joi, 16 iunie 2011

Nostalgiile lui Costica

Cam odata pe saptamana, la Sinaia, faceam gratare la Costica. Incepeam mereu cu o gustare atat de imbelsugata, incat mai-mai ca ne venea sa renuntam la carnurile fripte. Beam cate doua - trei paharele de tuica, mancam slanina, ceapa, rosii, salam, branza, masline, etc. Apoi frigeam 10-20 de mici, cotlete, pulpe de pui si carnati. Adriana facea un tuci imens cu cartofi prajiti si ne puneam pe ospat. Ma simteam precum Gargantua, insa nu am cum sa fiu ipocrit: imi placea ipostaza. Mai ales ca beam si un vin bun de tot, pe care il procuram de prin partile Urlatilor. 
Gargantua

Mai mereu, Costica devenea nostalgic si isi amintea de satul lui. Si, de fiecare data, aducea un casetofon din cele care erau la moda prin anii 70 si punea o caseta cu Stefan Hrusca. Apoi derula inainte si inapoi pana gasea piesa care-i trebuia lui: "Intoarcerea taranului":
Apleacã-ti fruntea de stãpân
spre brazda noastrã milenarã,
reînviat tãran român
si fãcãtorule de tarã...

Intr-un pridvor cu busuioc
ascute briciul pus la grindã,
peste-un lighean muiat la foc
tu bãrbiereste-te-n oglindã

Ai colindat ce-ai colindat
prin lumea vesnic friguroasã,
acum bine-ai venit în sat
mai cald e totusi pe acasã

Te-asteaptã brazda s-o-nfloresti
si grajdul sã-l îndesi cu vite
si vechi colinde românesti
te mustrã, parcã pãrãsite...

Tãran român, Mãria Ta,
sã nu lasi cîmpul tãu sã moarã,
ti-au dat strãmosii ce lucra,
cu mîinile-au fãcut o tarã

Dã iute briciul pe curea
si bãrbiereste-te de-a rîndul,
cã vezi cã azi e ziua ta,
care dureazã cît pãmîntul

La cimitir, pe la cei dusi,
coboarã-n zori si te închinã,
sã ungi tîtînile la usi,
deschide geamul spre luminã,

Reparã gardul putrezit,
dã coama calului prin mînã,
si ca sã simti cã ai venit
sleieste apa din fîntînã

Si nu uita, din cînd în cînd,
sã mai si mori cum se cuvine,
în toti urmasii renãscînd,
cum toti strãmosii sînt în tine

Tãran român, Mãria Ta,
îndreaptã cãi ce se strîmbarã,
prin tine tara va dura,
cã tu ai palma cît o tarã

Cand ajungea la strofa a treia, cea cu colindatul, ii dadeau, invariabil, lacrimile si incepea sa-mi povesteasca din copilarie, apoi facea planuri de reintoarcere la Racoasa. Si, tot de fiecare data, imi spunea ce mare poet e Vasile Militaru, autorul versurilor interpretate de Hrusca.
Mie, unul, versurile respective nu-mi sunau deloc a Vasile Militaru, ba chiar suspectam faptul ca le-ar fi scris Adrian Paunescu. Si mereu hotaram sa caut pe Internet, dar a doua zi ma luam cu altele. Pana la urma, am gasit: era Paunescu toata ziua. I-am zis lui Costica si a fost extrem de dezamagit. Un anticomunist mai inversunat decat Costica e destul de greu de gasit, asa ca asocierea dintre poezia lui de suflet si poetul de curte al lui Ceausescu i se va fi parut o blasfemie. A intrat intr-o dilema teribila: sa nu mai asculte niciodata piesa lui Hrusca, sau sa accepte ca a scos si Paunescu versuri care sa-l impresioneze pe el, anticomunistul? 
Dupa cateva luni de framantari, Costica a gasit o iesire geniala din impas. Am facut noi un gratar, am respectat intregul tipic, la urma a aparut casetofonul, a pornit muzica, iar Costica mi-a spus: "Vorbesti prostii, asta nu e Paunescu, e Vasile Militaru." Punct.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!