"Animalul a ajuns pentru unii dintre noi să înlocuiască prietenii sau chiar rudele. Întâlneşti persoane care vorbesc despre un câine ca fiind copilul lor. Am rămas uimit când cineva mi-a spus „hai să-ţi arăt băiatul meu” şi în loc de o fiinţă umană, mi-a fost dat să văd un câine.(...) Nu mai ştim ce este important şi ce nu. Vedem din ce în ce mai mulţi tineri care refuză să aibă un copil, dar îşi doresc arzător un animal. Nu sunt împotriva animalelor, dar trebuie să înţelegem că oricât de frumoase şi inteligente ar fi, ele nu pot suplini o fiinţă umană."
Aşa scrie un domn într-un articol publicat pe un site ortodox. Bineînţeles că printre comentatorii articolului sunt destui cei care iau, ca să zic aşa, apărarea animalelor. Iată un exemplu: „Animalele nu te pot trăda niciodată, sunt oameni pe care-i ajuţi şi rămân nerecunoscători chiar te jignesc că nu sunt ajutaţi aşa cum ar dori ei, nu sunt de acord cu ajutorul dat cerşetorilor, de multe ori am ajutat fam. nevoiaşe cu haine, diverse lucruri, dar bani niciodată, că ei nu vor fi mulţumiţi, te înjură că de ce le dai atât de puţin, am salvat multe animale şi nu-mi pare rău deloc”
Discuţiile astea se poartă de multă vreme şi ajung foarte departe. Au animalele suflet? Dacă au, unde se duc sufletele lor după moarte? Permite Biserica eutanasia la pisici? Și multe altele, la fel de savuroase. Eu unul chiar nu-mi bat capul cu aşa ceva. Cred că animalele sunt cei mai potriviţi prieteni pentru copii. În cartea de poveşti pe care am scris-o, apar animale - în fiecare poveste câte unul, ca actor principal alături de Maria. Copiii care, pe lângă părinţi, învaţă să iubească un căţel sau o pisică, fac un fel de antrenament pentru iubirea care va urma pentru partenerul de viaţă. Cred că iubirea poate fi învăţată şi pentru asta un animal este foarte potrivit. Dar să îţi dedici viaţa, ca adult, unui animal, mi se pare o exagerare - ca să mă exprim eufemistic.
Aşa scrie un domn într-un articol publicat pe un site ortodox. Bineînţeles că printre comentatorii articolului sunt destui cei care iau, ca să zic aşa, apărarea animalelor. Iată un exemplu: „Animalele nu te pot trăda niciodată, sunt oameni pe care-i ajuţi şi rămân nerecunoscători chiar te jignesc că nu sunt ajutaţi aşa cum ar dori ei, nu sunt de acord cu ajutorul dat cerşetorilor, de multe ori am ajutat fam. nevoiaşe cu haine, diverse lucruri, dar bani niciodată, că ei nu vor fi mulţumiţi, te înjură că de ce le dai atât de puţin, am salvat multe animale şi nu-mi pare rău deloc”
Discuţiile astea se poartă de multă vreme şi ajung foarte departe. Au animalele suflet? Dacă au, unde se duc sufletele lor după moarte? Permite Biserica eutanasia la pisici? Și multe altele, la fel de savuroase. Eu unul chiar nu-mi bat capul cu aşa ceva. Cred că animalele sunt cei mai potriviţi prieteni pentru copii. În cartea de poveşti pe care am scris-o, apar animale - în fiecare poveste câte unul, ca actor principal alături de Maria. Copiii care, pe lângă părinţi, învaţă să iubească un căţel sau o pisică, fac un fel de antrenament pentru iubirea care va urma pentru partenerul de viaţă. Cred că iubirea poate fi învăţată şi pentru asta un animal este foarte potrivit. Dar să îţi dedici viaţa, ca adult, unui animal, mi se pare o exagerare - ca să mă exprim eufemistic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu