miercuri, 25 ianuarie 2012

Numai pipi, doamnă

În primul meu an de facultate, am stat în gazdă în diverse locuri, toate în apropierea centrului. Totdeauna era vorba de una sau mai multe babe din alea care arătau ca în anii 40, sulemenite şi cu zâmbete largi, de profesoare de pian. Aveau căsoaie cu parter şi etaj, unde, prin camere cu mobile străvechi şi tablouri, locuiau doar păianjeni şi umbre ale unor amintiri. Dar undeva, pe la mansardă, mai era câte-o cămăruţă, care odinioară servise drept refugiu pentru lucrurile nefolositoare şi care acum era numai bună de închiriat către un student din provincie.
Una dintre camerele astea era într-un bloc vechi, cu apartamente mari, bloc construit special, probabil, pentru câteva familii înstărite. Camera era lipită de casa liftului, aşa încât pe la 7 dimineaţa, când îmi era somnul mai dulce, începea bubuiala, pentru că toată lumea pleca la muncă. Aşa că mă trezeam şi mă uitam în tavan, aşteptând să se cărăbănească toţi, după care încercam să adorm la loc.
În altă mansardă, problema era că nu aveam decât o chiuvetă. Ca să fac pipi trebuia să cobor până la subsol, unde era o cabină insalubră şi întunecoasă. Aşa că rezolvam lucrurile studenţeşte: mă ușuram într-un borcan de murături, apoi goleam conţinutul peste acoperişuri. Până când, într-o zi, m-a chemat baba sulemenită şi mi-a zis: „o să trebuiască să pleci, eu încă aşa ceva nu am mai pomenit, să arunci pipi şi caca pe acoperiş...” I-aş fi zis eu ceva de genul "numai pipi, doamnă", însă am preferat să-i explic că e vorba de apă minerală stătută, ori de bere trezită, pe care nu poate să o mai bea nimeni. Până la urmă a acceptat varianta mea, dar ruptura se produsese, aşa că am plecat către alte cămăruţe, din alte mansarde.
Mă văd şi acum stând la o măsuţă, între nişte dulapuri ameninţătoare, undeva pe lângă Piaţa Unirii, cu Analiza Matematică a lui Nathanson în faţă, tăind dintr-un salam adus de mama. Salam Bănăţean, care se găsea cu mari pile şi intervenţii. Am tăiat o felie şi mi s-a părut că văd în ea ouă de muscă. Eram obsedat de ideea că în burta mea ar putea locui o colonie de muşte, aşa că eram foarte atent la ce mănânc. Am aruncat felia şi am mai tăiat una: aceeaşi situaţie. După ce am hăcuit cam un sfert din salam şi ouăle au continuat să apară, m-am gândit că totuşi e greu de crezut că o muscă e capabilă să se introducă până în inima unui salam, să depună ouă şi apoi să mai şi iasă de acolo. Aşa că mi-am pus salamul pe pâine şi am mâncat liniştit. Când i-am spus mamei, s-a crucit: întâi pentru că nu-mi dădusem seama că alea erau bobiţe de muştar şi doi pentru că, deşi nu ştiam ce e cu „ouăle de muscă”, mâncasem salamul.


Un comentariu:

  1. Imi amintesc de chitimia aia de langa lift si de "borcanele" tale. Dar de alta gazda de a ta (in afara de Tase}. sa ma tai daca mai tin minte vreuna!

    RăspundețiȘtergere

După mine!