luni, 11 aprilie 2011

Efectul unei vorbe bune

Într-o seară, cum stăteam noi pe terasă la Gogol și savuram un pahar de vin de Străoane, îl vedem pe Răbdău că atacă niște tufe aflate lângă gardul care desparte proprietatea lui Gogol de cea a vecinului. E acolo un fel de șanț plin cu pământ, în care cresc diverse plante. De fapt, se vede în poza pe care am pus-o în postul precedent - este exact în spatele fetelor. Și Răbdău, urmat rapid de Max, se tot precipita asupra unor tufe, mârâia, scheuna, le dădea târcoale, încerca să sape la rădăcina lor, ce să spun - un adevărat spectacol.
Până la urmă, ne-am dat seama că acolo, între tufe, trebuie să fie un animal mic. Ne-am apropiat și l-am localizat: era un arici. Nu era deloc simplu de scos de unde se băgase. În niciun caz câinii n-ar fi reușit. Așa că m-am oferit eu. Am băgat mâna până l-am atins, dar, sincer să fiu, a scos un șuierat care m-a speriat. Nu știam că aricii șuieră în felul asta. Apoi însă am realizat că e vorba de un semnal de avertizare, că bietul arici este speriat de moarte și se apără și el cum poate. După nu știu câte încercări nereușite, a trebuit să caut o mănușă. Am găsit una în garajul lui Gogol și am izbutit să apuc ariciul cu ea. Se vede și mănușa în poză, o ține Maria în mână în timp ce îl mângâie pe Max.
După ce am prins ariciul, am încercat să-l determinăm să se deschidă (pentru că, bineînțeles, se făcuse ghem). N-a vrut cu niciun chip. De șuierat nu mai șuiera, dar se transformase în buzdugan și stătea așa, parcă spunându-ne: „na, că nu puteți să-mi faceți nimic”. Până la urmă, l-a luat și Maria în palme și, uitându-se la el, a zis: „ce drăguț e!”. Eu tocmai mă pregăteam să replic ceva de genul „cum vezi tu că e drăguț dacă stă așa, ghem?”, când, pe neașteptate, s-a deschis.
Multă vreme după aia, Maria m-a întrebat de ce s-o fi deschis ariciul exact când stătea în palmele ei, dar sincer să fiu, n-am știut ce să-i răspund. În principiu, trebuie să fi fost o coincidență. Dar, poate, mica vietate a simțit că Maria nu poate să-i facă niciun rău. Sau, poate, i-a convenit când ea a zis că e drăguț. Mai știi?




Un comentariu:

  1. Cand aveam vreo 10 ani, am gasit si eu un arici si l-am dus acasa...saracul de el. Asa am aflat ca aricii nu numai ca suiera, dar si sforaie foarte tare:) Dupa vreo cateva zile l-am dus inapoi in padure, pentru ca mi-a fost mila de el.

    RăspundețiȘtergere

După mine!