O povestire a lui Tudor Octavian

Coincidenţele

Viaţa lui Vasile B. a stat, chiar din ziua în care s-a născut, sub semnul unor simpatice coincidenţe. A venit pe lume, în timp ce în cealaltă odaie radioul anunţa moartea lui Goga, în Bucureşti se pregăteau festivităţile pentru  celebrarea a 90 de ani de la moartea lui Eminescu, iar taică-său se făcea pulbere de bucurie la aceeaşi masă la care, exact cincizeci de ani mai tîrziu, avea să se îmbete, din cu totul alte motive, Fănuş Neagu. Mai trebuie spus că trecuseră 13 zile de cînd ruşii invadaseră Finlanda, dar că greva textiliştilor de la „Galia” avea să mai dureze încă o lună şi jumătate fără să deranjeze pe nimeni.

Copilăria şi-a petrecut-o în cartierul unde avusese o amantă Panait Istrati. A învăţat să scrie şi să citească la singura şcoală din oraş în care n-au călcat niciodată Iorga, nici Perpessicius. Şi, în ciuda faptului că şi aici petrecerile festive cu fiii locului se terminau cu nişte chefuri monstruoase, nu l-a întîlnit nici pe Fănuş Neagu.

Liceul pe care l-a urmat se numea „Ştefan cel Mare”. Strada pe care se găsea liceul se chema Alexandru Lăpuşneanu. Bulevardul pe care ieşea cu fetele la plimbare purta numele de Al. Ioan Cuza. Ca de altfel şi cinematograful unde a văzut de cîte şapte ori filmele „Vagabondul” şi „Articolul 420”. Dar cum soarta îi pregătea un alt drum decît acela de profesor de istorie prorocit de domnul Mârza, după ce-i dăduse numai note de zece la lecţiile despre Insurecţia armată din 23 August 1944, oamenii pentru care a lucrat în tinereţe, în Bucureşti, ca zugrav-vopsitor categoria a III-a, s-au numit Sadoveanu, Beniuc şi Corneliu Baba.

Un altul mai vanitos poate că ar fi fost mîndru şi de faptul că a tencuit un perete în casa vecinului lui Nichita Stănescu. Însă, una e să te bombăne o celebritate ca Baba, şi alta e să te reclame la partid, că i-ai stropit cu var „Operele complete” de Lenin şi Stalin, un inspector oarecare din Ministerul Culturii.

Anii maturităţii n-au făcut altceva decît să-i confirme faptul că tot ce i se întîmplase pînă atunci ţinea de destin. O vreme, a stat la aceleaşi cozi la carne şi brînză cu poeţii şi romancierii din blocul Uniunii Scriitorilor şi, printr-un mare noroc, viza pentru Franţa i-a fost refuzată de acelaşi colonel care i-o refuzase şi lui Paul Goma.

Viaţa lui Vasile B. s-a scurs sub semnul unor întîmplări providenţiale, chiar şi atunci cînd n-a fost conştient de asta.

Nu mai departe zilele trecute, cînd, ieşind cu soţia din bloc ca să meargă la onomastica bunului său prieten Valentin W, a călcat cu pantofii cei noi într-un rahat gigantic de cîine şi a puţit toată seara.