Mici intamplari cu animale (9)

Tovărăşie

Mărginaşii de sub munte, din Ţara Făgăraşului, au livezi frumoase. Mai cu seamă merilor le prieşte acolo şi oamenii harnici trag mult folos de pe urma lor în anii cu rod. Mere de soi, căutate de orăşeni, avea şi omul meu de nădejde la vînă­toarea de capre negre, care îşi avea gospodăria tocmai la gura Viştei Mari. Lîngă focul din uşa bordeiului, clădit sus în stîncării, în care ne-am tras după o zi de vînătoare, mi-a po­vestit şi o „poznă" cu un urs, care s-a nădit la merele lui.

Pomii erau ciucure de mere, gata să rupă crengile. Nu i-a părut rău omului că au început să se uşureze de cele viermă­noase. Mai aduna din ele pentru porci, rămîneau pe jos destule, într-o dimineaţă, după ploaie, dă de urmă de urs pe sub pomi. De urs era, i se cunoştea talpa încreţită şi împunsătura gheare­lor, cu toate că era mică. Ursac tînăr - a judecat vînătorul — de vreo doi ani, nu mai mult. Nici de asta nu i-a părut rău: decît să putrezească pe jos, mai bine să adune din ele şi flămîndul ăsta. Într-o seară cu luna l-a si văzut moşmonind pe sub pomi, ursac mic, cît un berbec. Venea noapte de noapte, ca la el acasă.

Apoi s-a obrăznicit. A chitit că ar fi mai bune merele din pom decît cele lepădate. Omul i-a găsit zgîrieturile cum se aburca, poate mînca căţărat în pom, dar şi scutura, de era pe jos polog de mere bune. Şi făcea pagubă şi mai mare; rupea crengile, betegea pomii. L-a alungat în cîteva nopţi. Nu venea două-trei zile, apoi nu mai putea răbda. I-a pus sperietori — s-a învăţat cu ele. Să-l împuşte, nu avea autorizaţie; dar chiar cu autorizaţie legea îl oprea să împuşte ursac mic. Aici nu era alta de făcut decît să se înţeleagă cu ursul prieteneşte. Să aibă şi ursul ce-i trebuie, să fie fără pagubă şi omul. Şi au făcut pace.

Tocmai lîngă casă era un păr mare şi bătrîn. Rodise şi el cum nu s-a mai pomenit. Pere mălăieţe, cu miezul roşu, dulci, dar fără preţ bun la oraş. A scuturat omul un coş mare de pere şi le-a dus în livadă, grămăjoară sub mărul cel mai căutat de urs. Cum să nu-i placă ursului perele dulci? De ce să-şi strepe­zească dinţii cu merele necoapte? În prima noapte a şi găsit bunătatea şi s-a înfruptat. Nici nu le-a putut mînca pe toate, atît de darnic a fost omul. Şi astfel a fost încheiată pacea. Ursacul îşi găsea noaptea porţia de pere, servită gata, la îndemîna, o lua şi pleca în treaba lui.

Pe cînd s-au terminat din pom perele, au fost bune de cules şi merele şi s-au golit pomii de ele. Va fi bombănit ursul, ne­mulţumit, culegînd de acum ce poame slabe mai putea găsi pe jos. Şi n-a înţeles că tratatul de pace a fost încheiat pe termen.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor