luni, 24 octombrie 2011

Impingătorul de mașinării

Azi, în supermarket, împingeam coşul ca de obicei, când aproape să mă ciocnesc cu unul care împingea o mașinărie din alea care curăță podelele. În aşa fel s-a produs întâlnirea, încât nu era altă posibilitate decât ca unul dintre noi să se dea vreun metru într-o parte. Iată cum apar dilemele. El, ca om al muncii care îşi făcea treaba, era convins că eu trebuie să mă dau la o parte. Eu, client care urma să-şi lase banii acolo (parte din ei urmând să între în buzunarul împingătorului de mașinării), aveam convingerea că el trebuie să se dea la o parte. Mi-am adus aminte, în frântura aia de secundă cât am stat şi ne-am înfruntat din priviri, de povestea cu puntea şi cu "cel mai deştept cedează", dar mi-am dat seama că nu se potriveşte în cazul împingătorilor din supermarketuri, pentru că oricine intră acolo cu cardul plin de bani se presupune, în fucking zilele noastre, că e mai deştept decât împingătorul de mașinării. Chiar nu ştiam ce să fac, când mi-am dat seama că încep să judec şi eu strâmb, înghiţind pe nemestecate lozincile alea de doi lei, de tipul "clientul nostru - stăpânul nostru". Nu mai vreau să accept să trăiesc după regulile mizerabile care spun că dacă eu am mai mulţi bani decât tine, trebuie să trec în faţa ta peste tot. Simplu. Aşa că m-am dat frumos la o parte, împingătorul şi-a împins mașinăria ducându-se în lumea lui, eu mi-am împins coşul către lumea vinurilor seci şi demiseci şi asta a fost tot.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!