miercuri, 23 noiembrie 2011

Comanda Comenzilor

Mi-am adus aminte, privind un reportaj despre armată, de una dintre cele mai aberante şi, în acelaşi timp, eficiente comenzi din câte mi-a fost dat să aud. Comenzile sunt ordine de tipul: „Culcat!”, „Pas alergător!”, care obligatoriu se răcnesc. Atenţie, exprimarea corectă este „se răcnesc”, nu „se rostesc pe un ton sonor şi ferm”. Când zic „se răcnesc” am în vedere o deversare sălbatică de zgomote provenite de undeva direct din rărunchi, rugoase, buruienoase şi solzoase, care durează maximum cinci secunde şi prin care se transmite voinţa unui individ de a-i pune pe alţii să execute ceva. Ei bine, cum spuneam, printre aceste comenzi se află una aparte. Una aberantă în cel mai înalt grad dacă te uiţi la ea din postura celui care trebuie să o execute, dar super-eficientă dacă o priveşti din înălţimea celui în favoarea căruia este răcnită. Ea sună în felul următor: „Atenţiune, încetaţi!”
Comanda „Atenţiune, încetaţi!” se dă în situaţia în care un grup de soldaţi (adică răcani simpli, fruntaşi, caporali, sergenţi) execută o anumită activitate şi tocmai atunci apare prin preajmă un ofiţer - cu alte cuvinte un „superior”. Ei bine, de îndată ce ofiţerul se arată în zonă, cel mai mare în grad dintre soldaţii aflaţi în grupul respectiv are îndatorirea regulamentară să răcnească: „Atenţiune, încetaţi!” Şi, în acel moment, toţi soldaţii din grup care nu au chef să ajungă la arest, încremenesc, exact ca în povestea cu Frumoasa din Pădurea Adormită. Dacă unul dintre ei se scobeşte în nas, rămâne cu degetul în nară; dacă altul se scarpină la - scuzaţi - testicule, înţepeneşte cu mâna la prohab. Şi aşa mai departe.
Ofiţerul se apropie, se uită, se înfoaie, mă rog, îşi demonstrează superioritatea şi calităţile înnăscute de lider, după care, atunci când consideră el de cuviinţă, răcneşte: „Continuaţi!”. La auzul comenzii, soldaţii îşi văd mai departe de treaba pe care o făceau.
Ei bine, eu spun că avem aici de-a face cu „Comanda Comenzilor”. Iată de ce zic asta.
În primul rând, cel care rage „Atenţiune, încetaţi!” devine imediat conştient de însemnătatea lui. El este un gradat, care îndeobşte stă printre soldaţii de rând, pentru că nu are acces la cei cu mai multe trese pe umeri. Importanța unui gradat ajunge să fie estompată oarecum, din cauza amestecului cu „pifanii” şi atunci, momentele în care poate zbiera „Atenţiune, încetaţi!” sunt cele în care el redevine important. Mai sunt, însă, cazuri în care într-un grup toţi au acelaşi grad (sau niciunul). Atunci, conform regulamentului, primul care îl observă pe ofiţer rage „Atenţiune, încetaţi!” Desigur că ofiţerul observă acest lucru - faptul că toţi ceilalţi erau indolenţi etc. şi cel care a zbierat are şanse mari să-şi prindă o tresă în plus pe epoleţi.
Cel mai bine este însă pusă în valoare, prin Comanda Comenzilor „Atenţiune, încetaţi!”, însemnătatea ofiţerului. Practic, când se aude răcnetul „Atenţiune, încetaţi!”, ofiţerul are prilejul de a radiografia clipa, ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu este la îndemâna oricui. Clipa aceea îngheaţă, toţi cei de faţă stau încremeniţi, iar ofiţerul are prilejul de a îl observa pe fiecare în parte şi, ulterior, a-l recompensa ori a-l pedepsi. Ofiţerul se ridică, în acel moment, la o înălţime cristică - nu putem să nu ne amintim spusele Mântuitorului: „în ce te voi găsi, în aceea te voi judeca”.
Comanda Comenzilor, prin numai două cuvinte, îi aşază la locurile lor pe toţi cei care sunt prinşi în arhitectura unei clipe şi a unui loc, într-o ierarhie strictă şi neînduplecată. Performanţă greu de egalat şi imposibil de întrecut.


Un comentariu:

După mine!