Un exemplu de cult al personalitatii de acum cinci secole

În primii ani ai secolului al XVI-lea, astronomul şi matematicianul italian Galileo Galilei trecea printr-o perioadă foarte dificilă. Continuarea cercetărilor sale depindea de sprijinul generos al unor potentaţi luminaţi cărora, asemenea tuturor artiştilor şi oamenilor de ştiinţă renascentişti, le dedica sau le dăruia unele dintre invenţiile şi descoperirile sale. De pildă, Galilei însuşi îi prezentase ducelui de Gonzaga un instrument de utilitate militară – un fel de busolă – şi apoi scrisese o carte unde explica modul de întrebuinţare a busolei, pe care o dedicase familiei Medici. Şi ducele de Gonzaga, şi florentinii Medici s-au arătat recunoscători; datorită lor, savantul şi-a găsit mai mulţi discipoli. Dar indiferent de importanţa ştiinţifică a descoperirii, „sponsorii” vremii îi făceau mai degrabă daruri decât îi dădeau bani. Astfel, traiul zilnic se afla într-o permanentă instabilitate, iar omul însuşi, într-o permanentă dependenţă. Galilei s-a gândit la o soluţie.

         Ea s-a conturat mai limpede prin 1610, când astronomul a descoperit sateliţii lui Jupiter. În loc să-şi „împartă” descoperirea între protectorii săi obişnuiţi după cum procedase până atunci – dăruindu-i unuia telescopul, altuia dedicându-i un tratat şi aşa mai departe – Galilei s-a hotărât să se concentreze doar asupra familiei Medici. Motivul alegerii era clar: la scurt timp după ce pusese bazele dinastiei sale, în 1540, lui Cosimo I i-a atribuit, ca emblemă, imaginea lui Jupiter, cel mai puternic dintre zei, un simbol menit să depăşească statutul de mari bancheri cu la fel de mari ambiţii politice al bogaţilor Medici, printr-o trimitere directă la Roma antică şi la mitologia ei.

Galilei a transformat descoperirea sateliţilor lui Jupiter într-un eveniment cosmic şi un prilej de a preamări strălucitoarea dinastie florentină. Curând după ce a găsit pe cer „lunile” celei mai mari planete, savantul a anunţat că „stelele strălucitoare (sateliţii, adică) s-au arătat din ceruri” în faţa telescopului său în acelaşi timp în care se înscăunase Cosimo al II-lea şi că numărul lor, patru, se afla în armonie cu cel al fraţilor Medici, care gravitaseră în jurul defunctului lor tată, Cosimo I, asemenea sateliţilor în jurul planetei Jupiter. Mai mult decât o simplă coincidenţă, acest lucru demonstra că cerul însuşi consfinţea venirea la putere a familiei Medici şi măreţia ei. După ce şi-a dedicat descoperirea acestor protectori, Galilei a comandat o emblemă înfăţişându-l pe Jupiter aşezat pe un nor, înconjurat de cele patru stele, şi i-a prezentat-o lui Cosimo al II-lea, ca simbol al legăturii dinastiei cu lumea cerească.

În 1610, Cosimo i-a acordat lui Galilei titlul de filosof şi matematician oficial al curţii şi un salariu sigur. Pentru savant, aceasta a fost „lovitura” vieţii sale – sfârşitul cerşetoriei şi vânătorii de protectori.