vineri, 30 septembrie 2011

La grupicek

In armata, eram un tip care facea lucrurile de-a-ndoaselea, ca multi alti teristi (adica soldati cu termen redus). Eram studenti, eram destepti, iar apevistii erau cu totii (in opinia noastra) niste prostalai de care n-aveai cum sa nu razi. As putea povesti o multime de faze amuzante cu apevistii din unitatea mea si probabil ca o s-o si fac, in viitor. Acum insa vreau sa scriu despre modul in care obisnuiam sa particip eu la sedintele de tragere. Ele erau de mai multe feluri: cu tunul (sau obuzierul, ma rog), cu pistolul-mitraliera si cu pistolul obisnuit, ala cu care se impusca toti prin filme. In plus, aruncam si cu grenada, stand ascunsi intr-un sant nenorocit, plin cu noroi infect.



Jucătorul de șah profesionist

Recitind povestea meciului dintre Spassky și Fischer, am dat peste un paragraf care mi s-a părut pur și simplu cumplit:
Şahul seamănă cu viaţa. Întâi, pentru că victoria se dobândeşte printr-o infinită răbdare şi clarviziune; în al doilea rând, pentru că jocul se bazează pe tipare, pe serii de mutări deja cunoscute şi care vor fi reluate, cu sau fără uşoare modificări, în orice partidă. Adversarul îţi analizează tiparele de reacţie, adică stilul, şi află cum vei proceda în viitor. Dacă, rămânând imprevizibil, refuzi să-i oferi date pe care să-şi întemeieze calculele, îţi asiguri un avantaj substanţial. În şah ca şi în viaţă, când ceilalţi nu pot înţelege ce ai de gând, intră în panică, sunt terorizaţi – aşteaptă, îşi pun întrebări, sunt nesiguri şi reţinuţi.


joi, 29 septembrie 2011

Pisica Frank si Louie

Cea mai în vârstă dintre pisicile cu două feţe a împlinit luna aceasta 12 ani. Numele ei este Frank şi Louie.
Frank şi Louie s-a născut în data de 8 septembrie 1999 şi suferă de o boală rară numită diprosopia. Deoarece puţine pisici cu această boală au supravieţuit, ea va intra în Cartea Recordurilor, ediţia 201, după cum scrie Reuters



Povestea zânelor din Bradford

Cu câteva zile înaintea sfârşitului primei conflagraţii mondiale, Frances Griffitte, o micuţă englezoaică de 11 ani, îi scrie prietenei ei Johana, care trăia în Africa de Sud:
Dragă Jo, sper că eşti bine.(...). Îţi trimit două fotografii de-ale mele. Prima mi-a făcut-o unchiul Arthur: sunt în costum de baie, în curtea din spatele casei. Cealaltă a făcut-o Elsie: acolo sunt nişte zâne pe malul unui râu. Rosebud este la fel de grasă, dar i-am făcut haine noi. Ce mai fac Teddy şi Dolly ?”
Aşa cum au declarat mai târziu cele două fetiţe, pentru ele nu era ceva cu adevărat surprinzător să vadă şi să  fotografieze zâne: zânele făceau parte din viaţa lor de copii, locul lor de întâlnire era tocmai acel mic sătuc din Yorkshire, aflat în apropiere de Bradford.



miercuri, 28 septembrie 2011

O povestioara exceptionala a fratilor Strugatki

     - La noi in Kansk trăiau doi vidanjori - tată şi fiu. Acolo nu exista canalizare, ci doar nişte gropi, pur şi simplu, în care se strângea ăsta...terciul. Si ei scoteau din ele căcatul cu căldarea şi îl vărsau în hârdăul lor. Tatăl, ca specialist cu multă experienţă, cobora în groapă, iar fiul îi slobozea de sus căldarea. Dar iată că, într-o zi, băiatul n-a putut ţine bine căldarea şi a vărsat-o îndărăt peste tătâne-su. Tătâne-su  s-a şters, s-a uitat la el de jos în sus şi  a zis cu  multă amărăciune: „Eh, zice, nătărăule, popândău ce eşti! N-o să iasă nimic din tine. Toată viaţa o să stai acolo, deasupra".
 


Sa nu judeci

Prin anii 90 ma aflam in plina perioada mistica si aveam discutii aproape in exclusivitate pe teme religioase. Intamplarea facuse ca unul dintre colegii mei, profesor de fizica, sa fie la randu-i preocupat de probleme"scripturistice", asa ca aveam cu cine sa tot combat. Fapt e ca discutiile se purtau cel mai adesea la carciuma, de unde ieseam destul de confuzi. 
Dupa o vreme, am rarit-o cu combinatia asta. Adica daca mergeam la carciuma ne ocupam cu bautul si cu discutatul de tampenii, daca aveam pofta de chestii mistice, le rezolvam la scoala. Asta a adus destule limpeziri pentru amandoi.



Jocurile seductiei

Acum câteva zile am urcat pe Facebook un banc scurt:
Un cuplu trece prin faţa unei cofetării:
- Mmmmm ce bine miroase, spune ea …
- Dacă vrei, mai trecem odată!
După o vreme, m-am întâlnit cu o cunoştinţă, o doamnă care era însoţită de fetiţa ei în vârstă de nouă ani şi, din una în alta, le-am spus bancul asta. Fetiţa a râs, imaginându-şi întreaga scenă. Mama ei a început s-o dăscălească:


O premonitie

Dupa multi ani de condus, am ajuns sa stiu cand la volanul unei masini este o femeie cu mult inainte de a ii vedea figura. Am facut nenumarate experiente si pariuri pe tema asta si in 90 % dintre cazuri am avut dreptate. Femeile conduc prost, asta este adevarul si nu am cum sa ma fac ca nu este asa. Ele iau orice curba intr-un timp dublu fata de barbati. Ies dintr-o parcare, cu spatele, in asa fel incat opresc circulatia unui sens intreg mai multe zeci de secunde. Cand se apropie de un semafor care arata verde, in loc sa accelereze ca sa treaca, femeile incetinesc. Cand depasesc o bicicleta, o fac de parca ar depasi un convoi de tiruri.


Arderea de viu

Nu credeam să învăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visător la steaua
                      Singurătății.



marți, 27 septembrie 2011

Vreau sa fiu Van Damme

Din când în când îmi doresc să fiu Van Damme. Nu ca să bat pe toată lumea care nu e cuminte, ci pentru ca să mă bucur de momentele alea din final. Ştiţi care, alea în care el se îmbrăţişează cu fetiţa, sau cu iubita, sau cu fratele, nu contează cu cine. Atunci când toate se termină cu bine, când, după turul de forţă pe care l-a făcut, eroul redevine un om obişnuit. Finalul ăla pe care l-am văzut de sute de ori şi la care încă îmi mai dau lacrimile când îl revăd.



luni, 26 septembrie 2011

Rusine BBC!

Masura imbecilitatii pentru ceea ce se numeste "political correctness" - care este un fel de limba de lemn a capitalismului - e data de ultima decizie a BBC privind renuntarea la nasterea lui Cristos ca punct de raportare cronologica. Dar iata stirea:
După modelul fostelor ţări comuniste, radiodifuzorul public britanic BBC a început să înlocuiască în programele sale termenii „înainte de Hristos - î. Hr." şi „după Hristos - d. Hr.", cu „înaintea erei noastre - î.e.n." şi „era noastră - e.n.", pentru a nu-i ofensa pe ascultătorii şi telespectatorii care nu sunt creştini.


Anularea

M-am hotarat: Adrian Paunescu va fi iertat, de mine, punctual. Mai precis, pentru fiecare vers care ma va misca, ma va impresiona, ma va face sa simt, voi anula un vers din poeziile in care ii ridica ode lui Ceausescu si/sau familiei aceluia. Voi anula inseamna ca voi considera ca versul encomiastic nu a fost comis. Viata mea e prea scurta ca sa citesc tot ce a scris AP, asa ca nu stiu daca prin aplicarea pana la capat a procedeului meu el ar iesi in castig, in pierdere, sau poate, cine stie, ar fi nul. Dar daca nu fac lucrul asta, nu am cum sa citesc Paunescu.



Elevi studiosi



Strecuratoarea

Am o poza cu adevarat remarcabila, facuta acum doi-trei ani intr-un oras italian, cel mai probabil in Napoli. Dupa cum se vede, eu ma straduiam sa iau instantanee cu cealalta parte a familiei. Liliana si Maria veneau catre mine cand, deodata, o tipa s-a strecurat printre ele desi era loc acolo sa intoarca un tir. Dar, ca sa fiu sincer, nu m-am mirat - de la italieni te poti astepta la orice. Eu am apasat pe tragaci - sau cum se cheama butonul ala - si iata ce a iesit:



Scule mari

Am dat din intamplare peste emisiunea lui Gâdea de la Antena3. Subiectul, scris pe un sfert de ecran, este urmăatorul: "Cum a jignit Basescu cele mai puternice monarhii ale lumii". Wow! Deci Băsescu nu se incurca. Nu a jignit te miri ce monarhii mărunte, de prin vreun arhipelag cu sicomori. Nu, a sărit direct la cele mai mari monarhii ale lumii...Trebuie să recunosc că sunt marcat.
Chiar nu stiu ce a făcut Băsescu de a jignit direct cele mai mari monarhii din lume. Presupun că e vorba in continuare despre declaratiile lui grosolane, marinăresti, pe tema abdicării lui Mihai. Si, in virtutea unei tranzitivităti de tip golănesc, pe potriva educației lui Gâdea, pentru asta ar trebui să se simtă jignită și regina Beatrix a Olandei etc. 



duminică, 25 septembrie 2011

Mancarea de rufe

Socrul meu, Valeriu, inainte de a se casatori cu soacra mea, Mitza, a mai avut o casnicie din care au rezultat niste copii, nu retin cati, care le este sexul, unde se afla, ce varste au, cum se numesc si tot asa. Stiu doar ca unul dintre ei are o fata care s-a casatorit acum cativa ani cu un tip al carui nume imi scapa. Ce retin este ca am fost invitati si noi la nunta, lucru pentru care le sunt si astazi recunoscator celor care s-au casatorit.
Prima faza a fost ca petrecerea s-a tinut la cantina unei scoli profesionale. Intrarea se facea prin curtea din spate, ceva care mi-a amintit de practica pe care o faceam la scoala, inainte de 89. Pe jos, mozaic din ala de pe vremuri, din pietricele albe si gri, destul de unsuros, ca la orice cantina de scoala profesionala. 



Omul zilei: Michael Douglas

La 25.09.1944, s-a nascut Michael Douglas, un tip care mi-a fost antipatic de la primul film in care l-am vazut.
Imediat dupa revolutie, mi-am luat un video din ala cu casete cat caramizile si m-am pus pe filme. Invitam prietenii si ne uitam impreuna. Pana atunci, sincer sa fiu, nu-mi dorisem sa vad din creatia occidentala altceva decat un film porno. L-am vazut, l-am revazut, dar apoi am descoperit ca exista un ocean de filme, dintre care unele chiar bune, cu actori chiar meseriasi, despre care nu auzisem niciodata. Universul meu de cinefil se limita la cativa mari regizori: Tarkovsky, Wajda, Antonioni, Fellini, Polanski, Kurosawa si alti cativa.


Blaga si astronomia

Echinoctiu De Toamna

Vino sa iesim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasa,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetatii,
din ceata ce pe poduri de metal se lasa.
Vino pe deal, pe cel din urma sub soare,
unde-un trecut de slava cu suflare lenta
sub pietre doarme,
sa strigam de-acolo dupa pasarile calatoare.
Sa strigam precum obisnuiesc copiii între jocuri,
cari far-a sti ce striga
îsi rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc în cer.



O poveste a lui Ispirescu


Voinicul cel cu cartea in mana nascut

A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? Si ca sa aiba si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea, nici gand n-avea. Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.
- Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul, de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie?
Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta, si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor noastre, nu s-a indurat.
- De, unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de batranete, ca grele mai sunt, a fost peste poate.
- Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua nevoi.



sâmbătă, 24 septembrie 2011

Dialog

Ca noi ati fost
Ca noi veti fi






















O batrana




Prea mic pentru un razboi atat de mare

Sunt uimit sa descopar ca la 15 ani ma atrageau tablourile lui Dali, Kandinsky sau Miro. Dar este cert ca imi placeau, altfel nu as fi scris despre ele. Tot pe-atunci, citeam Doctor Faustus al lui Thomas Mann si nimeni nu ma impiedica sa fac asta. Eu, daca Maria ar avea 15 ani si as vedea-o cu Doctor Faustus in maini, i-as smulge cartea si as arunca-o direct in suvoiul de laturi numit Bega. Dar deh, mama cred ca era tare mandra ca are asa un baiat destept, care la 15 ani citeste chestii pe care nu le pricepe chiar oricine. Intrebarea e: oare le-am priceput? Oare nu mi-au facut mai mult rau decat bine? Asta poate fi un subiect de discutat indelung.
Dali - Girafa in flacari



Inghitirea creatorului de catre propria creatie

Am un sac plin cu lucruri de la mama: caiete, poze, foi disparate, scrisori, o adevarata comoara pentru cineva interesat de vremurile trecute. Cotrobaind in sac, am gasit o chestie pe care nu stiu cum sa o numesc: schita, poveste, fantezie, incercare literara, in orice caz e vorba despre doua pagini in care am scris eu despre un tablou. Nu-mi amintesc nimic mai mult, nu stiu de ce am scris asta, nu stiu cum ar fi putut continua. Am scris-o si atat. Cred ca aveam 15 ani.



Poze in oglinda

Cmipla
Clipla

Epapln



O veste proasta

Ieri, m-a convins Ali sa ma duc la marea adunare populara de la Herbalife. Am luat-o pe Maria de la scoala si ne-am dus. Am stat pana la sfarsit, pentru ca se organiza o tombola si Maria n-ar fi plecat nici daca ar fi durat o saptamana. Am ascultat diverse prezentari de produse, am admirat oameni care au facut cariera de vanzatori si au ajuns la venituri de 20.000 lei pe luna, am studiat grasani si grasane etc. In fond, nimic deosebit. Ce mi s-a parut, insa, insuportabil, a fost modul complet fals si tras de par in care isi faceau oamenii numarul. Se vedea de la o posta ca e vorba de repetarea unor partituri rostite de mii de ori pana atunci, in care se spun anumite lucruri in anumite momente, in care ceea ce spui trebuie spus intr-un anumit fel si insotit de anumite gesturi. Mi se pare INFERNAL. Am mai intalnit asta in sistemul MLM (Multi Level Marketing) acum multi ani, cand aparusera in Romania produsele Amway. Tin minte cum a incercat sa ma atraga un fost coleg de facultate, Tibi Patran, care m-a prins pe o terasa si mi-a povestit despre ce-i vorba.


vineri, 23 septembrie 2011

Dreptatea lui Sancho Panza

Cei care au citit  "Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha" isi amintesc de Sancho Panza, scutierul lui Don Quijote. El este un taran simplu, care crede promisiunile "iscusitului hidalgo" si accepta sa mearga impreuna cu el in marea aventura a reinvierii cavalerismului. Una dintre promisiuni este ca Sancho va primi guvernarea unei insule. La un moment dat, un nobil amuzat de povestea celor doi, insceneaza numirea lui Panza ca guvernator al insulei Barataria. Numai ca la guvernator vin oameni cu probleme, asa ca imediat Sancho este pus sa raspunda la intrebari puse de "supusii" lui. Una dintre ele este varianta lui Cervantes la asa numitul "paradox al mincinosului": daca spun ca sunt mincinos, mint sau spun adevarul?
Sancho Panza guvernator al insulei Barataria



Competiția

În primii doi ani de facultate aveam, săptămânal, una sau două ore de sport. Lucru care pe mine mă exaspera. Mi se părea culmea să merg până la Drept, să mă pun în şorţ sau trening şi să alerg pe-acolo, în loc să stau la beri cu prietenii. Aşa că nu mă duceam şi gata. Am acumulat atâtea absențe, încât am ajuns în situaţia de a fi primul student din istoria Universităţii lăsat repetent din cauza sportului. Aşa că am apelat la nişte pile. Pe vremea aia nu ştiu ce nu puteai rezolva cu pile: era exact ca acum. Aşadar am pus pilele în funcţiune şi am obţinut următorul rezultat: nu rămân repetent, dar trebuie să mă duc să dau nişte probe.
Personaj din Satyricon


Bullshit

 „Şi a zis Domnul: «[...] să amestecăm limba lor, ca să nu înţeleagă nici unul glasul semenului său.» Pentru aceea s-a chemat numele locului aceluia Amestecare [Babilon], pentru că acolo a amestecat Domnul Dumnezeu limbile întregului pămînt, şi de acolo i-a risipit pe ei Domnul Dumnezeu pe tot pămîntul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.” (Facerea 11:6-8)

Turnul Babel
Parlamentul European










Timp de zece veacuri încheiate a fost zidit turnul Babel european, şi nouă ne-a revenit nefericita vedenie. Omul european a ajuns la ameţeala sa fatală. L-a dus pe supraom în vîrful turnului său Babel, voind a desăvîrşi prin el zidirea sa.



Boala Chron si rastignirea lui Cristos

Exista boli pe care le fac, cel mai frecvent, anumite etnii sau populatii. Mi se pare un subiect fascinant: de ce, spre exemplu, siclemia este constatată exclusiv la populaţia neagra? Ma intreb daca specialistii stiu raspunsul, sau fac doar ipoteze, cam in stilul in care se vorbeste de Big Bang.
In orice caz, am gasit un articol pe tema asta, in care am aflat ceva foarte ciudat. Zice acolo asa:
Rabin Ashkenaz



joi, 22 septembrie 2011

Revoltator

Ultima idee in materie de frauda electorala a PDL este de-a dreptul halucinanta. Pe baza unui ordin primit direct de la Basescu, pedelistii fac transport gratuit de-a lungul si de-a latul marilor orase de, atentie...negri! Da, de negri. Asa cum scrie in telegrama de la Basescu (si care va fi publicata la momentul potrivit de WikiLeaks), se pregateste o lege prin care li se va permite rezidentilor straini din tara noastra sa voteze la locale si parlamentare, chiar daca nu sunt cetateni romani. Este cazul, spre exemplu, al studentilor negri care invata in orasele noastre universitare, in particular in Timisoara. Ei sunt transportati oriunde au nevoie, gratis, cu masinile PDL-ului, contra unei semnaturi prin care se angajeaza ca la locale si la parlamentare sa voteze cu candidatii partidului. Basescu spera ca in acest fel sa aduca PDL un surplus de minim 10.000 de voturi, numar care poate face, asa cum s-a mai vazut, diferenta. Prezentam aici un prim set de fotografii relevante efectuate de oamenii de specialitate ai PNTCD, trimisi pe teren de Gheorghe Ciuhandu - primarul taranist al orasului nostru, care in acest scop le-a pus la dispozitie carje, carucioare, medicamente si energizante.
Cetatean strain semnand angajamentul fata de PDL



Boicotati, boicotati, boicotati!

S-au gandit unii ca dupa faza cu Schengen, in care Olanda ne-a dat pas, ar trebui sa boicotam produsele olandeze. Asta daca vrem sa fim patrioti adevarati. Eu unul ma indoiesc ca o sa renunte gospodinele la Ariel, de exemplu, sau ca mamicile cu bani nu o sa mai cumpere bomboane Ferrero Roche pentru copiii lor bucalati. Si chiar daca ar face-o, ma intreb daca ii va pasa Olandei de treaba asta mai mult decat imi pasa mie de faptul ca nu mai cumpara Costa Rica Salam de Sibiu. Oricum, pentru cine e interesat, iata o lista de produse facute de olandezi sau in care participa si ei:



Ce-o mai fi si Epaidia?

Vrajitoria este inca in mare voga la noi in tara si cred ca si in Ghana. Oamenii se duc la vrajitori si platesc bani grei pentru diverse magii. Pentru cine nu stie cu ce se mananca treaba asta, iata o lista a tipurilor de vrajitorie:



Sinaia ca Sapanta

Mie mi se pare vesel, chiar daca textul nu e in versuri si nu zice de soacre



miercuri, 21 septembrie 2011

O alta nuvela a lui Edgar Allan Poe

Balerca de Amontillado
Miile de jigniri ale lui Fortunato le‑am îndurat cum am putut mai bine; dar cînd a trecut la insulte, am jurat răzbunare. Dumneata, care cunoşti atît de bine natura sufletului meu, îţi vei da seama însă că n‑am dat glas vreunei ameninţări. În cele din urmă aveam să fiu răzbunat; iată un lucru stabilit în chip definitiv - dar tocmai caracterul acesta definitiv al hotărîrii elimina ideea riscului. Trebuia nu doar să pedepsesc, ci să pedepsesc cu impunitate. O nedreptate nu este repa­rată atunci cînd pedeapsa îl ajunge pe cel care o repară. Şi tot nereparată este ea dacă răzbunătorul nu izbuteşte să se facă simţit ca atare de către cel care a comis nedreptatea.



O mica suparare cu autor necunoscut

Tot cautand poze cu Bunelu, am dat peste o chestie super induiosatoare: o poza cu mama, pe o poiana, langa o cabana pe care nu o recunosc, dar care ar putea fi Poiana Stanii sau Poiana Regala, cum s-a numit inainte de a-i schimba numele comunistii (as ramane dator celui care ar identifica-o cu precizie). O poza speciala...



Sepia si alb-negru

Asa cum se obisnuieste, pe cruce o sa fie in curand poze cu mama, cu tata si cu Bunelu. Firma care presteaza servicii funerare la care am apelat, lucreaza cu unii din Bucuresti, pe care-i doare la doi metri in fata bombeului de felul in care ies pozele. In fond, ei le primesc pe mail, le aranjeaza cu un soft oarecare, le inscriptionaza pe placute ovale si isi iau banul. Asta este tot. Pe mine, insa, in calitate de client, ma doare ca pozele sa arate OK, adica sa semene si sa fie cat de cat reprezentative.



Odihna vesnica

Cum spuneam, am fost la Sinaia pentru cateva ore. Printre altele, m-am dus la cimitir. Mama, tata si Bunelu - bunicul pe linie materna - odihnesc in acelasi loc de veci si, pentru ca eu nu sunt acolo, nimeni nu se ingrijeste de mormant. Le-am mai dat, de-a lungul vremii, bani unora si altora ca sa curete buruienile, sa puna flori, sa aprinda cate o lumanare, dar bineinteles ca intotdeauna am gasit mormantul la fel de neingrijit. Motivele, desigur, fiind mereu aceleasi: a trecut mult timp, a plouat, a fost mult de lucru (adica au murit multi sinaieni), umbla niste babe care scot florile din pamantul mormintelor si le duc la ele acasa unde le pun in jardiniere, sau, mai rau, le vand si uite-asa. Acum, pare a fi in regula. Mai e un mormant, unde se odihnesc bunicile mele: Busea din partea mamei si Elvira (careia ii spuneam Babaca) din partea lui tata. Va trebui sa ma ocup si de el cat de curand. Cam asa aratau lucrurile saptamana trecuta:



Pe dos

Sentimentul inutilitatii care m-a contaminat de la o vreme este atat de mare, incat, uneori, lucrurile pe care le fac mi se par neverosimile. Spre exemplu, nu mai spal ibricul decat din doua in doua cafele. Adica fac o cafea, o beau si las ibricul asa, in parasire, nu-l spal, nu-l clatesc. La urmatoarea cafea, dau cu putina apa prin el, cat sa nu fie zatul de trei degete, il umplu si il pun pe foc. Tacamurile? Pe ele le las sa se stranga pana nu mai am cu ce manca, folosind la fiecare masa altele. Apoi le iau pe toate si le pun la fiert intr-o oala. Cand sunt fierte pana nu mai ramane pe ele nici macar o molecula de grasime, le clatesc, le sterg si le pun la locul lor, apoi procesul reincepe. Mai am multe exemple, dar inutilul sentiment al inutilitatii ma impiedica sa le scriu aici.



Noul DEX

Noua inflamare in aceste zile vine pe teme etnice. Brusc, tiganii nu mai sunt multumiti de modul in care etnia lor este definita in DEX. Iar evreii cer eliminarea termenului "jidan".

TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) tiganesc. - Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan. Sursa: DEX



marți, 20 septembrie 2011

Fara sot

Cinstit sa fiu, aproape uitasem de partidul meu, anume PNTCD. Ultima data am auzit de el la alegeri, cand Ciuhandu - penibilul primar de Timisoara, a iesit pe scena in Piata Unirii si a declarat, in numele PNTCD, ca il sustine pe Geoana la presedintie. 
Ei bine, astazi a fost una din zilele in care am auzit din nou despre partidul lui Coposu. Nu, PNTCD nu a murit, ba, mai mult, continua activitatea care l-a consacrat in ultimii douazeci de ani: se scindeaza. Ultimul intrat in galeria presedintilor taranisti este Vasile Lupu. Un tip extrem de corpolent, care se imbraca in straie populare cantarind pe putin 50 de kilograme si care vorbea sfatos, rotindu-si buzele si obrajii de parca ar fi mestecat prune. Vasile Lupu, singurul taranist despre care se poate spune ca a lasat ceva pozitiv in urma, pentru ca el este autorul "Legii Lupu", cea pe baza careia au inceput retrocedarile de paduri si terenuri agricole.
Asadar, avem iarasi doua PNTCD-uri: unul condus de Lupu, celalalt de Ciorbea. Cu siguranta unul dintre ele are mai multi membri decat celalalt, pentru ca, nu-i asa, numarul cinci este fara sot (cunoscatorii stiu la ce ma refer).
Vasile Lupu, inainte de cura cu Herbalife



Caini de caini

La Cota 1000, situata pe granita dintre Prahova si Dambovita, m-am reintalnit cu baietii de la Economat. Parte din ei au plecat la hotelul Mara, dar altii au venit la Cota 1000. Exact ca in vremurile bune, am stat la o mica discutie cu Sorin, un tip excelent care, pe vremea mea, era sef de sala la restaurantul Economatului. Era acolo si Pavel bucatarul, pe care doar l-am zarit undeva in spatele hotelului, mai era si Edith, pe care am vazut-o la receptie. Practic, am avut o jumatate de ora plina, in care mi-am adus aminte de tot felul de oameni si intamplari de acum aproape zece ani.



Un text nefericit

Circula pe Facebook o poveste aproape imposibil de suportat (pentru mine cel putin), care apare asa (reproduc textul la virgula):
Un copil spune mamei lui: "Mamă, am scris ceva pe cearceaf cu ruj." De la furie mama a început să își bată copilul fără nepăsare până ce l-a pierdut.
Inconştientă şi în lacrimi, a încercat să-i deschidă ochişorii, dar era prea târziu; inima lui aia mică a ........a încetat să bată.
In dormitor pe cearceaf scria: "Te iubesc mamă
♥".



Mingea de ping-pong

Nu am mai mers de multa vreme cu trenul romanesc. M-am suit prin Italia, acum vreo doi ani, intr-un tren, dar aici, la noi, de prin 2003 am mers numai cu masina. Acum, cand am decis sa plec la Bucuresti cu vagonul de dormit, n-am observat niciun fel de diferenta fata de ceea ce stiam din vremea in care lucram la AEM Timis si plecam in delegatii una-ntr-una. E simplu: cauti vagonul, te sui, gasesti cuseta, iti iei locul in primire, vine insotitorul si-i dai biletul, primesti asternuturi, iti faci patul, te culci, dormi, visezi ca esti minge de ping-pong, te trezesti dimineata, te speli, cobori din tren si gata, asta a fost calatoria. Asadar, toate vechi si noua toate la cuseta. In schimb, daca te duci cu un tren de zi, n-ai cum sa nu remarci ca lucrurile s-au schimbat extraordinar de mult. Inclusiv pretul, care este imens. Am mers sambata de la Sinaia la Bucuresti cu un rapid si am platit 45 de lei. Si asta in conditiile in care de la Bucuresti la Sinaia venisem cu ocazia si platisem 20 de lei.



Rosiorii cu Vede

In apropiere de Giurgeni (ala cu podul peste Dunare) am dat, in drumul meu catre Tulcea, de un loc foarte interesant. Mai precis, de un oras din care nu a mai ramas decat numele. "Si atunci cum ai stiut ca esti in orasul ala?" m-ar putea intreba cineva. Simplu, pentru ca acolo unde a fost orasul exista panouri, bannere, inscriptii si monumente. Asadar treci pe-acolo, te opresti, te uiti in toate partile si nu vezi decat campuri sau paduri. Dar daca citesti pe panouri, bannere, etc afli ca esti in oras. Si nu orice fel de oras, ci Orasul de Floci.  Nu e Orasul cu Floci, sau Orasul Floci, este pur si simplu Orasul de Floci. Mie-mi suna cel putin aiurea, cumva ca si cum in loc de Rosiorii de Vede ai zice Rosiorii cu Vede. Dar, ma rog! 



Rasul lui Richi

De la o vreme, se manifestă un fenomen foarte curios: nu mai văd lucrurile pe care le caut, chiar dacă se află sub nasul meu. O fi semn de îmbătrânire precoce, habar n-am. Deunăzi, căutam o oală, una roşie, înaltă, în care fac de obicei macaroane. Pe aragaz nu era, pe masă, printre tuburile de Herbalife, nici atât. În dulap nu, în maşina de spălat vase nu. M-am uitat de trei ori peste tot şi nimic. Atunci a apărut Maria care m-a întrebat ce fac şi eu i-am zis: "caut oala aia roşie, vreau să fierb spaghetti şi nu o găsesc nicăieri". Maria s-a apropiat, a pus degetul pe oală, care era chiar pe masă, lângă mine şi m-a întrebat: "care, asta?" Chiar ea era, aşa că a urmat un râs general (adică râdeam noi doi dar râdea şi Richi în felul lui).
Azi dimineaţă, n-am găsit sarea, ca să presar puţină în cafea. Şi nu ştiu cum se face dar mi-a venit în minte imaginea cu Legionarul lui Sven Hassel, pornind la atac şi fredonând: Moarte, vino moarte...


luni, 19 septembrie 2011

O bascalie a lui Umberto Eco

Cum să spui adevărul şi numai adevărul
În timpul unei campanii electorale, se spun multe minciuni. Se minte pentru a sintetiza şi a simplifica o idee, se minte pentru a avansa mai repede, se minte din convingere (este cazul cel mai tragic, pentru că în realitate, cel care minte, de fapt nu minte, el spune minciuni din cauză că nu cunoaşte adevărul), se minte din viciu. Ei bine, aşa este peste tot, asta-i viaţa, subiectul este închis, punct şi de la capăt. Totuşi, nu vi se întâmplă câteodată să aveţi nostalgia cuiva care ar spune adevărul şi nimic altceva decât adevărul?
Din fericire, două categorii de operatori intelectuali vin să satisfacă această dorinţă profundă de limpezime şi sinceritate, dovedindu-ne că pot urma cuvântul evanghelic: "Que votre parole soit oui, oui, non, non; ce qu'on y ajoute vient du malin".



Trei generatii

Avem deja unsprezece soricei dansatori. Tipa, care se umflase cam cat tocul ochelarilor mei, a mai depus cinci pui. Incepe dezastrul, pentru ca in acest ritm, va trebui sa ma mut de-aici. Saptamana trecuta, inainte sa merg la Bucuresti, am fost la veterinar cu masculul, in ideea ca il castreaza. Dar deh, pana la urma am renuntat. Era acolo o domnisoara care mi-a explicat ce chestii ingrozitoare i se pot intampla ulterior - cea mai slaba fiind aceea in care tipa il devoreaza, pentru ca simte mirosul sangelui de la operatie. Asa ca am ales varianta separarii. Probabil chiar azi o sa merg sa iau o cusca noua si apoi o sa separ masculii de femele.


Un domn foarte amabil

Un amic care locuieste in Franta, m-a cautat acum doua luni ca sa-mi propuna sa ma ocup de o mica investigatie. Este vorba despre niste discrepante aparent inexplicabile intalnite in anumite raportari oficiale gasite de el pe Internet. Am apelat la randul meu la un amic care are tangente cu domeniul respectiv si el m-a indrumat catre un domn caruia ii voi spune Escu, asa ca in piesa lui Tudor Musatescu. Domnul Escu este un om aflat intr-o pozitie din care poate elucida misterul acelor raportari foarte simplu. In plus, conform spuselor amicului, el este un om foarte amabil. Bun, l-am sunat pe domnul Escu, i-am spus cine m-a indrumat catre domnia-sa, apoi i-am explicat pe scurt ce informatii as dori. M-a ascultat pana la capat si m-a rugat sa-i trimit un mail cu problema mea, urmand ca in cateva zile sa primesc raspunsul. Am trimis, m-am pus pe asteptat. Dupa aproape doua saptamani, vazand ca nu se intampla nimic, l-am sunat din nou. Nu a raspuns.


Doua lovituri in plina figura

Aseară m-a sunat un amic exact când butonam telecomanda, ca să văd ce mai mişcă prin canale. M-am dus să vorbesc cu el şi, de lene, am lăsat televizorul pe Eurosport sau ceva asemănător. Mi-am văzut de treaba mea până când, la un moment dat, am auzit mare scandal, urlete, cam ce se aude de obicei la galele de box. Aşa că m-am uitat câteva minute, numai bine ca să văd una dintre cele mai interesante întâmplări din ultima vreme.
Mayweather, dovedind ca e mai bine sa dai decat sa primesti


duminică, 18 septembrie 2011

O poveste a lui Edgar Allan Poe

Inima care-şi spune taina

ADEVĂRAT! Nervos, foarte, îngrozitor de nervos am fost şi sînt încă; însă de ce să susţii că aş fi nebun? Boala mi‑a ascuţit simţurile, nu mi le‑a distrus, nu mi le‑a tocit. Mai presus de toate, auzul îmi era ascuţit. Auzeam toate lucrurile din cer şi de pe pămînt. Auzeam multe lucruri din iad. Cum atunci să fiu nebun? Ascultă! Şi observă cît de normal, cît de calm îţi pot relata întreaga poveste.
Mi‑e imposibil să spun cum a pătruns prima oară ideea asta în creierul meu; dar o dată cuibărită, mă bîntuia zi şi noapte. Motiv nu era defel. Pasiune nu era defel. Ţineam la bâtrîn. Nu‑mi făcuse niciodată vreun rău. Nu mă jignise niciodată. Nu rîvneam la aurul lui. Cred că ochiul lui a fost de vină! da, el a fost! Unul din ochii lui semăna cu un ochi de vultur, ochi de un albastru spălăcit, cu o pieliţă pe deasupra. Ori de cîte ori se abătea asupra mea, sîngele îmi îngheţa în vine; şi astfel treptat, încetul cu încetul, mi‑am pus în gînd să iau viaţa bătrînului şi astfel să scap de ochiul lui pentru totdeauna.



Bucurestii

Indiscutabil, iubesc Bucurestii. Imi plac bucurestenii, trasaturile lor, mersul, vocile. Imi place orasul, e un aer special acolo, ceva care nu s-a schimbat din vremea in care eram student. A existat o vreme in care am incercat sa gasesc un job la Bucuresti, dar n-a fost sa fie. M-as muta maine, daca as avea o oportunitate.



miercuri, 14 septembrie 2011

Scafandri in Bega

Abia astept sa ajung in tren. O sa dorm acolo ca in sanul lui Avraam. Cel putin, mai bine decat azi noapte, cand exact in fata blocului s-a prabusit unu' cu masina in Bega. Nu era beat, zicea ca a evitat un caine. Ma rog, orice este posibil. Fapt e ca ore intregi am avut parte de girofarul masinii politiei, pus pe lumini, si de conversatii sub fereastra intre politisti si un grup de tineri. Nu cred ca erau toti in masina cu pricina, mai degraba era un grup de masini etc. Pentru ca nu puteam dormi, am facut poze:



Din nou in gara

Peste patru ore plec la Bucuresti. Am hotarat sa iau trenul, din urmatoarele motive: e mai ieftin si decat masina si decat avionul, ma culc seara la Timisoara si dimineata sunt la Bucuresti, nu trebuie sa mai conduc o zi intreaga si sa ajung acolo praf, pot sa beau linistit un whisky cu amicii mei, nu trebuie sa ma mai enervez cu cautatul locului de parcare si ar mai fi motive. 
Pentru prima data dupa destula vreme, am hotarat sa nu mai iau laptopul cu mine. O sa iau doar camera foto.
Apropo de avion: cea mai ieftina varianta e de trei ori mai scumpa decat trenul. Ca sa iti convina, trebuie sa faci rezervare cu cel putin o luna inainte. 
Am oarecari emotii: n-am mai fost intr-o gara de nu stiu cati ani. Ultima de care imi aduc aminte a fost gara de prin Italia, de unde am luat un tren catre Roma.



marți, 13 septembrie 2011

Căderea feţei

Cea mai cumplită chestie la care am asistat in anii din urmă s-a petrecut la Piaţa Traian din Timişoara (or mai fi şi alte pieţe cu numele ăsta, prin alte oraşe, de aia am specificat). Eram cu Ali pe-acolo şi ea a intrat să cumpere nişte apă. Iar eu m-am dus către un chioşc de ziare, să văd dacă găsesc "Comorile Pământului" pe care le ratasem cu o săptămână inainte. Maria are colecţia completă şi nu poate concepe să piardă vreun număr. In drum spre chioşc, am observat o tarabă unde se vindeau bilete la Bingo sau aşa ceva. Mi-au căzut ochii pe vânzătoare... Doamne Dumnezeule, cum putea să arate! Pe lângă ea, Zoe Petre este Miss Univers, nu am cuvinte să o descriu. Dacă ar fi văzut-o Texanul (naşul meu de cununie), ar fi zis că seamănă cu o pară, atât de mult se lăţea de la bust până la şezut. Dacă ar fi văzut-o Mircea Doinaru, ar fi spus că aduce cu un furuncul. In fine, poate o mai văd vreodată şi ii fac o poză.
Exact când treceam eu pe-acolo, de tarabă s-a apropiat un tip sfrijit, care contrasta perfect cu monstrul vânzător de bilete. Au schimbat câteva replici, nu am inţeles nimic din ele, nici nu mă interesa. Am trecut mai departe şi, aproape când ajunsesem lângă chioşcul de ziare, am auzit in spate vocea de stentor a individei: "te bag in pizda mă-tii, aia moartă". In clipa aia am inţeles ce vrea să spună expresia "a cădea faţa".


După mine!