luni, 18 iunie 2012

Verzi și uscate

Una din chestiile care mă amuză copios când stau la un spriț cu cineva care pune muzică, ori în mașină, cu un șofer meloman, este felul în care își subliniază ei preferințele. Să zicem că un domn are un CD cu piesele lui preferate și îl pune că să-i țină de urât în mașină. Mă sui lângă el și vorbim verzi și uscate (expresie preferată a bunicii mele). Vorbim, vorbim, apoi o lăsăm mai moale, pentru că subiectele se cam răresc, după care ascultăm doar muzică. Ei bine, la un moment dat, când începe nu știu care piesă, numai ce-l vezi pe tip că întinde mâna și dă mai tare. Am întâlnit chestia asta de mii de ori în viață, ba am practicat-o și eu. Nu știu cum naiba se întâmplă, dar invariabil vine o piesă care trebuie dată neapărat tare, altfel se dărâmă cerul. Mă gândesc că în felul asta poți sublinia ce gusturi bune ai tu, ori poți să-i sugerezi celui de lângă tine că trebuie să tacă pentru ca tu să asculți piesa respectivă. Culmea este, însă, că mie mi s-a întâmplat să dau mai tare câte o piesă chiar fiind singur în mașină. Și asta îmi amintește de vremea când mergeam cu un Cielo și puneam foarte tare chestii grele din anii 70. Nu știu cum naiba suportam eu vacarmul ăla, dar asta făceam. La un moment dat am luat un tip la autostop și am pus un Led Zeppelin la maximum. Eram la mine în mașină, așa că făceam ce aveam eu chef. Tipul ăla a rezistat vreo 10 minute, după care mi-a făcut semn cu mâna că vrea să-mi spună ceva. „Vă rog frumos, puteți să dați mai încet”?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!