Mici intamplari cu animale (33)

Joc sau duşmănie?

0 scenă curioasă, pe care am văzut-o repetîndu-se de mai multe ori într-o vară şi pe care am provocat-o şi eu de cîteva ori, îmi pune întrebarea dacă era de joc sau duşmănie, fără să-i pot da vreun răspuns.

În apropierea unei case de la ţară era o preafrumoasă dumbrăvioară, în care creşteau tei mulţi şi mari. Aici e un rai al grangurilor. Cum nu sînt tulburaţi de nimeni, an de an cuibă­resc aici mai multe perechi şi nici nu se tem de apropierea omului. Ca la toate casele de la ţară, nu lipseau nici aici cîinii.

În vara trecută am făcut rost de un bursucar roşu, cu care aveam de gînd să necăjesc viezurii din vizuini. Bursucarul meu, după cum se cuvine, în primele zile ale vacanţei a făcut recu­noaşterea terenului. A stabilit pe la grajduri şi hambare locurile pe unde umblă şobolanii, gardul viu pe unde trăiesc aricii, şi a ajuns şi în dumbrava cu tei. Aici însă a dat de ceva cu totul neaşteptat. S-au adunat deasupra lui cîţiva granguri şi au în­ceput să ţipe la el, cu glasul acela urît care contrastează atît de mult cu obişnuitul lor fluierat melodios ca din flaut. Eram prin apropiere şi m-am grăbit să văd care e cauza scandalului. Bănuiam la cuiburi vreo mîţa, vreo gaiţă sau altă hoaţă.

Hansl, bursucarul meu, stătea pe coadă şi hăpăia cu gura, neputincios, după grangurii care îl atacau. Se coborau în zbor repezit pînă la capul cîinelui, mai să-l ajungă, şi se ridicau, ia­răşi, ca să revină din nou şi din nou. Apoi, cîinele s-a culcat pe spate, comic, cu picioarele în sus şi la fiecare atac răspundea cu cîte o smucitură din labe.

Cînd m-am apropiat, grangurii au încetat, s-au suit în umbra teilor şi au început să şuiere paşnic.          

Si în zilele următoare am auzit asemenea holcă în dumbravă şi iarăşi am văzut scena de mai sus. Apoi am făcut o... expe­rienţă. Am dus pe rînd alţi cîini si i-am lăsat să scotocească prin dumbravă. Grangurii n-au luat notă de prezenţa lor. Cînd am dus mai tîrziu apoi bursucarul, numaidecît a început jocul sau războiul. Nu ştiu ce era în capul grangurilor. De ce ar fi duşmănit pe acest cîine mic, care nici într-un fel nu prezenta pentru ei vreo primejdie? Dar sînt sigur, din toată purtarea cîinelui, că manejul îi făcea plăcere. Cînd am dus în dumbravă bursucarul împreună cu alt cîine, preferinţa păsărilor a rămas fermă pentru cel dintîi, ignorîndu-l complet pe celălalt.

Fie joc, fie război, scenele acestea mi-au dat repetate răstim­puri de destindere, dar şi puţină bătaie de cap, ca să le în­ţeleg rostul.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor