Vine Moş Crăciun, se apropie şi nu pot să nu fug cu gândul în copilărie, când sosirea moşului era cel mai important eveniment al anului. Sigur că veneau, peste an şi alte personaje, cum ar fi Moş Nicolae sau Iepuraşul. Dar niciunul nu se compara cu Moş Crăciun. Tata aducea un brad care atingea tavanul cu vârful, apoi, împreună cu mama, îl umplea cu globuri, beteală, bomboane, lumânărele, artificii. O minune, nu altceva. Am şi acum câteva dintre globurile copilăriei şi, când le privesc, parcă luceşte ceva special în ele, o frântură din lumina acelor vremuri.
Într-unul din ani, a venit Moş Crăciun în carne şi oase. Pur şi simplu a bătut la uşa, tata a zis "Intră" şi, sub ochii mei încremeniţi, moşul a intrat şi s-a aşezat pe un scaun, lângă brad. M-a descusut în legătură cu diverse lucruri, apoi m-a întrebat dacă ştiu vreo poezie, după care a pus cadourile în cetina de sub brad. Eu m-am dus, am luat o cutie în care părea să fie un joc cu maşinuţe, m-am întors la locul meu, i-am mulţumit moşului, apoi m-am uitat câteva secunde la cutie, gândindu-mă cum s-o desfac. Când am ridicat ochii, moşul nu mai era acolo! Dispăruse, pur şi simplu, cât aş fi numărat eu până la cinci. Nu simţisem nimic, nu auzisem uşa, însă moşul nu mai era acolo.
Ajunsesem pe la 20 de ani şi încă mai credeam că atunci se petrecuse un miracol, că fusesem vizitat de însuşi Moş Crăciun, care dispăruse într-o clipită. Apoi, am început să mă gândesc că poate lucrurile nu au stat chiar aşa. Mai târziu, însă, mi-a povestit o domnişoară pe care o iubeam foarte mult că şi ei i se întâmplase în copilărie ceva asemănător. Nu dispăruse moşul, ci apăruseră nişte lumini care păreau să vină din neant. Credea în continuare că atunci se întâmplase ceva miraculos, aşa că mi-am revenit şi eu. Am reînceput să cred şi cred şi acum că da, în prima mea copilărie am asistat la un miracol. Cred că toţi copiii asistă la miracole. Apoi vine o vreme când ele încetează. Din cauza asta, unii ajung să creadă că totul a fost doar o închipuire. Alţii, ca domnişoara pe care o iubeam eu, cred până la sfârşit (poate şi de aia o iubeam). Cel mai rău e atunci când nu crezi în nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu