Dacă tot am vorbit de furia lui Liiceanu, m-am gândit să pun aici și un fragment din cele publicate de Thoma și care au stârnit mania filosofului (ah, ah, cât de mult s-ar fi bucurat el să fie cel care să le dea în vileag, mă gândesc eu). Zis și făcut. Iată ce-i scria Cioran „caprei metafizice”:
„Dragă Friedgard, e dimineață devreme. N-am putut să mă zvârcolesc în pat ca un vierme, a trebuit să mă scol, ca să vă trimit o listă a păcatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am făcut o plimbare inutilă, am vrut chiar să intru într-o biserică (Saint Severin), mi-am cumpărat o carte despre Trappisti și n-am putut s-o citesc (...) Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd mințile. Am înțeles dependența mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aș vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Ați fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinație perversă pe care mi-o stârnește trupul Dumneavoastră. Perversă nu a fost cuvântul potrivit; am vrut să spun arzătoare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu