marți, 25 octombrie 2011

O fabula

Gâsca si calul
O gâscă ocupată cu ciugulitul ierbii de pe izlaz s-a simţit jignită de calul care păşea alături şi, cu şuieratul ei sâsâit, i s-a adresat astfel: „Nu încape îndoială că eu sunt un animal mai nobil şi mai desăvârşit decât tine, pentru că tot ceea ce eşti şi tot ceea ce faci tu se limitează la un singur element. Eu pot să merg pe pământ, la fel de bine ca şi tine, dar pe lângă asta, am aripi cu care mă ridic în văzduh, iar atunci când vreau, pot să înot în bălţi şi în lacuri, ca să mă răcoresc în apă. Mă bucur de puterile deosebite între ele, ale păsării, peştelui şi patrupedului”. 

Pufnind cu oarecare dispreţ, calul a răspuns: „E adevărat că locuieşti în trei elemente, dar nu arăţi cine ştie ce distincţie în nici unul dintre ele. De zburat, ce-i drept, zbori, dar dai din aripi cu atâta stângăcie greoaie, că nu ai nici un drept să te compari cu ciocârlia sau cu rândunica. De înotat, ce-i drept, înoţi pe luciul apelor, dar nu poţi să trăieşti în adâncul lor asemenea peştilor. Nu îţi culegi hrana din acel element şi nici nu ştii să luneci lin sub valuri, cât despre cum mergi sau mai degrabă te legeni pe pământ, lipăind cu labele tale late, lungindu-ţi şi mai tare gâtul şi aşa destul de lung şi sâsâind la cine trece pe lângă tine, chiar că te faci de râsul oricui te vede. Recunosc că eu nu am fost creat decât ca să mă mişc pe pământ, dar câtă graţie este în ţinuta mea! Cât de fine şi de frumoase îmi sunt picioarele! Ce armonios şi desăvârşit îmi este tot trupul! Şi cât e de puternic! Ce uimitoare e viteza cu care alerg! Mi se pare că e cu mult mai bine să fiu limitat la un singur element în care să mă bucur de admiraţia tuturor, decât să fiu, în toate elementele, o gâscă!”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!