joi, 3 mai 2012

Despre Balaur

Undeva, oricum departe, este Balaurul. Există cu adevărat, sau este doar o legendă, n-ai de unde să ştii. Tot ce poţi să faci este să te gândeşti la el, să te întrebi dacă o fi aşa cum ţi-l zugrăvesc unii şi alţii, să îţi imaginezi ce s-ar putea întâmpla dacă ţi-ar apărea în faţă într-o seară de toamnă. Sau de primăvară. Te întâlneşti din când în când cu oameni care l-au văzut. Unii îţi spun că e îngrozitor, alţii că nu e decât o fiinţă timidă. Unii s-au luptat cu el şi au fost învinşi, iar acum sunt bântuiti în cel mai cumplit mod cu putinţă. Alţii doar l-au înfruntat din priviri şi au scăpat - din motive necunoscute, Balaurul s-a întors şi a plecat în lumea lui.
Cu toţii îţi dau sfaturi: cum să te porţi dacă îl întâlneşti, cum să-l priveşti, ce mişcări să faci, cum să-ţi domini teama. Dar fiecare îţi spune că este mai bine să nu ai această întâlnire. Înţelepţii, care cunosc viitorul şi înţeleg cum el determina prezentul, te avertizează că trebuie să fii în orice clipă pregătit. Balaurului nu îi place oțetul, aşa că e bine să nu-l folosești - mirosul ar putea să-l întărâte. E bine, spun ei, să nu bei şi să nu fumezi - Balaurul nu suportă fumul şi buchetul vinului. Trebuie să slăbeşti dacă eşti gras şi să te îngraşi dacă eşti prea slab, întrucât Balaurul este deranjat de orice abatere de la canoanele greceşti ale frumuseţii. În caz că o să-l întâlneşti, spun înţelepţii, o să te adulmece, o să te măsoare din priviri, apoi - dacă nu e într-o pasă proastă, o să se întoarcă şi o să plece. Pentru clipa aia merită să nu precupetesti niciun efort, de ea depinde însăşi viaţă ta. În cazul unei confruntări, poţi să mori sau poţi să trăieşti, dar dacă vei scăpa, ceea ce va urma numai viaţă nu se va mai putea numi.
Cei mai înţelepţi dintre înţelepţi, acei câţiva oameni pe care până şi Balaurul îi respectă, îţi spun, dacă ajungi să vorbeşti cu ei, că Balaurul poate fi învins. Şi nu de cine ştie ce eroi fabuloşi, ci de către oricine - da, da, chiar şi de tine. Există pentru asta nişte proceduri, durează ani şi ani până să găseşti pe cineva care să ţi le explice, alţi ani până să le înţelegi şi încă alţii ca să le deprinzi. Dar după aia...
A existat un om, spun înţelepţii înţelepţilor, care s-a dus şi a stat în faţa Balaurului. S-au privit în ochi, s-au cântărit unul pe altul, după care Balaurul şi-a băgat cele şapte cozi între picioare şi a rupt-o la fugă schelălăind ca un căţel de pripas. Omul acela a venit înapoi şi a spus, liniştit: „Îndrăzniţi, eu am biruit Balaurul”. Aşa că nu ai mare lucru de făcut: e suficient să urmezi învăţăturile aceluia.
Dar poate că nu te vei întâlni cu Balaurul niciodată. Poate că vei trăi o sută de ani fără să-l vezi, să-l auzi, ori să-i simţi mirosul. Spun însă cei care au înţeles toată Zidirea că nici atunci n-ai scăpare: în clipa morţii apare şi el, negreşit - e singura clipă în care poate fi mai puternic decât oricine. Ce va fi mai departe, fiecare urmează să afle singur.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!