Copil să fiu

Din sipetul cu comori al mamei, am reușit să scot poeziile tinereții mele. Sunt uimit de multe lucruri: întâi că le-am scris, apoi că sună cât de cât OK, după care că mama le-a păstrat. In sfârșit, uimirea uimirilor e că de îndată ce mi-am aruncat ochii peste ele, mi-am amintit toate versurile, de parcă le-aș fi scris ieri. Uite una dintre ele:

CHEMAREA ZILELOR CE TREC

S-alerg rîzînd

Printre izvoare,

In iarba fragedă,

Unduitoare.

Scăldat în viers

De păsări cîntătoare

Spre cerul pur

Ce cheamă-n depărtare.

Să uit de vremea trecătoare

Privind spre soarele ce moare

Plîngînd; într-un afund de mare

Să mîngîi o gingaşă floare.

Plutind prin valuri de uitare

Să trec prin timp

In veşnică visare,

Zădărnicind a vieţii-naintare.

Copil să fiu. Cu inima înfloritoare,

Cu suflet pur în visul meu cel mare,

Cînd fiecare lucru-i o chemare

Misterioasă şi-ademenitoare

Copil să fiu.

S-alerg rîzînd printre izvoare.