Ce-a mai iesit pe piata barfelor din media: Andrei Plesu, zis si Capcaunul Cumsecade, pe vremea cat era consilier la Cotroceni, ardea furnici cu ochelarii. Aha. Deci se plictisea si ca sa-si treaca vremea, folosea ochelarii ca lentile pentru carbonizat furnici. Excelent, sper sa fie adevarat.
Asta-mi aduce aminte de anii 70, la Sinaia, cand aveam si eu preocupari insolite. Scuipam pe perete (pe atunci nu exista Tifel, peretii erau dati cu var), luam un bat de chibrit si ii frecam capatul fara fosfor de locul unde scuipasem, in asa fel incat se forma pe el un gogoloi de var apos, aprindeam chibritul si-l aruncam spre tavan cu toata puterea. Gogoloiul se lipea, iar flacara consuma chibritul, innegrind tavanul pe o raza de vreo doi centimetri. Treaba asta se petrecea la bucatarie, deasupra unei sobe de gatit din alea vechi, cu lemne. Cand s-a prins mama, deja era tarziu: tavanul era complet negru si, din loc in loc, se vedeau bete de chibrit care nu arsesera complet. Era un gen de padure carbonizata, cu susul in jos.
Mai faceam o chestie, una ingrozitoare. Mergeam in poligonul de tragere al soldatilor si culegeam in urma lor capsulele cartuselor de pistol. Erau unele micute, intra acolo la fix o musca din alea mari si enervante. Prindeam cate o musca, o bagam in cartus, strangeam gura cu un patent, apoi bagam cartusul in foc. Cand imi aduc aminte, ma trec fiorii, nu stiu cum naiba puteam sa fac asa ceva. Moartea mustelor dura putin, poate o secunda, le auzeam bazaitul si, din pacate, parca il aud si acum. Slava Domnului ca nu am trecut la experimente pe broaste, pasari, cartite, cum au facut unii dintre cei cu care ma jucam in vremea aia.
Oricum, in cazul lui Plesu e mai simplu: cel putin furnicile nu bazaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu