Am fost la Suzana, cea care mă îngrijea când aveam 5 ani. Telenovela s-a isprăvit. Am găsit o femeie rotofeie, aș putea spune chiar cilindrică, pensionară, cu un bărbat simpatic, pe nume Mureșan. Tot de prin Popteleac și el. Au doi copii, o fată și un băiat pe nume Raul. Copiii au și ei câte un copil.
M-am dus cu Maria. Nu știu de ce, dar simt o plăcere specială atunci când o introduc în lumea copilăriei mele. Îi tot povestesc ce făceam când eram de vârsta ei, așa că prilejul de a o duce la întâlnirea cu un personaj coborât chiar de acolo, din anii aceia, nu putea fi ratat.
M-am dus cu Maria. Nu știu de ce, dar simt o plăcere specială atunci când o introduc în lumea copilăriei mele. Îi tot povestesc ce făceam când eram de vârsta ei, așa că prilejul de a o duce la întâlnirea cu un personaj coborât chiar de acolo, din anii aceia, nu putea fi ratat.
M-am dus cu un teanc de poze și cu scrisoarea din 65. Speram ca Suzana să aibă și ea un teanc similar. Dar nu are decât o poză și aia e la casa de la țară. I-am dat să citească scrisoarea din 65 și am urmărit-o în timp ce citea. Nu i-a tresărit niciun mușchi pe față, nu i-a înflorit nicio lacrimă în colțul ochilor. De când am intrat și până am plecat, a avut aceași expresie - zâmbitoare.
Parcă pentru a sublinia și mai mult ideea că trecutul a rămas acolo, departe, mi s-a adresat numai cu dumneavoastră. Am vorbit mai mult cu soțul ei, despre subiectele pe care le-aș fi atins și cu un taximetrist, de exemplu. Apoi a venit fata lor, care ne-a pus pe masă niște sărățele aurii. Maria a spus că-i e foame și a primit sarmale. Cam asta a fost tot.
Am plecat de la Suzana așa cum venisem. Ceea ce căutam, nu am găsit. Legăturile sufletești se distrug, e clar. Sperasem să văd pe fața ei ceva, o urmă stârnitoare de amintiri, să prind o anumită fulgerare a expresiei, care să mă transporte automat în pătuțul meu de la cinci ani, din care priveam lumea celor mari, lume pe care o credeam, inclusiv datorită Suzanei, plină de dragoste și bunătate. Cum este posibil să o fi iubit atât și acum să nu mai văd, privind-o, decât o figura imobilă oarecare? Unde s-au dus clipele alea? Cum aș mai putea să trăiesc măcar una dintre ele?
Întâlnirea cu Suzana mi-a anulat ultima speranță că vreodată, cine știe cum, voi putea să mai fiu copil, măcar și pentru câteva secunde. Trecutul, este limpede, nu mai există: a trecut definitiv.
P1
Parcă pentru a sublinia și mai mult ideea că trecutul a rămas acolo, departe, mi s-a adresat numai cu dumneavoastră. Am vorbit mai mult cu soțul ei, despre subiectele pe care le-aș fi atins și cu un taximetrist, de exemplu. Apoi a venit fata lor, care ne-a pus pe masă niște sărățele aurii. Maria a spus că-i e foame și a primit sarmale. Cam asta a fost tot.
Am plecat de la Suzana așa cum venisem. Ceea ce căutam, nu am găsit. Legăturile sufletești se distrug, e clar. Sperasem să văd pe fața ei ceva, o urmă stârnitoare de amintiri, să prind o anumită fulgerare a expresiei, care să mă transporte automat în pătuțul meu de la cinci ani, din care priveam lumea celor mari, lume pe care o credeam, inclusiv datorită Suzanei, plină de dragoste și bunătate. Cum este posibil să o fi iubit atât și acum să nu mai văd, privind-o, decât o figura imobilă oarecare? Unde s-au dus clipele alea? Cum aș mai putea să trăiesc măcar una dintre ele?
Întâlnirea cu Suzana mi-a anulat ultima speranță că vreodată, cine știe cum, voi putea să mai fiu copil, măcar și pentru câteva secunde. Trecutul, este limpede, nu mai există: a trecut definitiv.
P1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu