joi, 27 octombrie 2011

Pierderea unui prieten

In ultimii ani de sedere la Sinaia, am avut un prieten foarte bun. N-o sa-i dau numele, exact in virtutea acelei prietenii, pierdute intre timp, dar care a existat cu adevarat, cel putin in sufletul meu. Ne-am ajutat reciproc in diverse situatii, dar, mai mult, el a fost unul dintre acei oameni cu care am putut sta de vorba, la un pahar cu vin, despre toate problemele mele, ale lui sau ale omenirii. 
Dupa ce am plecat, am ramas prieteni, ne-am vazut in fiecare an, cand avea el drum aici, cand mergeam eu la Sinaia si asta imi dadea un sentiment de incredere, ma facea sa suport mai usor diversele lovituri ale vietii de aici, din exilul auto-impus. Cand eram complet singur, doar cu Maria care ma iubea precum numai copiii stiu sa o faca, ma intaream cu siguranta acelei prietenii. Simteam ca orice mi s-ar intampla, va fi cineva care sa imi stea alaturi si sa-mi dea putere. Si asta nu era putin lucru.
Apoi au venit alegerile, cu infruntarea Basescu - Geoana. Eu am fost pro-Basescu, el a fost pro-Geoana. Si, in seara si noaptea celebrei rasturnari, am avut cu prietenul meu un schimb de mesaje:

Basescu a pierdut si va pierde in continuare pentru ca A FURAT si este cea mai mare SECATURA! Sau cum au zis americanii: RUSINEA ROMANIEI; el si cei ce se "ASEAMANA" CU EL.
Cred ca eu aici i-am spus ceva de genul "se rasuceste Coposu in mormant cand te vede votand cu oamenii lui Iliescu".

Da, cand vede fosti taranisti votand cu Secatura Satanica Basescu, cel mai nemernic securist, diavol mizerabil. RUSINE TUTUROR CELOR CE SUSTIN pe Secatura Satanica.
Asta deja era o directa in ficatul meu. I-am zis, cred, ca lui Geoana ii cam tremura mana pe Biblie.

Geoana era emotionat pt. ca are mult bun simt. In schimb, TORTIONARUL BASESCU = CEL MAI DEZASTRUOS OM DE STAT DIN LUMEA CIVILIZATA, A BATUT UN COPIL SI AJURAT JIGODIA CA NU L-A LOVIT, DUMNEZEU IL VA PEDEPSI RAU! Stima noastra si mandria, Traian Udrea Romania.

Rusine, rusine, rusine, sa-ti fie rusine Raul daca in aceasta situatie mai porti fi de paretea acewtui sarpr veninos. Daca va fi nevoie de moarete de om, nu am sa ezit sa lup- impotriva axtuluiLAS CRIMINA; Nici acum nu v-ati luminat? Daca nu, nu mai aveti decat un singur drept
Deja nu mai era atent la cum scrie, il napadise probabil o furie oarba. Cred ca i-am zis ca poate sa isi vada linistit de treburi si cu Basescu in fruntea statului.

Din pacate nu putem. Am fost furat de Criminalul hitlerist Basescu. SA VA FIE RUSINE CA VA BUCURATI DE CASTIG PRIN FRAUDA SI DE DISTRUGEREA ROMANIEI! Veti fi vesnic vinovati de aceasta MONSTRUOZITATE = BASESCU = DISTRUGATORUL ROMANIEI
Presupun ca aici i-am spus ceva de genul "cum poti vota un partid in care misuna alde Hrebenciuc etc?"

Sunt stralucitori in comparatie cu hotul securist tortionar Basescu. RUSINE TIMISOARA!
Iata, deja, generalizarea: nu numai mie sa-mi fie rusine, ci si Timisoarei, care ma contine.

Sondajele reale nu includ fraudele SATANICE. Rusine Timisoara, orasul Satanei!
Poate ca i-am zis ceva de tipul "nu ai cu cine vota in Romania"

Cu oricine este mai onorabil decat cu Satana!

Comunist-Securist-Hot-Bandit Malefic-Tiran Bezmetic-Secatura Mincinoasa-Bataus de Nevasta si Copii Mici-Tortionar Criminal este doar Basescu. A furat dreptul nostru la vot cinstit si la democratie. Ziua Platii va veni.
Aici nu stiu ce i-am zis, dar a fost, desigur, ceva care i-a dovedit lui ca sunt un om de nimic

Tipic Securistului Nomenclaturist Comunist Malefic Basescu. Bucuria Oamenilor de NIMIC!

Asa s-a incheiat schimbul de mesaje dintre mine si prietenul meu de la Sinaia. A iesit Basescu, asta a fost, viata a mers inainte. Numai ca prietenul meu a rupt orice legatura cu mine. Nu m-a mai sunat, nu a mai raspuns la numarul pe care i-l stiam. Luase totul in serios intr-o asemenea masura, incat nici nu puteam sa-mi inchipui ce va urma. 
Dupa o vreme, am inceput sa regret tot mai mult intreaga intamplare. Mi se parea total aiurea sa rupi o prietenie pentru un meci politic intre persoane pe care nici macar nu le cunosti personal. Am incercat sa repar lucrurile. I-am scris un mail in care ii spuneam cam asa: "Imi pare foarte rau pentru ceea ce s-a intamplat. Nu ar fi trebuit sa ne certam pentru un lucru care nu ne implica pe niciunul dintre noi in mod real. Eu fac ceva pe Basescu, mult mai important mi se pare sa am un prieten ca tine" si am tinut-o tot asa. Apoi am dat send si am primit un mesaj care-mi spunea ca adresa la care am trimis nu exista. Cred ca, efectiv, prietenul meu a facut tot posibilul sa ma impiedice sa-l contactez. 
M-am resemnat, timpul s-a scurs. In decembrie anul trecut a murit mama. Am dus-o, conform dorintei ei, la Sinaia. Am anuntat cata lume am putut. Pe fostul meu prieten nu aveam cum sa-l anunt. El avusese un mare respect pentru mama, cand venea la noi se purta cu ea extrem de reverentios, ii aducea mici cadouri, ma certa ca nu am o relatie prea buna cu ea. As fi vrut sa-l pot anunta cumva ca s-a prapadit, ca sa vina sa aprinda si el o lumanare. 
La inmormantare, au venit multi oameni: fosti elevi de-ai mamei, profesori, prieteni de familie. Prietenul meu nu a venit. Dar am aflat de la cineva ca il anuntase. In discutia pe care o purtasera, el a tunat si a fulgerat impotriva mea, iar persoana aceea i-a zis: "OK, ai ce ai cu el, dar cu doamna Baz ce ai?" Probabil ca incepuse sa o urasca si pe ea, pentru ca-mi daduse viata. Pur si simplu, nici macar moartea mamei mele nu l-a clintit, nu l-a facut sa lase ura pe care a inceput sa mi-o poarte din cauza lui Basescu. Acum sunt convins ca omul acesta pe care l-am iubit, prietenul la care am tinut cu adevarat, poate mai mult decat la oricare altul, ar fi in stare sa ma lase sa mor. Efectiv, cred ca daca m-ar vedea inecandu-ma, nu mi-ar intinde mana sa ma ajute sa ies din apa.
Da, stiu, vor fi din cei care-mi vor spune "stai linistit, omul ala nici nu ti-a fost vreodata prieten". Dar eu refuz sa accept asta. Nici vorba, totul a fost adevarat, am avut acest prieten si l-am pierdut.


Un comentariu:

  1. Mi se pare destul de clar ca omul are probleme psihice. Desi nu exclud posibilitatea ca Basescu sa fi innebunit unii oameni la propriu, inclin sa cred ca prietenul tau era deja bolnav, faza cu Basescu fiind doar un fel de catalizator.

    RăspundețiȘtergere

După mine!