marți, 13 septembrie 2011

Capitanul si invalidul

Astazi este Ziua Pompierilor. Ce este un pompier? Este un om care, impreuna cu echipa lui, participa la stingerea incendiilor. Ei, pentru ce ar trebui sa aiba acesti oameni o zi numai a lor? Simplu, pentru ca in 1848, o companie de pompieri romani s-a batut, in Dealul Spirii, cu un corp de armata otoman. Compania era condusa de capitanul Zaganescu si i-a facut pe turci carne de mici. Iata cam cum au decurs lucrurile: 
Zaganescu

Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Bălsan) şi unul otoman; deşi împresuraţi din toate părţile de turci, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acestora, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă şi lovind fără cruţare inamicul care, în pofida superiorităţii numerice, a fost cuprins de panică. Otomanii au reuşit să pună în poziţie de tragere doua piese de artilerie şi au deschis focul asupra pompierilor. Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Efectele au fost puternice: din rândurile otomanilor au căzut zeci de morţi şi răniţi; numai că, din cauza lipsei de muniţie, în cele din urmă tunurile au fost abandonate. Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pasa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb "libera ieşire din cazarmă" - angajament care mai apoi nu a fost însă respectat de otomani.
Din cate vad, in Bucuresti exista o strada cu numele Capitan Pavel Zaganescu. Marturisesc ca daca as fi trecut pe-acolo si mi-ar fi cazut ochii pe numele strazii, mi-as fi spus ca habar nu am cine a fost acest om. Si, cand colo, el este unul dintre eroii neamului. Ca sa vezi ce inseamna sa nu stii istorie: habar nu ai pe amintirea cui calci.
Dar intreaga tarasenie imi aminteste de o alta strada din Bucuresti, pe care mergeam eu ca student, indreptandu-ma catre asa-numita "Fabrica de Usturoi". Eram student si se obisnuia sa fim luati in practica, la muncile campului. Eu ma fofilam, faceam rost de scutiri medicale, ma invarteam cumva si nu mergeam. Dar pentru ca trebuia sa fac practica, ma repartizau undeva in Colentina, la sortat usturoi. Nu stiu exact ce era acolo, o ferma, un depozit, cert e ca stateam pe niste lazi si alegeam usturoi ore in sir. Ei bine, ca sa ajung acolo, treceam pe strada Invalid Suligă. N-a stiut sa-mi spuna nimeni cine a fost acest om si de ce a fost botezata o strada cu numele lui. Nici acum nu gasesc, Google returneaza numai informatii despre strada, nu si despre cel care i-a dat numele. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!