— Aşa-i, întări Švejk, nimeni nu ţi-a spus vreo vorbuliţă pe care dumneata s-o poţi răstălmăci. Întotdeauna iese rău, cînd cineva se simte jignit. Odată eram la cafeneaua de noapte „Tunelul” şi vorbeam cu nişte prieteni despre urangutani. Printre noi era şi un marinar şi povestea marinarul că pe urangutan de multe ori nu-l deosebeşti de un cetăţean bărbos, pentru că un asemenea urangutan are păr în barbă ca nişte smocuri. „Să zicem, spunea el, ca domnul ăla de la masa de alături”... Ne-am uitat atunci cu toţii într-acolo; bărbosul s-a sculat de la masă, s-a dus glonţ la marinar şi i-a ars o palmă; marinarul nu s-a lăsat nici el, a pus mîna pe sticla de bere şi dă-i cu ea în cap; domnul cu barbă de urangutan s-a întins pe jos, cît era de lung, şi a rămas în neştire. De marinar a trebuit să ne despărţim, pentru că şi-a luat repede tălpăşiţa; credea că l-a dat gata.
După aceea, ne-am căznit să-l readucem în simţiri pe domnul acela; da rău am făcut, că dumnealui, cum s-a trezit, a adus patrula peste noi, care, vorba ceea, n-am avut cu dumnealui nici în clin nici în mînecă. Şi aşa am ajuns cu toţii la comisariat. Acolo, el o ţinea într-una pe-a lui: că l-am făcut urangutan şi că n-am vorbit decît despre el. Şi aşa o ţinea într-una. Noi, de colo, ziceam că nu-i adevărat, că nu-i urangutan; dar el, că da, că este, că a auzit cu urechile lui. Eu l-am rugat pe domnul comisar să-l lămurească dumnealui; şi dumnealui l-a lămurit cu toată bunăvoinţa că nu-i urangutan. Dar el n-a vrut să înţeleagă, şi i-a zis domnului comisar că ştie el că dumnealui, comisarul, ţine cu noi. Atunci, domnul comisar a pus să-l bage la răcoare, ca să se trezească; noi am vrut să ne ducem înapoi la „Tunelul”, dar nu s-a mai putut, că ne-a băgat şi pe noi la zdup. Aşa că vezi, domnule caporal, ce poate să iasă dintr-un fleac de neînţelegere, cu care nici nu face să-ţi prăpădeşti vremea. Tot aşa, la Okrouhlice, era un altul care a făcut pe jignitul pentru că odată, la Nemecky Brod, i-a spus cineva cum că ar fi şarpe-tigru. Cuvinte din astea sînt, slavă Domnului, dar pentru ele nu te poate pedepsi nimeni. De pildă, dacă noi ţi-am spune dumitale acum că eşti un şobolan, ai putea dumneata să te superi pe noi pentru un fleac ca ăsta?
Caporalul sări ca fript de pe bancă. Nu se poate spune că a zbierat. Necazul, furia, deznădejdea, toate se contopiseră într-o avalanşă de urlete sălbatice; acest interesant număr de concert era acompaniat de şuieratul pe nas, executat de preotul de campanie, care continua să sforăie. După această manifestare sălbatică, urmă o stare de depresiune totală.Caporalul se aşeză din nou pe bancă, şi ochii lui spălăciţi, lipsiţi de expresie, fixară depărtările, pădurile şi munţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu