miercuri, 27 aprilie 2011

Svejk 1

Tot aşa, cu ani în urmă, era la Zliv, lîngă Hluboka, un pădurar; avea un nume tare urît. L-au împuşcat braconierii; după el a rămas o văduvă cu doi copii, care peste un an s-a măritat cu alt pădurar; cu unul Pepik al lui Savlovic din Mydlovary. I l-au împuşcat şi pe ăsta. Pe urmă s-a măritat pentru a treia oară, tot cu un pădurar, zicînd: „Să fie cu noroc a treia oară. Dacă nici acum n-o ieşi bine, apoi nu mai ştiu ce să fac.” Se înţelege că i l-au împuşcat şi pe ăsta, şi a rămas sărmana, de pe urma pădurarilor, cu şase copii grămadă. S-a dus pînă la cancelaria ducelui de la Hluboka şi s-a plîns că numai necazuri are cu pădurarii. Acolo au povăţuit-o să-l ia pe Jares, paznic la iazurile din Razice. Ce să vă mai spun: i l-au înecat în timp ce prindea peşte în iaz şi a rămas şi de la ăsta cu doi copii. Pe urmă a luat un jugănar din Vodnany, care i-a crăpat într-o noapte capul cu securea şi s-a dus să se predea de bună-voie. Înainte de a-l spînzura, în faţa tribunalului regional din Pisek, a muşcat preotul de nas, spunînd că nu-i pare rău de nimic şi adăugînd ceva tare urît despre măria-sa împăratul.
P2


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!