Mici intamplari cu animale (7)

Fără sfială (3) 

Am nimerit vreme rea la vînătoarea de capre negre. Prin viscol abia am putut străbate pînă la stîna, părăsită de mult de oameni şi de turme, în care am hotărît să sălăşluim acele cîteva zile. Cînd am intrat pe uşa stînei am tresărit de fîlfîit de aripi: o pasăre se învîrtea în zbor pe sub acoperişul fără plafon, apoi a ieşit pe deschizătura prin care scapă fumul din vatra din mijloc. Am recunoscut-o: era o cucuvaie (Athene noctua). „Asta ne mai trebuia!" — a bombănit paznicul, superstiţios. Mie mi s-a făcut milă de biata pasăre, care s-a aciuat aici de frica urgiei de afară şi noi am alungat-o. Unde îşi va găsi ea un adăpost atît de bun ?

Eram trudiţi, morţi. Afară n-aveam ce căuta pe o asemenea vreme  afurisită.  Am  clădit în vatră  focul,  ne-am  aşezat boclucurile, am îmbucat ceva, ne-am întins pe pacelele de cetină şi am aţipit. Cînd mă trezesc, pe ce-mi cad ochii? Cucuvaia stătea pe o grindă, proţăpită, cu ochii închişi — două linii oblice în oglinda feţei. S-a trezit cînd ne-am răscolit şi ne-am ridicat. S-a cam umflat în pene, şi-a deschis mari ochii galbeni, dar nu s-a mişcat din loc. Cînd a venit, cum de-a îndrăznit să vină în casa oamenilor? L-am potolit pe paznic şi ne-am văzut de treburi. Cucuvaia ne petrecea din ochi toate mişcările, fără să dea vreun semn de frică. Poate că aştepta să plecăm, ca să mai prindă din şoarecii pe care i-am auzit şi noi foşnind prin stîna.

Spre seară s-a domolit viforniţa, apoi a adormit. Cucuvaia a săltat de pe grindă şi a ieşit la larg, prin hoceag. „Am scăpat de ea", se bucură paznicul; „de-acum nu-i rău nici pe-afară", mi-am zis eu. Dar a doua dimineaţă, cînd ne trezim, cucuvaia la locul ei. Se răzbunase cerul, se topiseră negurile, muntele de stîncă rîdea în toată splendoarea culorilor vrăjite de soare pe zăpadă, pe stîncile prinse în pojghiţă de gheată, pe hornete si pe şurlaiele ascunse. Din expediţia noastră ne-am întors la stînă cu un ţap negru, voinic şi cu oasele din noi întregi. Cu toate cobirile lui Ilie, paznicul, pasărea nu ne-a adus nenoroc. Şi a venit să-şi doarmă somnul de zi cucuvaia noastră în toate patru zilele cît am stat noi la stîna. Era o pasăre... ospi­talieră. Doar ea era acasă si noi eram musafiri trecători...

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor