Cum spuneam, din balconul casei vedeam tot ce se petrece peste drum, in curtea unitatii de pompieri. Si intr-o zi, cand erau acolo multi soldati care se plictiseau, mi-a venit o idee de care si astazi ma mir. Aveam o pusculita plina cu monede de 5 bani. Cred ca erau pe putin o suta de monede, pe care le strangeam asa, din inertie. Am deschis usa balconului si am aruncat spre pompieri o moneda, care a cazut pe asfaltul curtii. Au auzit ei zgomotul, dar nu au realizat despre ce e vorba. Am mai aruncat o moneda, apoi inca una, pana cand careva si-a dat seama despre ce este vorba. Si atunci a inceput spectacolul: vreo zece pompieri au inceput sa se napusteasca, precipitandu-se sa culeaga monedele. Chiar daca eu stateam ascuns si aruncam din casa micile fise, si-au dat repede seama de unde vin, asa ca s-au orientat catre balcon si asteptau cu gaturile intinse sa zboare urmatoarea moneda. De vazut, nu reuseau s-o vada in aer, insa cand cadea, incepea o adevarata batalie. Parca erau niste rugbisti imbrancindu-se sa apuce balonul. Alergau, se impiedicau, alunecau, le zburau bonetele, uneori cand doi sau trei ajungeau in preajma monedei si incercau sa o ridice, venea un altul in viteza si intra cu umarul in ei, facandu-i sa se prabuseasca. Uite-asa m-am distrat eu vreo jumatate de ora, pana cand monedele s-au terminat. Si abia atunci a venit partea frumoasa. Vazand ca nu mai soseste nicio moneda, pompierii au inceput sa arunce cu pietre catre balconul meu. Din fericire, nu aveau la dispozitie decat pietricele, care nu ajungeau pana la mine, dar am vazut cum unul dintre ei sa duce si incepe sa scurme intr-un mal de pamant, probabil cautand niste bolovani.
Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca nu aparea capitanul, care a inceput sa racneasca la ei si i-a trimis de-acolo. Oh, ce sunete divine mi s-au parut racnetele alea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu