesit afara ca sa nu mai aud. Romi a venit dupa mine si mi-a spus ca mama il rugase sa ii dea raportul despre ce fac eu prin oras. Iar el, pentru ca nu-i placea sa fie un turnator, dar nici nu putea s-o refuze, se hotarase sa impace si capra si varza, adica sa-i spuna ce fac, dar cu mine de fata. Din momentul ala, nu m-am mai simtit in siguranta. Si cred ca atunci s-a produs si prima fisura in convingerea mea ca toti oamenii sunt de incredere. Niciodata nu am mai reusit sa am o relatie total deschisa cu Romi. "Daca joaca dublu?" ma tot intrebam.




sâmbătă, 26 martie 2011

Domnul Corcodel si W.A. Mozart

Am scris, in post-ul anterior, "apropo de trecut strada" si dupa aia am vorbit numai de Corcodel. Nu, nu am luat-o razna, legatura exista.
Dupa ce Romi a terminat cu liceul, tatal lui i-a luat permis de conducere. Si uite-asa, am facut printre primele mele drumuri cu o Dacie - de altfel bine intretinuta. Stateam in dreapta si fumam, simtindu-ma foarte, foarte liber.


Un husen face soiu'

Apropo de trecut strada. Mi-am amintit, plecand de aici, de vechiul meu amic Corcodel. Da, Corcodel. Pe el il cheama Romulus Corcodel, pe tatal lui il cheama Corcodel Gigel. Cred ca aveam vreo 17-18 ani cand l-am cunoscut. Iesise din puscarie, unde statuse o vreme pentru ca plecase de acasa cu masina familiei, desi nu avea permis si nici varsta legala. Azi, pentru asa ceva, nu te-alegi decat cu vreo doua dupa ceafa. Dar el, din cate imi amintesc, facuse si un accident minor. Nu mai tin minte toate amanuntele, mi se pare ca inca nu implinise 18 ani cand iesise cu masina pe strazi, dar pana se terminase procesul si fusese condamnat, implinise 18 ani. 


Fetele care se cred sexy

Condusul prin Timisoara imi ofera nenumarate prilejuri de a studia natura umana. Sunt un fel de Caragiale ambulant, pentru ca si eu "vaz enorm si simt monstruos", dar de la volan, nu de pe scaunul cafenelei.
Cel mai mult imi plac fetele care se cred sexy. Cand sunt pieton, practic nu le observ, dar de la volan.... Mai cu seama cand ajung in dreptul zebrei. 
Fete care se cred sexy, asteptand sa apara masini ca sa poata traversa


joi, 24 martie 2011

Terry Dactyl

In carnetelul albastru figureaza, vad acum, piese de care mi se pare azi ca nu am auzit niciodata. Iau un singur exemplu: Terry Dactyl and the Dinosaurs. Observ ca Terry Dactyl suna ca "pterodactil", ceea ce pare a fi gaselnita numelui trupei, pentru ca te poate duce cu gandul la ceva de genul Pterodactilul si Dinozaurii. In orice caz, niciunul dintre membrii trupei nu se numea Terry sau Dactyl.
Se pare ca acesti "saurieni" au scos o singura piesa de succes, numita Seaside Shuffle, care, de altfel, este mentionata si in caietelul meu albastru.


Esenta esentelor esentiale

Gasesc, acum dupa moartea mamei, tot felul de lucrusoare pe care ea le-a pastrat cu sfintenie si de care eu nici nu mi-as mai fi adus aminte. Printre ele, un carnetel cu coperti pe fond albastru, cu un model format din figuri geometrice regulate.



miercuri, 23 martie 2011

Stie cineva cu adevarat cum face un cal?

Îmi aduc mereu aminte de discuţiile în contradictoriu cu mama. Ne certam uneori pe câte o chestie minoră şi, fiind amândoi foarte încăpăţânaţi, nu cedam pentru nimic în lume. Până la urmă, mama căpătase obiceiul să finalizeze discuţiile cu următoarea frază: „tu nu o să ai niciodată copii şi nu o să înţelegi prin ce trece un părinte când copilul se poartă aşa ca tine”.
Destinul meu a fost totuşi diferit de ceea ce credea mama, aşa că mi-a dat o fetiţă minunată. Mama a fost fericită, şi cred că apariţia (sau sosirea) Mariei i-a luminat puţin bătrâneţile.
Una din cele câteva poze cu mama și Maria pe care le am


luni, 21 martie 2011

Flori pentru librareasa

Azi m-am dus la posta pentru niste colete si am trecut pe langa o librarie care face parte dintr-un lant cu care am un contract pentru Povestile Mariei. Am intrat, am facut ochii roata si, cu chiu cu vai am gasit pe un raft patru exemplare din carte, asezate in asa fel incat li se vedea numai cotorul. M-am pus in pielea unui potential cumparator, o persoana care vrea sa cumpere o carte frumoasa pentru cineva drag si care s-a gandit ca niste povesti ar fi tocmai potrivite. Daca persoana aceea intra in librarie si vede pe un raft niste cotoare albe pe care scrie cu negru "Povestile Mariei", eu cred ca nu va fi foarte interesata. Din pacate, in ziua de azi, ceea ce vinde marfa este, de multe ori, ambalajul. Aici nu este doar o rasturnare a valorilor, dar si un prilej pentru multiple inselatorii. Pentru ca un individ pornit sa faca bani usor, poate pune un produs de doi lei intr-un ambalaj foarte frumos si apoi sa ceara 10 lei. Dar asta este si nu prea mai avem ce face.



duminică, 20 martie 2011

Un homosexual pe care nu l-as putea ierta

Numai ce-am postat pe tema lui Cervantes, ca mi-au si cazut ochii pe o stire:
Miguel de Cervantes, creatorul lui Don Quijote, ar fi fost de origine catalana si homosexual, conform cartii "Homosexuali si lesbiene din istoria Cataloniei", scrisa de ziaristul spaniol Albert Torras.
Mai mult, Torras sustine ca prima editie a romanului Don Quijote a fost scrisa de Cervantes in catalana, iar versiunile pastrate in ziua de azi sunt doar traduceri castiliene alte textului original, potrivit La Vanguardia.


sâmbătă, 19 martie 2011

O alegere

Se pare ca nu mai e mult pana cand Gaddafi va fi terminat. Pana atunci, ies la iveala zecile de miliarde de euro pe care le detine acest individ, impreuna cu familia lui, in toata lumea. Toti dictatorii au avut averi fabuloase, in toate timpurile. Dictatorii secolului trecut au stat in fruntea bucatelor cu zecile de ani. Cei din Africa, iata, n-au stat sub 40 de ani pe capul popoarelor care-i iubeau. Si atunci te intrebi: nu merita sa fii 40 de ani dictator? O fi mai bine sa ta tarasti prin viata, ducand-o mai mult sau mai putin greu si sa mori fara sa stie nimeni de tine? Sau e de preferat sa fii Gaddafi? Eu cred ca multi oameni, daca li s-ar oferi posibilitatea de a alege intre o viata de functionar si una de dictator, ar alege-o pe-a doua, chiar daca ar sti de la ineput ca vor sfarsi precum Gaddafi.


vineri, 18 martie 2011

Povestea brazilor cazatori

Azi noapte a fost furtuna. Vantul a batut atat de tare, incat a scos un brad din radacina, chiar langa blocul unde locuim noi. S-a prabusit pe o alee, facand imposibil accesul. Am dat peste el din intamplare, in timpul plimbarii de la ora 7 cu Richi2. Cand am ajuns acolo, catelul s-a ghemuit si n-a mai vrut sa se clinteasca. Am inteles ca-i era frica. Nu stiu daca asa sunt toti bichonii, insa Richi2 se teme si de o pasare care isi ia zborul pe neasteptate dintr-un tufis. La 7:30, inainte de a merge la scoala, Maria a tinut sa vada bradul si, bineinteles, sa treaca printre si pe sub crengile lui. Mi-a fost teama ca o sa-si agate hainuta si o s-o rupa, dar nu s-a intamplat nimic.


Unde sunt traducatorii de altadata?

Cel mai mare roman al tuturor timpurilor este, in opinia mea, "El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha". Cea mai buna traducere in romana este, fara discutie, cea din 1965 a lui Ion Frunzetti. Rasfoiam recent o noua versiune, nu spun a cui e traducerea, care mi-a lasat un gust amar. Nu stiu de ce prefera editurile sa re-traduca anumite carti. O fi mai ieftin sa platesti un traducator decat sa cumperi drepturile de la urmasii lui Frunzetti? Intreaga savoare a limbii s-a pierdut in noile traduceri. Frunzetti facuse munca de bijutier, cel de azi pare ca a tradus cu Google. Mare pacat.
Imi propun sa fac un efort si sa scot, pentru exemplificare, cateva pasaje din ambele traduceri.



joi, 17 martie 2011

Cum poti avea grija de flori

In postarea mea "O ipoteza ingrijoratoare"  http://totusipovestile.blogspot.com/2011/03/ipoteze.html am pus o poza cu florile de sub geam. Cu ocazia asta am observat ceva foarte interesant: florile din cele doua ghivece nu s-au uscat, cu toate ca alte cateva de sub acelasi geam s-au uscat si a trebuit sa le arunc (nu pe toate, de exemplu am un bonsai pe care incerc sa-l salvez - se vede si el in poza). De ce s-au uscat? Pentru ca nu s-a ocupat nimeni de ele. Eu am sperat ca Maria va avea grija, dar nu a avut. Am vrut s-o invat, dar se pare ca am esuat. Ei bine, cele doua care nu s-au uscat au, ambele, ceva pus in ghiveci de Maria: prima o inimioara, a doua un personaj de poveste, adica un iepuras cu fusta. Surprinzator, nu?


miercuri, 16 martie 2011

Romanii aveau talent

Umberto Eco (Numele Trandafirului) zicea pe undeva ca, in ziua de azi, cartile sunt despre carti. Ideea e ca mai tot ce stim, din carti stim. Eu, de exemplu, sunt mare specialist in crocodili, pentru ca subiectul o fascineaza pe Maria. Tot ce stiu despre crocodili stiu din carti, am vazut o singura data un crocodil (si ala destul de amarat) la gradina zoologica din Praga. Dar pot sa vorbesc ore intregi despre aceste fiinte. Ei, daca as scrie o carte cu (sau despre) crocodili, practic ar fi o carte despre cartile cu crocodili.
Tot asa si cu postarile mele pe blog, ele se inlantuiesc, vorbind una despre alta, in asa fel incat plec de la Cartarescu si ajung la mezozoic (ah, nu, nu pentru ca el este poreclit Mamutul), sau incep cu gugustiucii si ajung la Ploiesti. Vreti sa vedeti cum?
Pare ca purtam parul lung pe vremea aia



Daca as fi gugustiuc

Ma gandeam sa scriu altceva in dimineata asta, dar am gasit mesajul unei prietene la o postare de ieri, asa ca am ramas in zona gugustiucilor. Si m-am gandit la o noua ipoteza care sa explice de ce se lovesc gugustiucii de geamul meu cu o frecventa destul de mare. Poate au vazut ca aici, la mine, e o adevarata menajerie in devenire. Richi 2, care nu are stare, plus broasca testoasa pe care o tot vezi trecand prin camera. In plus, Maria ma bate la cap sa-i iau si un arici si poate gugustiucii au auzit-o.



marți, 15 martie 2011

O ipoteza ingrijoratoare

Am cateva idei legate de gugustiuci. Poate ca sunt atrasi de florile care stau la mine pe o masuta, exact sub geam. Ma gandesc ca daca as sta pe una din crengile copacului si m-as uita pe geam, inauntru si, mai ales, daca as fi gugustiuc, as incerca sa fac un mic zbor pana la florile de pe masuta.



Asaltul gugustiucilor

Stau si ma uit la pozele de la Uricani. Parca retraiesc acele clipe minunate. Brusc, un gugustiuc se loveste de fereastra. Nu stiu ce sa cred, lucrul asta se intampla cel putin odata pe saptamana. Richi 2, care doarme langa mine, se sperie si incepe sa latre. Chiar nu stiu ce-i atrage pe gugustiuci la balconul meu inchis.
Crengile de pe care se lanseaza gugustiucii


Tablele si pescuitul

Cat am stat la Uricani, Maria a facut niste lucruri total neobisnuite. De exemplu, a pescuit si a jucat table!
Sandi, proprietarul pensiunii, este un tip foarte simpatic. Dupa ce bei cu el cateva beri sau o sticla de vin, isi da drumul la gura si povesteste. Asa am aflat cam tot ce a facut el in anii 90, cand ajunsese mare afacerist pe pile la partid, partidul fiind, desigur, cel condus de Ion Iliescu. Mi-a spus Sandi cum dadeai lovitura numai cu un simplu cuvant aruncat de Hrebenciuc, care iti putea da exclusivitate la vanzarea de, sa zicem, pliculete de zahar.


luni, 14 martie 2011

La Uricani

In 2009, am mers cu totii la munte. Cand zic cu totii ma refer la: mama, tata, fetita si catelul. Catelul de atunci era Richi 1. La munte. in acel an, a insemnat la Uricani. Sunt acolo niste zone incredibil de frumoase, natura cum rar iti este dat sa vezi. Am locuit la un fel de pensiune, condusa de o familie plecata din Craiova. Pe el l-am retinut ca Sandi. Accesul este foarte interesant. Ajungi cu masina pana unde incepe drumul peste munte.


sâmbătă, 12 martie 2011

Primul Richi

A sosit vremea sa povestesc cate ceva si despre primul catel al Mariei, un bichon havanez pe nume Richi. L-am comandat la Bucuresti si ne-a sosit cu trenul. Era atat de mic si de pufos, incat parea neverosimil. Va puteti inchipui ce mult l-a indragit Maria.


vineri, 11 martie 2011

Totul într-un punct

Iata o minune de poveste, scrisa de Italo Calvino

Totul într-un punct

Pornind de la calculele lui Edwin P. Hubble referitoare la viteza de îndepărtare a galaxiilor, se poate stabili momentul în care, înainte de începerea expansiunii ei în spaţiu, întreaga materie a universului era concentrată într-un singur punct.

- Bineînţeles că stăteam cu toţii acolo, - zise bătrânul Qfwfq. Unde să stăm în altă parte? Că ar putea exista spaţiu, nimeni nu bănuia. Nici timp; şi, la urma urmelor, ce să facem cu timpul acolo, înghesuiţi ca sardelele cum şedeam ?
Am zis ,,înghesuiţi ca sardelele" aşa, ca să folosesc o imagine literară, de fapt n-aveam loc nici măcar să ne înghesuim. Fiecare punct al fiecăruia dintre noi coincidea cu fiecare punct al fiecăruia dintre ceilalţi într-un punct unic care era acela în care stăteam cu toţii. De altfel, nici nu ne prea stingheream, atâta doar că firile nu ni se potriveau cine ştie ce. Pentru că, ce poate fi mai plictisitor, atunci când n-ai spaţiu, decât să tot dai cu nasul de un antipatic ca domnul Pbert Pberd ?



Porcul babşez (nicio legatura cu soimul maltez)

Mi-am adus din nou aminte de asa-zisul targ de la Real, cel la care cartea de povesti a fost inconjurata de ceapa, salam si cascaval. Ali, verisoara Mariei, s-a oferit sa stea si ea acolo intre anumite ore, ca sa ma pot duce sa rezolv diverse treburi. Una din aceste treburi a fost taierea porcului. O, nu, nu l-am taiat eu, nici macar nu am asistat la operatiune. Aveam un porc intr-un sat pe nume Babşa. Cunosc acolo o familie interesanta, Bila, despre care o sa am de povestit. In acea zi de sambata, tot la Babşa se afla un fost coleg de clasa, Adrian Manea, zis Manilas. Un tip cu o viata extrem de agitata, despre care, poate, voi scrie candva o carte. 
Manilas la Babşa


miercuri, 9 martie 2011

Toader Paleologu: o mare dezamagire

Duminica, in preziua inchiderii targului, a venit Toader Paleologu. Intamplarea a facut ca exact in acel moment sa nu fie nimeni pe ringul copiilor, cel putin in partea dinspre standul meu. Asa ca ne-am trezit fata in fata, fara martori. Eu i-am zis cam asa: "Buna ziua domnu' ministru, haideti sa va dau o carte superba de povesti." El a zis cam asa: "Buna ziua, multumesc, nu o cumpar". Sincer sa fiu, replica asta m-a descumpanit. "De ce sa n-o cumparati? Haideti intai s-o vedeti!", am insistat eu. "Asta da - a continuat Paleologu - vin sa o vad, insa va spun ca nu o cumpar".


Cum m-a luat la intrebari Daciana Sarbu

Cum deschid televizorul, cum dau de Ponta si Antonescu. Pentru mine, singura deosebire dintre cei doi este ca pe Ponta l-am vazut la Gaudeamus, iar pe Antonescu nu.
Dar sa va spun cum a fost cu Ponta. M-am pomenit cu el in fata standului pe nepusa masa. Nu s-a oprit, nici nu cred ca avea cum, pentru ca de mana tinea un copil, iar pe umeri il tinea pe al doilea. Asta nu m-a impiedicat sa strig: "haideti, domnu' Ponta, nu treceti asa, am aici o carte pentru copiii dumneavoastra!". "O cumpar, o cumpar, dar nu vedeti cum sunt"? a strigat si el. Strigam amandoi de parca eram peste munti. Imediat a aparut Daciana, sotia lui, care a luat o carte, a foit-o, mi-a pus intrebari, apoi a cumparat-o. Chiar mi-a placut, sincer sa fiu, ca mi-a pus intrebari. Putini au facut asta la Gaudeamus.
In orice caz, daca nu m-ar fi descusut Daciana, probabil as fi crezut ca au cumparat cartea din motive electorale. La pretul ala, votul meu ar fi fost extrem de ieftin.





Maria si moshul

Ieri, la Iulius Mall, cineva a organizat un mic spectacol cu strângere de fonduri, nu ştiu exact pentru ce. Fapt este că printre cei invitaţi să se producă a fost şi trupa de Street Dance în care activează Maria. Am luat-o de la şcoală mai devreme, am mers la mall la ora stabilită (15:00), dar nu am găsit pe nimeni. Până la urmă, am aflat că totul se mutase la alt etaj. OK, ne-am dus acolo, dar a fost prea târziu: dansatorii îşi făcuseră numărul. Aşa că Maria a fost foarte necăjită. Noroc că la fel a păţit-o şi Tania, o colegă de-a ei, altfel aş fi avut ceva de tras.


marți, 8 martie 2011

8 martie vazut de un extraterestru

Astazi, pe strada, toti oamenii merg cu buchete de flori. Domnii ca sa le ofere, doamnele ca sa le duca acasa.
Daca unui extraterestru i s-ar spune "pe Pamant, intr-o zi cu numele 8 martie, oamenii de un sex dau flori oamenilor de celalalt sex", cum ar putea el sa deduca daca e ziua femeii sau a barbatului?
Asta imi aduce aminte de o mare dilema cu privire la deseurile nucleare. Sa presupunem ca intr-un desert sunt ingropate reziduuri nucleare. Ce fel de semn ar trebui pus acolo asa incat un extraterestru sa-si dea, seama, dincolo de orice dubiu, ca acolo este ceva periculos? S-ar parea ca nimeni nu poate raspunde la intrebarea asta.


Cum moare omul

In fiecare dimineata la ora 7, ies cu cainele nostru, pe nume Richi. Fac o tura de 10 -15 minute, il aduc acasa, apoi imi vad de treburile mele. In turele astea, sigur ca ne intalnim cu alti oameni (eu), respectiv caini (Richi). Un cuplu om-caine simpatic este format dintr-un domn de peste 60 de ani si un catel flocos, dintr-o rasa pe care nu o pot identifica. Domnul e imbracat in trening si alearga, iar catelul nu o ia inainte prea mult, nici nu ramane in urma (ceea ce Richi nu e in stare sa inteleaga, asa ca eu nu pot alerga). De mai multe ori ne-am intalnit si cei doi catei atata s-au jucat, incat lesele lor s-au incurcat si a fost o problema serioasa cu descalcirea.Toate astea se petrec pe trotuarele strazii Nistrului, care se intinde de-a lungul Begheiului (asta este raul Bega, asa zic banatenii).


luni, 7 martie 2011

Cărtărăduleasca

Inca nu mi-am revenit: cele mai cumparate carti in 2010 au fost cele semnate de Coelho, Mihaela Radulescu si Cartarescu!
Intrebare: Raduleasca isi merita locul langa Cartarescu, sau Cartarescu isi merita locul langa Raduleasca?
Hmm, ce carti trebuie ca scrie femeia asta!
Wow, ce picioare are baiatul asta!



Cea mai citita carte

In 2010 romanii au cumparat carti de aproximativ 112 milioane de euro.
Pretul mediu al unei carti este 20 de lei, cu 11 procente mai mare decat in 2009.
Jumatate din cartile cumparate în 2010 au fost volume distribuite la chioscuri, la oferta.
Romanii citesc in medie o singura carte pe an.
Printre cele mai vandute carti, au fost cele semnate de Paulo Coelho, Mihaela Radulescu, Mircea Cartarescu.


duminică, 6 martie 2011

Vesnica pomenire virtuala

Azi am dat peste un link absolut fantastic. E vorba de www.pomelnice.ro
Ai acolo un formular pe care il completezi, scrii lista cu mortii pe care vrei sa-i pomenesti, bifezi manastirile, platesti prin PayPal si gata.



sâmbătă, 5 martie 2011

Sanii oraculari

In vremea cand faceam liceul, circulau printre noi asa-numitele oracole. Astea erau niste caiete pe care le dadeai colegilor ca sa scrie ceva pentru tine. Sigur ca daca oracolul lui X ajungea la tine printre ultimii, aveai prilejul sa vezi ce i-au scris lui X ceilalti colegi. Puteai sa afli, de exemplu, ca o anumita fata simtea nevoia sa scrie ceva mai special si atunci puteai sa-l iei pe X peste picior sau sa ii spui magarii fetei respective. Asa erau baietii pe vremea aia, acum nu am idee cum se petrec lucrurile.



vineri, 4 martie 2011

Cartile-cartofi

Unul dintre lucrurile interesante pe care le-am descoperit mergand la targul de la Real a fost ca oamenii nu mai sunt in stare sa recunoasca valoarea. Sa explic.
In fiecare supermarket exista o zona unde se vand carti.  Unele stau frumos, pe rafturi, altele sunt aruncate de-a valma intr-un recipient de metal sau de lemn, exact precum cartofii. Sigur, in alte locuri le vezi chiar si sub forma de gramada asezata direct pe dusumea, ca in poza asta:


Bataia de joc de la Real - arzatoarea si cascavalul

Afacerea cu targurile pare a fi extrem de simpla si profitabila. Toata treaba e sa faci o firma cu obiectul asta de activitate, apoi sa te pui pe treaba. Practic, cucoanele care au organizat targul de la Real, nu au facut nimic altceva decat sa mearga la conducerea Real si sa discute tarifele. S-au inteles pe o suma, au socotit un tarif pe metrul patrat care sa le acopere contractul cu Real si sa le aduca profitul dorit, dupa care s-au pus pe dat anunturi. Cand numarul clientilor a devenit indestulator, au rasuflat usurate: treaba lor se incheiase si nu mai aveau de facut decat sa isi ia banii.


Targul de la Real

Pentru ca am scris de Ali, mi-am amintit de o experienta unica pe care am trait-o amandoi dupa ce eu m-am intors de la Gaudeamus. Succesul pe care l-am avut acolo, m-a facut sa caut cu febrilitate alte targuri la care m-as fi putut duce cu cartea de povesti. Si, prin decembrie, am gasit ceva foarte interesant:
Targul cadourilor de iarna
1-6 decembrie 2010
la Galeria Real 2



Costumul de carnaval

Ieri am fost la Fasching, impreuna cu Ali - verisoara Mariei. Placut, veselie, distractie. Maria - putin nemultumita ca nu m-am costumat si eu ca pentru carnaval.
Eu, costumat de carnaval


Fasching

Stiti pentru ce se face Fasching-ul? Ca sa sperie iarna :)


joi, 3 martie 2011

Jumatate din valoarea lui Eugene Ionesco

Cartea lui Ionesco nu difera foarte mult de Povestile Mariei - ma refer la realizare. Ambele au coperti de carton, ambele au putin peste 100 de pagini, ambele sunt ilustrate frumos (parca Doinaru se ridica peste Delessert). Povestile, clar, nu se pot compara ca stil ci doar ca lungime. Ale lui Ionesco sunt scurte si sunt numai patru. Ale mele sunt mai lungi si sunt 7. Este 7 la 4 pentru mine.
In plus, povestile mele sunt frumoase, ale lui sunt doar absurde.
Mie mi-a luat scrierea povestilor vreo doi ani, Ionescu a scris cele patru chestii intr-o zi.
Cu toate astea, cartea mea costa 25 de lei, iar a lui Ionesco 47 de lei.
25 reprezinta 53.19148936170213 la suta din 47.



miercuri, 2 martie 2011

Olita de noapte Jacqueline

De 1 martie, i-am cumparat Mariei un martisor sub forma de carte (sau o carte sub forma de martisor).
E o carte de povesti scrisa de Eugene Ionesco si ilustrata de Etienne Delessert. Sincer sa fiu, nu stiam ca Ionesco a scris povesti. Stiam ca a scris teatru absurd, am citit Scaunele si Cantareata cheala, dar povesti ...


marți, 1 martie 2011

Gaddafi

Femeia este om si barbatul este om. Acesta este un adevar de necontestat si de netagaduit. Prin urmare, femeia si barbatul in egala masura sunt oameni; a face o distinctie intre ei este o nedreptate evidenta si nejustificata. Femeile, ca si barbatii, mananca si beau, urasc si iubesc, gandesc, invata si inteleg. Femeile, ca si barbatii, au nevoie de adapost, imbracaminte si un mijloc de transport. Femeia ca si barbatul poate simti foame si sete. Ca si barbatii, femeile traiesc si mor.
Si totusi, barbatul este barbat, iar femeia, femeie.
Oare cine sa fi produs aceste abisale cugetari?
Nimeni altul decat Muammar Abu Minyar al-Gaddafi - liderul libian in parasire. El a scris o carte, numita Cartea Verde, care este publicata in toate limbile pamantului. In Tripoli exista o biblioteca in care poti gasi exclusiv Cartea Verde, in orice limba doresti.
Sunt sigur ca traducerea in romana a Cartii Verzi ar fi avut un urias succes la Targul Gaudeamus.




Un martisor din Lumea Povestilor

Azi e 1 martie. Pentru toate doamnele si domnisoarele, am un martisor. Nu e unul obisnuit, l-am facut chiar eu si am pus acolo ceva din sufletul meu. Este un martisor pe care l-am adus din Lumea Povestilor.
Bucurati-va, Lumea Povestilor nu a disparut!



După mine!