Pe vremea când funcţiona încă Cenaclul lui Păunescu, exista o trupă de două fete care se numea Ecoul. Şi cântau ele o piesă pe următoarele versuri:
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare
Cu vinul negru de la hanul din valea umbrelor fugare...
Aici e prima strofă din frumoasa poezie scrisă de Eusebiu Camilar şi adaptată pentru grupul Ecoul de vreun poet oarecare, poate chiar de Păunescu. Am marcat trei cuvinte, o sintagmă care poate trece neobservată, pe care unii o pot lua doar ca formă seacă, impusă de necesitatea rimei. Dar nu, nu e numai atât. Aveam să înţeleg peste ani ce se ascunde acolo şi astăzi înţeleg tot mai mult şi mai bine. Înţeleg pentru că simt pe pielea mea „setea fără alinare”. Nu e o sete de vin, nu e o sete de apă. E o sete de „ieri”, setea de ceva care nu mai poate fi întors, care a trecut precum o pasăre, cu un ţipăt înjunghiat şi nu se ştie unde s-a dus. Degeaba încerc eu să revin la lecturile copilăriei, degeaba mă duc cu Maria să mă joc, degeaba scriu poveşti... Nimic din toate astea nu-mi alină setea.
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare
Cu vinul negru de la hanul din valea umbrelor fugare...
Aici e prima strofă din frumoasa poezie scrisă de Eusebiu Camilar şi adaptată pentru grupul Ecoul de vreun poet oarecare, poate chiar de Păunescu. Am marcat trei cuvinte, o sintagmă care poate trece neobservată, pe care unii o pot lua doar ca formă seacă, impusă de necesitatea rimei. Dar nu, nu e numai atât. Aveam să înţeleg peste ani ce se ascunde acolo şi astăzi înţeleg tot mai mult şi mai bine. Înţeleg pentru că simt pe pielea mea „setea fără alinare”. Nu e o sete de vin, nu e o sete de apă. E o sete de „ieri”, setea de ceva care nu mai poate fi întors, care a trecut precum o pasăre, cu un ţipăt înjunghiat şi nu se ştie unde s-a dus. Degeaba încerc eu să revin la lecturile copilăriei, degeaba mă duc cu Maria să mă joc, degeaba scriu poveşti... Nimic din toate astea nu-mi alină setea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu