miercuri, 16 mai 2012

Ciutura de la Sâmbăta

La Sâmbăta de Sus, acolo unde a sălăşluit Teofil Pârâian. La întoarcerea din Breaza, m-am abătut pe-acolo împreună cu Maria şi Michelle. La un moment dat am ajuns lângă o fântână şi m-am gândit să scot nişte apă. Am coborât ciutura cu ajutorul lanţului, am auzit apa plescăind, am tras de lanţ şi când ciutura a ajuns sus, am văzut că era goală. Nu-i nimic, am mai încercat odată - acelaşi rezultat. A treia oară, Maria s-a gândit să mă filmeze - ciutura era tot goală.

Acum, stau şi mă gândesc că acţiunea mea a fost un exemplu tipic de eşec datorat nepriceperii. M-am aruncat să scot apă, neştiind cum se face lucrul asta, mai bine zis închipuindu-mi că ştiu deşi nu aveam niciun motiv să cred aşa ceva. M-am aruncat cu capul înainte într-o chestie care mă depăşea evident, la fel cum şi în viaţă m-am băgat în fel de fel de lucruri care nu erau de mine şi pe care le-am dus la bun sfârşit doar datorită întâmplării. Apa aia din fundul puţului de la Sâmbăta m-a dus cu gândul la înţelepciunea din care mi s-a părut, de-a lungul vieţii, că mă pot adăpa - numai că de fiecare dată am rămas însetat. M-am dat bine şi cu Dumnezeu, închipuindu-mi că e lucru simplu, dar găleţile tot goale au urcat din adâncuri, exact cum se poate vedea în filmuleţ. Aşa că tot ce pot face, în momentul de faţă, este să spun, alături de Mc Murphy: „Măcar am încercat”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!