miercuri, 30 noiembrie 2011

Visul lui Istvan

In armata si in facultate am avut un coleg pe nume Istvan. Am mai scris despre el, dar acum mi-am adus aminte de un vis pe care il avusese pe cand era elev si pe care mi l-a povestit intr-o seara, la un coniac. Da, la un coniac, in unitatea 01470 din Focsani era cel mai simplu sa faci rost de coniac. Iata cum se proceda. 
Gard in gard cu unitatea noastra se afla o fabrica de coniac si sampanie. Poate ca era chiar Zarea, sincer la ora asta nu-mi aduc aminte. Muncitorii de acolo aveau ca principal scop in viata furatul bauturii, asa incat inventau felurite metode de a pacali controlul de la poarta. Pana la urma au inventat o metoda incredibila, pentru care insa aveau nevoie si de complicitatea soldatilor. Iata cum se proceda:



Patru ani pentru o rastignire

Mare eveniment, mediatizat pe toate canalele posibile: a fost eliberat din puscarie, dupa patru ani, Corogeanu sau Cotonogeanu, chiar nu stiu exact cum il cheama, adica staretul de la Tanacu, omul care in 2005 a omorat o maicuta rastignind-o pe cruce ca sa iasa diavolii din ea. Pe mine chiar nu m-a mirat ca s-a ajuns pana aici, dat fiind ca in Romania exista enorm de multi oameni care traiesc la un nivel foarte jos de cultura. Cred cu tarie ca in anumite locuri din tara noastra inca este posibil orice. Rastignirea in scop de exorcizare sunt convins ca se practica sistematic pe alocuri. Nu-i exclus ca acest Cotorogeanu sa mai fi rastignit si ale persoane, doar ca pana la urma a avut ghinion si "pacienta" a murit. 
Corogeanu, omul fara gura



Scrisorile de dragoste ale Svetlanei


Trezire
Demult îmi părea viaţa o pădure uitată cu lungi ecouri fără sfârşit şi cu un trist foşnet de frunze cenuşii, căzute. Ecourile – prelungiri de gând ce nu-şi găsesc pământ de rod; foşnetul: visul mort după o scăpărare în întuneric.
Mai ieri a înverzit primul copac în mijlocul pădurii cu reflexe cenuşii, în inima întunericului... şi n-a pătruns doar soarele la el: simţisem poate gândul ce mi-a fost ascuns mai mulţi ani în privirea iubită.
Joi 14 IV 1955
Bucureşti
Oare suntem predestinaţi unii altora?



Pepene sau lubenita

Atitudine de fronda absoluta in anii 70
Pe atunci asta ar fi fost poza cu pepene. Acum, daca o vede Maria, o sa-i spuna poza cu lubenita...Iata, deci, o problema filosofica: aveam eu in mana un pepene sau o lubenita?


Porti

Praf. Sunt praf - m-a palit viroza. Ma dor ochii, nu ma pot uita unde vreau eu. As sta sub plapuma, ca in copilarie. Dar nu mai e mama, sa vina sa-mi puna termometrul, sa-mi aduca ceai fierbinte si sa ma mangaie pe frunte. Nici tata nu mai e, sa vina si sa-mi dea sa beau licori amare - parca-l aud: "hai, guzgane, bea paharul asta pana la fund".
In vremea aia, am senzatia ca ma vindecam numai si numai datorita ghemuirii sub plapuma si a prezentei parintilor. Cred ca si daca nu-mi dadeau medicamente, tot aia era. Imediat ce intram acolo, sub plapuma uriasa, ma eliberam de orice grija. Era atat de bine, ma simteam atat de iubit si de aparat, incat nici nu concepeam ca mi s-ar putea intampla ceva. Intram sub plapuma ca si cum m-as fi reintors in pantecele mamei, era un fel de retragere din lume, cu menirea de a ma naste din nou, sanatos.
Ah, acum degeaba ma mai bag sub plapuma. Degeaba ma mai ghemuiesc. Poarta re-nasterii s-a inchis, a ruginit. Se deschide, insa, incet - incet, cealalta poarta, cea prin care omul trece o singura data, Poarta Legii, cum o numea Kafka. O aud scartaind...


Ritualul

De cate ori Maria cunoaste pe cineva din anturajul meu, incepe un ritual in urma caruia persoana aceea intelege ca eu sunt cel dominat. Mi se pare foarte interesant si nu stiu ce fel de instinct ii dicteaza sa faca asta. Devine taioasa, imi da replici, ma pune la punct etc. Dupa o vreme, gata, redevine Maria cea de toate zilele. Ma gandeam ca e vorba de timiditate, pe care incearca sa o domine exagerand. Sau, poate, simte nevoia sa treaca drept puternica in ochii celorlalti si atunci le arata cum ma tine la respect, pe mine care sunt ditamai omul. Ori, poate vrea sa arate cat este ea de speciala, daca o huiduma ca mine ii accepta toate nazurile.
Sau - si asta mi-ar conveni cel mai mult - e un semn ca se teme de eventualitatea in care persoana aceea ar putea sa devina mai importanta pentru mine, ca s-ar putea chiar sa ma piarda din cauza asta. Si atunci simte nevoia sa-i fie reconfirmat ascendentul asupra mea. Un fel de a spune: "stai la un loc, n-ai nicio sansa, tata e al meu si daca nu ma crezi, iti arat chiar acum ca fac ce vreau cu el".



Frica și credința

  1. După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: „Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!”
  2. Şi Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!”
  3. Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.
  4. Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.
  5. Atunci a zis Avraam slugilor sale: „Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi”.


marți, 29 noiembrie 2011

Intalnirea cu Suzana

Am fost la Suzana, fata care ma ingrijea cand aveam 5 ani. Telenovela s-a ispravit. Am gasit o femeie rotofeie, as putea spune chiar cilindrica, pensionara, cu un barbat simpatic, pe nume Muresan. Tot de prin Popteleac si el. Au doi copii, o fata si un baiat pe nume Raul. Copiii au si ei cate un copil.
M-am dus cu Maria. Nu stiu de ce, dar simt o placere speciala atunci cand o introduc in lumea copilariei mele. Ii tot povestesc ce faceam cand eram de varsta ei, asa ca prilejul de a o duce la intalnirea cu un personaj coborat chiar de acolo, din anii aceia, nu putea fi ratat.



O poveste a copilului Raul Baz

Reproduc aici scanurile dupa povestea mea de la varsta de 9-10 ani intitulata "Flacaul". Demn de remarcat este fabulosul moment al intalnirii flacaului cu balaurii si zmeii: 
Cum ajunse el acolo, vazu un foc mare care scotea un fum gros. In jurul lui sedeau 48 de balauri si 35 de zmei.



Un caiet

Am gasit intr-un sertar un asa-numit "Caiet de compuneri". Aveam 9-10 ani cand am inceput sa scriu in el. Din pacate, l-am abandonat foarte repede. Am gasit inauntru o poveste intitulata "Flacaul" si o chestie de doua pagini cu numele incredibil "Duhul Mortii" - un fel de basm neterminat si total absurd. 
Caietul are 410 pagini, pe care sunt uimit sa constat ca am avut rabdarea sa le numerotez. Am scris doar 7 pagini si apoi am abandonat proiectul. Mult mai tarziu, la pagina 11 am scris asa: "OSCAR WILDE. DE PROFUNDIS Suferinta este o clipa foarte lunga, pe care nu o putem imparti in perioade." 



Niste poze mai tari decat cea mai scumpa poza din lume

Am scris luna asta despre "Cea mai scumpa fotografie din lume": cineva a dat peste patru milioane de dolari ca sa puna gheara pe urmatoarea chestie in care se vede Rinul, facuta de un anume Gursky:
Pai nu o fi de multe ori mai faina oricare din pozele pe care le-am facut eu la Racoasa? Ia uitati-va:


Ia sa scot eu la vanzare aceste poze, cu pretul de 10 $/buc. Oare da cineva banii astia? Garantat NU!


luni, 28 noiembrie 2011

O poezie a lui Esenin

PISICA
Sunt atat de multe pisici pe lume.
Numarul lor n-ar putea nimeni sa-l spuna
Imi amintesc: in izba noastra mirosea a mazare...
Si steaua albastra suna...

In viata, in vis ori in somn
Mi se nazare o zi departata:
Pe lavita torcea pisoiul de puf
Si se uita cu privirea dungata.

Pe atunci eram copii, copii,
Bunica-ngana un cantec batran.
Pisoiul ca un tigru tanar sarea
Si se juca cu ghemul scapat din san.

Au trecut anii, bunica e moarta.
Din pielea pisoiului iubit
Bunicul a facut o caciula
Si a purtat-o pana s-a-nvechit.


Un drum in Moldova

Drumul de la Racoasa pana la Ojdula este unul plin de intamplari interesante si surprize. Traseul optim pare a fi Racoasa - Vizantea - Vidra - Valea Sarii - Lepsa - Ojdula. Din pacate, ce castigi ca distanta, pierzi ca timp, intrucat drumul este din loc in loc nereparat. Oricum, se lucreaza.



duminică, 27 noiembrie 2011

Un câine fraier

Dau ăștia la televizor cât e ziua de lungă cazul unui câine japonez care stă de două luni într-o stație de autobuz și îți așteaptă stăpânul. L-am vazut și eu, e drăguț, flocos, are o privire inteligentă. Mai mult: stă să-l maângâi, primește mâncare de la oricine, dar nu se clintește din loc. La venirea în stație a oricărui autobuz, tresare, probabil în speranța că îi va sosi stăpânul care l-a abandonat.



Justitia la romani

Isi mai aminteste cineva de un anumit domn pe nume Alexandru Simionovici? Probabil ca foarte putini. E vorba de fostul prefect taranist de Botosani, care a fost prins in anul 2000 ca a facut niste matrapazlacuri cu banii publici. Mai precis, prefectul taranist a dat bani fara licitatie la o anumita tipografie, ca sa tipareasca buletinele de vor pentru alegeri. S-a declansat o ancheta, din care a derivat o alta ancheta: controlul averii. Ei bine, iata ca astazi procesul a ajuns aproape de sfarsit. Dupa zece ani de cercetari s-a ajuns la concluzia ca Simionovici nu poate justifica 180.000 lei. Curtea de Apel Suceava a emis o hotarare executorie in acest sens, asadar averea fostului prefect poate fi executata. Sentinta, insa, poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procesul, carevasazica, va continua. Cine stie pana cand, probabil alti zece ani. Poate pana cand Simionovici va trece in lumea celor drepti, devenind si eu unul dintre ei, iar justitia va da neputincioasa din umeri: "Ce putem sa mai facem, omul nu mai e pe-aici!".



Sfaturi pentru Severin

Eu unul chiar nu inteleg ce ar vrea oamenii sa se intample cu Adrian Severin. Sa demisioneze din Parlamentul European? Dar de ce sa faca asta cata vreme mai are de stat acolo vreo doi ani, timp in care urmeaza sa incaseze vreo 200.000 de euro? Ce roman normal la cap ar demisiona, renuntand la asemenea suma? Ceilalti doi corupti, slovenul si austriacul, prinsi si ei cu mata-n sac, au demisionat demult, din primele zile. Ce-au dovedit prin asta? Demnitate, vor zice slovenii si austriecii. Prostie, vor zice romanii. Sigur, nu toti, mai sunt si unii care gandesc sloveneste, dar ei nu prea au castig de cauza. 
Adrian Severin facand semnul banilor cu ambele maini



sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Carnetul


Carnetul de elev, imbracat cu grija in vinilin



Obsesia

Cred ca aveam vreo 15 ani...Obsesia mea fundamentala era rock-ul. As fi dat orice numai sa pot merge la Madison Square Garden si sa vad live o trupa de genul Deep Purple. Ascultam pierdut, in fiecare duminica, Metronomul lui Radu Teodoru de la Europa Libera, atat cat puteam prinde, pentru ca emisiunea era bruiata. Si, cand aveam in fata un bloc de desen, puneam pe foi viziunile mele naive despre cum ar arata un concert de rock:



O poveste a lui Hans Heinz Ewers

Păianjenul

Când Richard Bracquemont, student în medicină, s-a hotărât să se mute la Hotel Stevens, un hotel mic, rue Alfred-Stevens 6, în odaia nr. 7, trei oameni se spânzuraseră acolo de fereastră, în trei vineri una după alta.
Cel dintâi fusese un elveţian, voiajor comercial. L-au găsit abia sâmbătă seara; doctorul a constatat că moartea se întâmplase vineri după-masă între cinci şi şase. Cadavrul atârna de un cârlig gros, bătut în cercevea, pentru agăţat hainele. Fereastra era în­chisă; răposatul se spânzurase cu şnurul de la perdea. Fiindcă fe­reastra era foarte joasă, picioarele pân-la genunchi atâr­nau pe pământ; omul trebuia dar să fi pus mare putere ca să-şi îndeplineas­că hotărârea. Pe urmă s-a aflat că era însurat, avea patru copii, stătea bine şi câştiga frumos, era din fire vesel şi mai totdeauna bine dispus. Ceva scris, în legătură cu sinuciderea, nu s-a găsit, şi nici testament; nici cunoscuţilor nu le dăduse vreodată a înţelege că se gândeşte la aşa ceva.



Verigheta

Răzvan de la Moreni, tipul cu care am petrecut cutremurul din 86, mi-a povestit ceva care lui i se părea o întâmplare norocoasă. Într-o dimineaţă a plecat la lucru, ca de obicei. A ajuns la birou, şi-a băut cafeaua, apoi a făcut diverse vizite prin diverse birouri ca să se intereseze de stadiul unor lucrări - pe vremea aia nu exista reţea de computere, nu aveai Intranet, aşa că era mult mai bine să circuli prin birouri. Şi-a rezolvat el problemele, apoi s-a întors în biroul personal. Pe la prânz, s-a apucat să mănânce tartinele făcute de Nataşa - pe atunci nu existau firme de catering, aşa că îţi aduceai mâncarea de acasă. În momentul în care a scos punga, Răzvan a observat că nu are verigheta pe deget. S-a uitat pe birou, pe sub hârtii, s-a plimbat pe duşumea în patru labe - verigheta nicăieri. A început să între în panică, pentru că Nataşa nu ar fi acceptat prea uşor ca el să dovedească atâta lipsa de respect faţă de obiectul care simboliza iubirea lor. Plus că i-ar fi venit imediat în minte că el şi-a ascuns special verigheta, ca să nu observe nu ştiu cine că e căsătorit şi să accepte o legătură extraconjugală etc.


vineri, 25 noiembrie 2011

Scripta manent

  • Desi pierd lupta, taranii lui Rebreanu au unele mici satisfactii cum ar fi: uciderea boierului Iuga, arderea conacelor, etc.
  • A fost la fel ca in istoria cu Romeo si Julieta care au supt la o leoaica.
  • Personajul lui Camil Petrescu are constiinta pura, dar incarcata. El priveste retrospectiv spre viitor si se izoleaza de cei din jur sinucigandu-se.
  • La sfarsitul romanului Ana Karenina isi curma zilele, ramanand in continuare o mama buna.
  • Meritul principal a lui Geo Bogza este ca el insusi este martor la ceea ce vede.
  • Cronicarii munteni ii laudau pe stapanii lor cu cuvinte frumoase, iar pe dusmani cu ocari si insulte.
  • Substanta cenusie este mai proeminenta la copii care pe masura ce cresc se imputineaza.


Cutremure

Se tot vorbeşte de cutremure în ultima vreme, aşa că nu am cum să nu-mi amintesc de cele două pe care le-am prins: cel din 1977 şi cel din 1986.
Pe cel din 77 l-am „petrecut” la Sinaia. Eram elev în clasa a zecea şi locuiam împreună cu mama în casa din Calea Codrului. Ea era profesoară la liceu şi în acea zi de 4 martie avea ore la seral, deci venea acasă destul de târziu. Îmi amintesc că stăteam în camera mea, la birou, afundat într-un fotoliu cu speteaza foarte înaltă şi citeam. Am auzit uşa la sufragerie, am auzit-o pe mama spunând „bună seara”, i-am răspuns, apoi ea a mers direct către bucătărie. Ca să ajungă acolo, trebuia să treacă printr-un fel de vestibul, aflat chiar în spatele meu. Din el puteai intra şi în bucătărie şi în baie şi în camera mea. Am auzit paşii mamei în acel vestibul şi m-am întrebat dacă intră la mine în cameră ca să vadă ce fac, aşa că am ascuns cartea sub un caiet studenţesc în care scriam pentru matematică. Şi, chiar în acea secundă, a început cutremurul.


Paleta de culori

Alaltaieri seara, am mers la apartamentul unde a stat mama, la intalnirea cu un domn care urmeaza sa-mi aduca un pat. A mers si Maria cu mine, sa vada cum arata acum, dupa ce am refacut camera cea mai afectata de inundatie. Pe la 8 si jumatate, a sosit domnul cu patul, i-am explicat ce vreau, a facut o schita, apoi a scos o paleta de culori, ca sa-mi aleg nuanta preferata. I-am spus Mariei sa aleaga ea. Bineinteles ca la inceput a zis ca vrea albastru, dar apoi a inteles ca lemnul patului trebuie sa fie in acord cu parchetul si mobila. Asa ca a ales ceva potrivit. Sa zicem cam ca in paleta asta, mostra incercuita.



joi, 24 noiembrie 2011

Cateva expresii latinesti


Ab urbe condita = de la intemeierea orasului;
*  romanii incepeau numararea anilor de la intemeierea Romei;
Abyssus abyssum invocat = prapastia cheama prapastie;
*  Psalmii, 43,8; in sens uzual: o greseala atrage dupa sine o alta greseala;
Acta est fabula! = piesa a fost jucata!
*  formula care anunta sfarsitul unei reprezentatii in teatrul antic;
Alea iacta est = zarurile au fost aruncate;
*  Suetoniu, “De vita XII Caesarum”; cuvintele lui Cezar la trecerea Rubiconului; potrivit regilor republicii niciun general roman, venind din nordul Italiei spre Roma, nu avea voie sa treaca acest rau in fruntea armatei pe care o comanda; indica o decizie irevocabila, luata dupa indelungi ezitari;



Emoticons

  :))     ;))    ;;)      :D     ;)   :p      :((      :)      :(    :X     =((     :-o      :-/   :-*   :|    8-}   :)]   ~x(  :-t     b-(           :-L  x(   =)) 
Nu ma pricep, dar daca m-as pricepe, maaaamaaaaaaa ce emoticoane as face eu!


O senzație

În sfârşit am isprăvit ciorba începută de dimineaţă. A tot trebuit să plec, lăsând oala pe foc, însă până la urmă am reuşit. Niciodată în viața mea n-am făcut o ciorbă mai fragmentată.
Dimineaţă, pe la 9, am mers în piaţă după borş. De obicei iau din supermarket borşul "Dănilă". De câte ori îl pun în coş, îmi amintesc de motanul Dănilă din filmele cu Veronica şi văd figura lui Dem Rădulescu. Azi însă am luat din piaţă. Singura femeie care avea borş era o ţărancă grasă, îmbrăcată cu un pulover din ăla gri, cu dungi verticale, foarte gros, făcut probabil chiar de ea cu andrelele. Pe cap avea o broboadă maro, cum au aproape toate ţărăncile care vin la piaţă. Stătea aşezată în spatele tarabei şi moţăia, dacă nu cumva chiar dormea. Am bătut cu unghia în capacul uneia dintre sticlele cu borş şi femeia s-a trezit. "Cât costă?" am întrebat-o. "Doi lei litrul", mi-a răspuns. Am luat două sticle "de jumate", i-am întins doi lei, şi în momentul ăla am simţit-o că-i pare rău. Îşi dăduse rapid seama că aş fi cumpărat şi dacă cerea trei lei, dar acum ce să facă, apucase să zică un preţ şi nu mai putea să dea înapoi.
Senzaţia asta că puteam să cer mai mult am avut-o şi eu de câteva ori în viaţă. Indiferent că am vândut un apartament sau o carte de poveşti. Şi cred că fiecare om care vinde ceva simte măcar o secundă senzaţia asta. În afară, desigur, de cei care îşi stabilesc un target şi, când îl ating, sunt mulţumiţi, fără să le pese că l-ar fi putut depăşi. 


Josnicie

Dupa lichidarea lui Geoana, tot felul de pesedei vin la televizor si il terfelesc. Aflam ca omul e incapabil, oscilant, incompetent, tradator, prostanac si cate altele. Si, culmea, toti spun ca stiau asta de la bun inceput. Intrebarea este: nu cumva prin asta pesedeii aduc dovada clara ca nu au vrut un presedinte pentru Romania, ci un om de paie, aflat sub control, care sa fie paravan pentru interesele de tip mafiot ale gastilor din PSD? Daca se mai indoieste cineva de asta, este un mare naiv, ca sa nu spun mai mult.



miercuri, 23 noiembrie 2011

Greu de egalat și imposibil de întrecut

Fiindcă am vorbit de armată, mi-am adus aminte de una dintre cele mai aberante şi, în acelaşi timp, eficiente comenzi din câte mi-a fost dat să aud. Comenzile sunt ordine de tipul: „Culcat!”, „Pas alergător!”, care obligatoriu se răcnesc. Atenţie, exprimarea corectă este „se răcnesc”, nu „se rostesc pe un ton sonor şi ferm”. Când zic „se răcnesc” am în vedere o deversare sălbatică de zgomote provenite de undeva direct din rărunchi, rugoase, buruienoase şi solzoase, care durează maximum cinci secunde şi prin care se transmite voinţa unui individ de a-i pune pe alţii să execute ceva. Ei bine, cum spuneam, printre aceste comenzi se află una aparte. Ea este aberantă în cel mai înalt grad dacă te uiţi la ea din postura celui care trebuie să o execute, dar super-eficientă dacă o priveşti din înălţimea celui în favoarea căruia este răcnită. Ea sună în felul următor: „Atenţiune, încetaţi!”


Armata si bunul Dumnezeu

Ceea ce ne cere Biserica este dezarmant de simplu. Anume: sa credem ca exista viata dupa moarte, ca sufletele pleaca din corpuri si se duc la Judecata, dupa care cei buni merg pentru eternitate in Rai, cei rai merg pentru eternitate in Iad si gata. Asadar, viata noastra pamanteana e asa, un fel de punere la incercare, cumva ca anii de armata pe care-i faceau pana nu demult in Romania, obligatoriu, baietii pe la 18 - 20 de ani. Daca te porti bine, iesi de-acolo cu grad si, in caz ca ulterior izbucneste, Doamne fereste, un razboi, ajungi sa comanzi trupele si ai sansa unica de a deveni erou al tarii tale. Daca te porti rau, ramai soldat prost si dupa aia, la razboi, devii simpla carne de tun.
O diferenta notabila ar fi ca armata poti s-o fentezi, nu insa si viata.


marți, 22 noiembrie 2011

O poveste coreeana

POVESTEA LUI HUH SAENG
Într-o colibă modestă acoperită cu stuf din Valea Namsan trăia o pereche săracă, domnul şi doamna Huh Saeng. Bărbatul nu ieşise din casă de şapte ani şi nu făcea decât să stea cu nasul în cărţi, în odaia sa.
Într-o zi, înlăcrimată, nevasta i-a zis: „Uite ce, omule, la ce bun să tot citeşti atâta? Mi-am trecut tinereţea spălând şi cosând pentru alţii şi cu toate astea nu am decât o singură haină şi o singură fustă de purtat, iar de trei zile nu am mâncat nimic. Mi-e foame şi mi-e frig. Aşa nu se mai poate!” 



duminică, 20 noiembrie 2011

Asa si nu altfel

Sunt la Racoasa, la Costica. Ar fi multe de cautat, de regasit, nu am rabdare sa scriu acum despre ele. In orice caz, Costica este acelasi. Nu cred ca va fi vreodata altul, nici nu vreau asta. S-a intamplat o chestie: el cauta un disc, dar a dat peste altul, care incepea cu o anumita piesa - "Intoarcerea taranului", cantata de Hrusca. Atunci cand a gasit piesa aia, a uitat ce cauta si a ramas prosternat in fata sursei de muzica. De ani si ani, respectiva piesa il face sa planga. N-am mai putut discuta cu el pana nu s-a terminat. Am o poza cu Costica, ascultand piesa cu pricina. Iat-o:

Una dintre strofe este geniala. Uite:
Si nu uita, din cand in cand
sa mai si mori, cum se cuvine.
In toti urmasii renascand,
cum toti stramosii sunt in tine.


vineri, 18 noiembrie 2011

O poveste a lui Voicu Bojan

Povestea hamsterului care nu voia să zică muuu
A fost odată un hamster bălţat, pe care copiii  îl  botezaseră Văcuţa, cu toate că de la natură era băiat. Era moale şi cuminte, se mişca lent, cu o prudenţă exagerată faţă de lumea oamenilor. Deşi în cuşcă avea o mică roată din inox, numai bună de alergat, nu o mai folosea demult. Când era mai mic se dădea ore în şir, iar rotiţa trebuia unsă mereu, ca să nu scârţâie. Mai ales noaptea, când se dădea cel mai cu foc. Într-o bună zi, a înţeles faptul că datul pe rotiţă nu ducea de fapt nicăieri, aşa că nu s-a mai dat. Îi plăcea în schimb să doarmă mult. Îl găseai mereu învelit cu o bucată de cârpă neagră, pe care stăteau lipite bucăţi de rumeguş. Uneori reuşea să se ascundă cu totul atât de bine încât aveai impresia că nici măcar nu exista.



joi, 17 noiembrie 2011

Suzana

Am scris acum cateva zile despre Suzana din Popteleac, fosta mea "bona" din anii 60. http://totusipovestile.blogspot.com/2011/11/cand-eram-mic.html
Ei bine, azi m-a sunat domnisoara secretara de la Garbou. Mai bine zis, mi-a dat bip. Eram in masina, am sunat automat inapoi si am stat cu ea de vorba. Ce credeti ca mi-a spus? In primul rand ca pana ieri a uitat sa se intereseze de problema mea. In al doilea, ca nu a apucat sa intrebe prin sat, insa azi dimineata si-a amintit si a intrebat-o pe mama ei. Iar mama ei, culmea culmilor, o cunostea pe Suzana. O cunostea chiar bine, pentru ca povestea ei o impresionase. Inca nu stiu toate amanuntele, dar am aflat ca multa vreme dupa ce plecase de la Sinaia si revenise la parinti, in Popteleac, Suzana era auzita fredonand o melodie in care se repetau niste versuri: "cei trei brazi de la Sinaia". Se pare ca ea a fost tare nefericita ca nu s-a putut intoarce acolo, ca sa aiba grija de mine. Au trecut anii si Suzana s-a maritat cu un muresean. S-au stabilit la..... Timisoara si au doi copii. Pe unul dintre ei il cheama ..... Raul. 



O fotografie

Cea mai frumoasa fetita din lume



Ramanerea in pat

In cazul Apostu, primarul de la Cluj corupt pana la nivel de celula, au aparut inregistrari SRI ale unor convorbiri telefonice. Protagonistii sunt Calin Stoia, amic de-al lui Apostu si un "afacerist" din Arges.  Acest Stoia, care este administrator si actionar al firmei de salubritate Brantner-Veres, poarta urmatorul dialog cu cel din Arges:
Stoia Calin: Stai putin, e foarte important cine trebuie sa plateasca banii astia. Primaria, care trebuie sa-i primeasca de unde?
Afacerist Argesean: De la Guvern.
S.C.: De la Guvern ce? De la Fondul de rezerva?
A.A: Da, Fondul de rezerva.
S.C.: ala-i la dispozitia primului ministru.
A.A: Da, pai asta ti-am zis, ca ala merge…
Catalin Stoia - omul care nu se da jos din pat pentru numai o suta de mii de euro



miercuri, 16 noiembrie 2011

O intamplare complet absurda

Exista un tip care se numeste Nancy Brandes. Presupun ca multi au auzit de el, mai cu seama dintre cei care au acum peste 45 de ani. Nancy Brandes este unul dintre membrii fondatori ai trupei Rosu si Negru. 
Intamplarea face ca unul dintre vechii mei amici, pe nume Tibi (care, din pacate, a plecat dintre noi - Dumnezeu sa-l odihneasca), l-a cunoscut destul de bine pe Brandes in vremea cand era student. Asta se intampla inainte de 1975, an in care Brandes s-a stabilit definitiv in Israel. Cei doi aveau un prieten comun si, intr-o seara, tustrei stateau la o terasa undeva, cu o bere si niste mici in fata. La un moment dat, Brandes si tipul acela s-au tot impuns cu niste replici, ajungand la un moment dat sa isi spuna lucruri nu tocmai placute.
Nancy Brandes



Nemultumirea diavolului

In vremea cand locuiam la Sinaia impreuna cu sotia mea, Luminita, in fiecare duminica mergeam la Manastire pentru Liturghie. A fost perioada cea mai intens religioasa din viata mea, din punct de vedere tehnic, daca-mi este permis sa ma exprim asa. Adica spuneam rugaciunile seara, mergeam la slujbe, tineam posturile. Tin minte ca intr-un an chiar am tinut postul Pastelui si apoi si pe cel al Craciunului, asa cum scrie la canon.



O poezie a lui Karl May

CEA MAI CUMPLITĂ DINTRE NOPŢI
Cunoşti tu noaptea ce-n văzduh se lasă
Pe vânt turbat şi-n răpăit de ploi,
Când nu e stea pe bolta-ntunecoasă
Şi niciun ochi nu vede prin puhoi?
Oricât de neagră-i noaptea, zi se face;
Deci culcă-te în tihnă, dormi în pace!
Karl May



Înșelarea

Un îndemn important pe care ni-l dă Cristos este să nu trăim singuri. Ori asta înseamnă mult mai mult decât a trăi doi oameni într-o casă. Doi oameni pot avea un trai în comun, pot dormi în acelaşi pat, dar să fie, în realitate, singuri cuc. Cristos ştie asta, mai ştie şi că suntem foarte slabi şi fără ajutorul lui nu putem face nimic şi atunci intervine. Cum intervine? Simplu de tot: ne spune ce avem de făcut, apoi aşteaptă ca noi să facem. Ar trebui să ne pese unul de celălalt, să ne intereseze ce se întâmplă cu "aproapele nostru", cu atât mai mult cu cât acel aproape e soţul, soţia, fratele, copilul, mama etc. Şi dacă am face asta având în minte îndemnurile lui Cristos, atunci el îşi va ţine promisiunea: "Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor". (Matei, 18.20)


O poveste chinezeasca

GRĂDINA ZEIŢEI DE JAD
    Grădina Zeiţei de Jad se află pe coasta Muntelui Peştera Vrăjită. De fapt, Grădina Zeiţei de Jad nu este decât un deluşor. Bătrânii spun că pe vremuri pe Mun­tele Peşterii Vrăjite erau numai pietre goale: nu creştea nicio rădăcină de copac, niciun fir de iarbă. Oamenii care locuiau acolo, toţi spărgători de pietre, erau săraci lipiţi pământului; vântul şi căldura îi pârjoleau, sudoarea le curgea în ochi, buzele li se uscau şi crăpau. Visau pomi încărcaţi cu fructe, izvoare cristaline, dar visul lor ră­mânea numai vis. Într-o zi, nu se ştie când s-a întâm­plat, pe creasta muntelui a răsărit un piersic. Băteau ploile şi vântul, apele din munte cărau cu ele pietrişul, dar micul piersic rămânea bine împlântat şi creştea de-ţi era mai mare dragul.
   


marți, 15 noiembrie 2011

Ziceri

Din intelepciunea transmisa pe mail
Pentru a dezbraca o femeie tanara trebuie sa o imbraci bine in prealabil.
Am mult curaj, dar mi-e frica sa-l folosesc.
Prostia e mai putin densa decat inteligenta. De aceea e tot timpul deasupra.
E mai usor sa faci copii, decat oameni.
Unii merg la biserica in speranta ca Dumnezeu verifica prezenta.
Inainte de a negocia cu lupul, pune-i botnita.
Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim.
Deosebim doua tipuri de pedepse: cu moartea si cu viata.
Incearca sa definesti nimicul. Vei avea nevoie de multe cuvinte.
Mediocrul se simte bine intre spirite marunte. E singurul loc unde pare mare.
Marea taina a existentei noastre nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti.
Am locuit un timp in sufletul unei femei. Mare inghesuiala.
Nu-i cereti unei femei imposibilul. E capabila sa vi-l dea.


luni, 14 noiembrie 2011

Hai la DEX

Exista o formulare pe care o folosesc foarte multi dintre cei care se perinda pe ecrane, fie ca sunt politicieni, fie ca sunt jurnalisti, fie ca...nu mai insir alte categorii. Formularea aia suna asa: "este normal si firesc". Buuuun. Deci normal si firesc. Hai sa mergem la DEX. Ia uite ce gasim acolo:
NORMÁL, -Ă adj. 1. Firesc, comun, obișnuit. 
FIRÉSC adj., s. 1. adj. Natural, normal, obișnuit.
Ei, sa imi explice mie alde Ciuvica, Dragotescu, Ponta, Oajdea, Boc, Paleologu si ceilalti vreo 200 de indivizi: cum vine asta? Pai daca normal inseamna firesc si firesc inseamna normal, atunci "normal si firesc" inseamna "normal si normal" sau "firesc si firesc". Dar ce fel de lighioana trebuie sa fii ca sa te exprimi in halul asta? Pentru ce sa spuna un om sanatos la cap ca mersul pe jos este normal si normal? Poate vreunul dintre utilizatorii acestei nefericite formulari sa-mi indice un lucru care este normal si nefiresc, sau unul firesc si anormal? 
 


Exagerarile Bisericii. Porunca IV

Exagerarile Bisericii: Porunca IV
Cred ca foarte multi oameni au de suferit din cauza credintei oarbe si a fricii de pedeapsa de dupa moarte. Cine crede "la buche" in tot ce scrie prin cartile de invatatura crestina, este pierdut: practic, nu mai poate face nimic, este paralizat, pentru ca nu mai are niciun fel de control asupra vietii lui. Daca omul s-ar elibera de toate maruntisurile scripturistice, pastrand doar credinta in existenta lui Dumnezeu si aplicand, in masura posibilitatilor, Decalogul, i-ar fi mult mai usor sa traiasca. O sa iau, pe rand, Poruncile din Decalog si o sa explic cum cred eu ca ar trebui respectate, in comparatie cu exagerarile pe care ti le solicita Biserica. 
Indivizi pierduti, incalcand A Patra Porunca



Versuri pe cer




Cotrobairea

Ia te uita peste ce dau eu cotrobaind prin hartii! Ce mai vremuri... Ciorbea... Congrese... Intalniri... Planuri... Oricum, de demisionat nu am demisionat niciodata. De dus pe la ei nu m-am mai dus niciodata. Nu e amuzant? Dupa toate socotelile, eu sunt inca membru PNTCD, pentru ca nu am fost exclus si nu am demisionat. Dar in care PNTCD, ca sunt vreo 5? Poate sunt membru in toate, ma gandesc ca fiecare cum se supara si face un nou PNTCD, ia cu el baza de date. Nu ar fi asta o performanta demna de Cartea Recordurilor? Oricum, stiu ca se practica.



După mine!