luni, 19 martie 2012

Aria si perimetrul

A venit ieri ziua in care am realizat ca am facut facultatea de matematica absolut degeaba. Pur si simplu degeaba. M-a rugat Maria sa o ajut la tema. Sigur ca da, se poate? Ia sa vedem, ce tema ai tu? Si mi-a dat sa citesc textul de la scoala. Li se cerea sa imagineze situatii in care parintii sau alte persoane ar putea avea nevoie de arii si perimetre. Deci nu sa le calculeze, nici vorba: doar sa se gandeasca pe unde, cand si de ce ar avea tata sau bunica nevoie se stie niste arii sau niste perimetre.

I-am sugerat un exemplu: tata vrea sa vopseasca un perete si ca sa poata face asta cum trebuie, are nevoie de aria peretelui, ca sa stie cata vopsea sa cumpere. Bun, i-a convenit exemplul asta. Apoi a scos si ea ceva cu niste mobile, dupa care am trecut la perimetre. I-am sugerat sa se gandeasca la tata care vrea sa imprejmuiasca gradina cu gard. S-a gandit si s-a prins ca lui tata, in cazul asta, ii va trebui perimetrul gradinii. Ei si n-am eu ce lucra si o intreb asa, intr-o doara: oare n-ar fi fain sa te gandesti si la un exemplu in care tata ar avea nevoie sa stie si aria si perimetrul? Ei, s-a gandit ea vreo 5 secunde, apoi s-a lasat si am sarit la alte chestii. Eu insa nu m-am putut opri din gandit. Si am constatat, cu stupoare, ca nu dispun de un exemplu multumitor, simplu si clar, de activitate pentru depunerea careia as avea nevoie si de aria dar si de perimetrul unei suprafete plane. In curte, in pod, in parcare, pe terenul de tenis, in padure, sub apa, in avion, la naiba ori la maica-sa, oriunde cu alte cuvinte, ma intreb ce activitate ar trebui sa fac eu care sa necesite cunoasterea ariei si perimetrului simultan. Ma tot gandeam la chestii de genul "am intr-un depozit scanduri pentru un gard de 700 de metri si mai am la banca bani pentru o casa de 200 de metri patrati, deci cand cumpar un teren ar trebui sa-i stiu si aria si perimetrul (pe langa niste dimensiuni, cum ar fi frontul stradal etc)". Dar asta nu e ceva serios, pentru ca vorba aia, cine are un gard urias intr-un depozit? E absurd, ori eu am nevoie de un exemplu din alea clare, de situatii cu cate te intalnesti la tot pasul. Asa ca uite, om cu facultatea de matematica si nu stiu sa gasesc un exemplu bun de folosit la clasa a treia.


2 comentarii:

  1. Un exemplu in care ai nevoie de arie si perimetru ar fi urmatoarul :
    Sa zicem ca tu esti pictor si pt. a picta un tablou ai nevoie de panza si rama.
    Pt. panza ai nevoie de arie.
    Pt. rama ai nevoie de perimetru .

    Edy Onetiu

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare Edy si multumesc. Ideea mi se pare OK, totusi ar fi vorba de doua lucruri diferite: unul e rama, celalalt e panza. Banuiesc ca tu te-ai gandit la tabloul finalizat deja, care are panza pictata si rama.

    RăspundețiȘtergere

După mine!