marți, 31 iulie 2012

Aventurile Baronului Munchhausen (5)

Întîia călătorie pe mare
Cea dintâi călătorie pe care am întreprins-o în viaţa mea, cu mult înainte de aceea din Rusia, despre care v-am povestit atâtea minunăţii, a fost o călătorie pe mare. Încă de pe vremea când mă sfădeam cu gâştele - cum îi plăcea să mă ia peste picior unchiul meu, colonelul de husari (avea cea mai neagră barbă din câte am văzut vreodată), fiindcă nu ştia bine dacă puful ce-mi creştea pe bărbie era puf de boboc sau tuleie de barbă - singurul meu dor şi singura mea năzuinţă era să călătoresc.
Fiindcă şi tatăl meu îşi petrecuse o bună bucată de vreme din anii tinereţii călătorind şi-i plăcea adesea, în lungile seri de iarnă, să ne spună povestea adevărată şi neînflorită a aventurilor sale - din care, până la urmă, vă voi povesti poate şi eu o parte spre bucuria domniilor voastre - pe bună dreptate se zice că înclinarea mea spre călătorii a fost şi înnăscută, şi dobândită. Dar pe atunci încercam degeaba să mă agăţ de orice împrejurare, mai mult sau mai puţin prielnică. Încercam degeaba să cerşesc sau să smulg prin încăpăţânare putinţă de a-mi potoli nestinsa mea sete de a vedea lumea. Totul zadarnic!


Despre onoare și lașitate în viziunea lui Antonescu

Foarte multă lume discută în aceste zile despre demisia lui Antonescu din fruntea PNL și ieșirea lui din viața politică. Și asta nu pentru că a pierdut la referendum, ci pentru că a anunțat public că dacă Băsescu revine la Cotroceni, el pleacă.  Acum, când Băsescu revine la Cotroceni, oamenii așteaptă ca Antonescu să se țină de cuvânt. De ce se întâmplă acest lucru? În fond, mai toți politicienii fac unele promisiuni pe care ulterior nu mai pot să le respecte. Campaniile electorale sunt pline de astfel de promisiuni, pe care le fac candidații de-a lungul și de-a latul țării. Dacă ele ar fi respectate, Elveția ar deveni o țară din lumea a treia față de România. Și atunci de ce ar trebui că Antonescu să își țină promisiunea?


luni, 30 iulie 2012

Mici intamplari cu animale (61)

În noaptea de 18 mai 1944, o poieniţă din hotarul Avrigului, ţinînd de Munţii Făgăraşului, a fost teatrul uneia dintre tragediile care se petrec în singurătăţile munţilor şi despre care noi luăm atît de rar cunoştinţă. Administratorul terenului de vînătoare, voind să dea prilej unui oaspe să împuşte un urs, a pus un hoit de cal. Hoitul a fost curînd aflat de urşi şi pazni­cul a constatat că umblau la el trei exemplare: un urs foarte mare, unul cu ceva mai mic şi al treilea tînăr.



Faceti-va bine (129)

Hrişca
Denumire ştiinţifică: Fagopyrum sagittatum; Fagopyrum esculentum.
Denumire populară: grâu negru.
Prezentare. Hrişca este o erbacee anuală, întâlnită mai ales sub formă cultivată. Face parte din familia poligonaceelor şi este originară din Asia. Tulpina de hrişcă poate ajunge, la maturitate, până la înălţimea de 60 cm, fiind muchiată. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. Hrişca înfloreşte o perioadă foarte lungă de timp, cel puţin 50 de zile, din iulie şi până la sfârşitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. Florile sunt roz, roşii sau albe. Seminţele de hrişcă au o culoare negricioasă, fiind foarte bogate în amidon.



O scrisoare

A aparut o scrisoare deschisa pe tema plagiatului facut de Ponta. Semnatarii - unul si unul - sunt universitari. In opinia mea, acesti oameni apara, prin actiunea lor, onoarea mediului academic, atacat, timorat si jignit prin actiunile mizerabile ale ministrului Andronescu si ale premierului Ponta. Mai exista si oameni cu coloana vertebrala in Romania. Iata scrisoarea si lista semnatarilor.
Scrisoare deschisă
adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu
Domnule Prim-Ministru, Doamnă Ministru,
subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/sau de cercetare al Universităţilor din România, precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate, prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:



duminică, 29 iulie 2012

O fabula a lui Krîlov

Leul, cămila şi vulpoiul
Un leu hăituia o cămilă pe firul văii. Aproape că o şi ajunsese din urmă şi, cu ochi pofticioşi, se şi vedea stăpân pe un prânz sigur şi gustos. Părea absolut cu neputinţă ca prada să-i scape, căci, în faţa lor, vânător şi vânat tocmai au zărit o prăpastie adâncă, de-a curmezişul cărării. Dar cămila cea sprintenă, adunându-şi puterile, a zburat ca săgeata din arc peste hău şi a ajuns liniştită pe stânca de pe malul celălalt.



sâmbătă, 28 iulie 2012

O poezie a lui Nicolae Iorga

Brad bătrân

Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:



Educatia cetateneasca

Circula printre romani opinii de-o naivitate aproape dezarmanta cu privire la legitimitatea unui presedinte. Una dintre ele este urmatoarea: un presedinte care dupa un numar de ani de exercitare a functiei nu mai este sustinut de populatie in procent de peste 50%, nu mai este legitim. De ce spun ca o asemenea opinie este naiva? Din doua motive. 


De-ale lui Zoscenko (20)

DICTAFONUL
Deştepţi oameni americanii ăştia! Ce de-a descoperiri, ce de-a invenţii au mai făcut şi ei! Forţa aburilor, lamele de ras „Gilette”, rotaţia pămîntului în jurul axei sale — toate astea au fost descoperite şi inventate de americani şi în parte de englezi.
Şi acum, poftim — altă binefacere pe capul omenirii: americanii au dăruit lumii o maşină specială, numită dictafon.
Mă rog, se prea poate ca maşina asta să fi fost inventată ceva mai înainte, dar nouă acuma ne-au trimis-o.
Cînd ni s-a adus maşina asta, a fost o zi so­lemnă, o zi mare.
O mulţime de oameni s-au strîns să vadă nou­tatea.


vineri, 27 iulie 2012

O scrisoare din Polonia

Vă adresez aceste cuvinte de solidaritate şi de sprijin. Cred că exprim atitudinea polonezilor, care îşi dau seama destul de bine de situaţia internaţională şi ştiu ce se întâmplă astăzi în ţara voastră.
Încercarea oligarhiei de sorginte comunistă de a-l răsturna pe preşedintele ales în mod legal este clară pentru oricine înţelege câtuşi de puțin realitatea politică. Este un atac asupra democraţiei şi independenţei naţiunii române, executat de aceia care nu-şi ascund fascinaţia pentru Vladimir Putin.



Faceti-va bine (128)

Hreanul
Denumire ştiinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana.
Prezentare. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Plantă perenă, hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană, dar apare şi sub formă cultivată. Rizomul de hrean este cilindric, gros, alb pe dinăuntru, foarte lung, de circa 50 – 60 cm. Acest rizom este partea valoroasă a plantei, nu numai din punct de vedere gastronomic, ci şi medicinal. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie, dar şi primăvara. Importanţă medicinală au şi frunzele, utilizate de naturişti mai ales în meniurile lor cu hrană vie. Hreanul se foloseşte sub formă rasă, dar şi sub formă de suc sau chiar salate.



Aventurile lui Cepelică (5)

Unde cumătrul Afină, pentru a se păzi de hoţi, îşi pune la uşă un clopoţel
Ajuns în sat, Cepelică găsi în jurul casei lui moş Dovleac o grămadă de oameni, ce discutau cu aprindere. Şi, ca să spunem tot adevărul, păreau niţel cam speriaţi.
– Ce-o să facă acum cavalerul? se întreba îngrijorat profesorul Pară.
– Eu cred că povestea asta o să se sfîrşească urît. Zău aşa, că; doar ei îs stăpîni şi ei poruncesc, – intră în vorbă şi mătuşa Lubeniţă.
De aceeaşi părere era şi nevasta lui Praz şi de aceea îl apucă pe bietul om de mustăţi, trăgînd de ele ca de hăţuri.
– Hai, întinde-o acasă... Să nu ne prindă urgia pe drum.. Meşterul Strugure clătina tulburat din cap :
—De două ori l-am dus de nas. Acu', nici vorbă c-o să se răzbune.
Singurul om care nu-şi făcea griji era moş Dovleac. Scosese din fundul buzunarului nişte bomboane pe care le împărţea la toţi cei de faţă, pentru sărbătorirea evenimentului



Mici intamplari cu animale (60)


La o pază de seară, primăvara cînd trec sitarii, vînătorul a aripat un sitar. A căzut în  apropiere, l-a putut prinde pînă a nu pleca pe picioare şi a se pitula undeva. I-a fost milă să-l omoare si l-a dus acasă cu gîndul să-l ţină în colivie, ca să vadă dacă trăieşte sitarul şi în captivitate. Rana din aripă era uşoară; alicea sfărîmase numai ultima încheietură. Cu foarfe­cele a retezat partea bolnavă, apoi a pus o picătură de tinctură de iod şi operaţia a reuşit, încît după cîteva zile rana a fost vindecată.
Casa sitarului era o colivie mare, încăpătoare, care pe vre­muri aparţinuse unei perechi de veveriţe. Vreo două zile sita­rul a stat ghemuit într-un colţ şi nu era uşor să-i suporţi privirea tristă, adîncă, parcă plină de reproşuri. A doua zi chiar, vînătorul i-a aşternut masa. A cules din grădină rîme groase, frumoase, ademenitoare pentru orice sitar, le-a aşezat într-un blidişel şi le-a pus în colivie la îndemîna păsării. Sita­rul nu s-a atins de ele. Nici a treia, nici a patra zi. Atunci i-a împrospătat masa cu un alt pumn de rîme în strachină. Sita­rul se cam obişnuise cu viaţa de prizonier, a început să umble prin colivie... vesel". Venea pînă la mîncare, dar nu se atin­gea de ea. Omul nu ştia ce bucate mai bune i-ar putea oferi, doar cu rîme si cu alte asemenea trăieşte sitarul. Oare de ce nu mănîncă? Va muri de foame. Ce să facă vînătorul? Să-l omoare imposibil; să-l elibereze cu aripa frîntă înseamnă să-l dea plocon vulpii.


Designer de modă

Maria s-a hotărât să se facă designer de modă. Are proiecte, unele împreună cu prietena ei Michelle. De câteva zile gândește, imaginează și desenează felurite modele de rochii. Nu-mi rămâne decât să urc aici câteva dintre creațiile minunatei copile. Uite:


Tacerea patriarhului

M-am tot intrebat zilele astea de ce nu intervine Biserica in niciun fel. Nu, in niciun caz nu ma gandesc sa intervina in sensul de a exprima o pozitie de genul "ar trebui mers la vot" sau "ar fi bine ca Basescu sa ramana presedinte". Dar patriarhul Daniel ar putea iesi public si ar putea face cateva comentarii, din pozitia lui de intaistatator al BOR. Pana la urma, crancena divizare a romanilor, care au ajuns sa se injure si sa-si dea unii altora in cap in functie de pozitia pe care o au fata de Basescu, Ponta, Antonescu, Voiculescu etc, este un fenomen grav si periculos. De ce tace Daniel? Ce ar trebui sa se intample ca sa exprime si el o pozitie? 


joi, 26 iulie 2012

Povestea lui Mesmer si a mesmerismului

          La cincizeci şi cinci de ani, în 1788, doctorul şi omul de ştiinţă Franz Mesmer ajunsese la o răscruce. Făcuse muncă de pionierat în studiul magnetismului animal – convins fiind că animalele posedă o materie magnetică şi că un medic, un specialist, ar putea vindeca bolile în mod miraculos lucrând asupra acestei substanţe – însă în Viena, teoriile sale fuseseră întâmpinate cu dispreţ şi taxate drept ridicole de către toţi confraţii medici. Mesmer susţinea că obţinuse anumite rezultate în tratarea unor femei suferind de convulsii. Reuşita sa cea mai mare era că îi redase vederea unei fetiţe oarbe. Totuşi un alt medic a declarat, examinând-o, că micuţa era la fel de oarbă ca şi înainte, opinie cu care fetiţa a fost şi ea de acord. Mesmer a replicat că duşmanii se coalizaseră ca să-l distrugă şi atrăseseră copila de partea lor. Această atitudine l-a făcut şi mai ridicol. Era limpede că vienezii cei fără vocaţie mistică nu constituiau publicul potrivit pentru ideile sale, astfel că Mesmer s-a hotărât să se mute la Paris şi să o ia de la capăt.



O poveste a lui James Joyce (3)


ARABIA
North Richmond Street fiind o fundătură, era liniştită, în afară de ora cînd li se dădea drumul băieţilor de la Şcoala Fraţilor Creştini. O casă nelocuită, cu două caturi, sta în capătul unde se înfunda strada, pe un teren pătrat, despărţită de vecinele ei. Celelalte case ale străzii, conştiente de vieţile cuviincioase dinăuntrul lor, se priveau cu feţe pămîntii, imperturbabile.
Locatarul anterior al casei noastre, un preot, murise în salonul din fund. În toate odăile mocnea un aer mucegăit de cît stătuse închis, şi cămara dindărătul bucătăriei era plină cu mormane de hîrtii vechi, lepădate. Printre ele am găsit cîteva cărţi, cu copertele îmbrăcate în hîrtie si cu paginile încreţite şi jilave: Stareţul de Walter Scott, Comunicantul cucernic şi Memoriile lui Vidocq. Îmi plăcea aceasta din urmă fiindcă paginile îi erau galbene, în grădina părăginită din spatele casei se înălţa în mijloc un măr si mai creşteau cîteva tufişuri răzleţe: sub unul din ele am găsit pompa de bicicletă, ruginită, a ultimului locatar. Fusese un preot foarte caritabil; îşi lăsase prin testament toţi banii unor instituţii, iar mobila din casă surorii sale.


Faceti-va bine (127)

Hibiscus
Denumire ştiinţifică: Hibiscus sabdariffa.
Prezentare. Hibiscusul este un arbore tropical, parte a familiei malvaceelor. În general, speciile de hibiscus sunt cunoscute şi la noi, fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. În preparate şi combinaţii medicinale, hibiscusul utilizat în mod curent, sub formă de flori, aparţine, în mod obişnuit, speciei Hibiscus sabdariffa, provenită din zona Orientului şi a Asiei. Din florile de hibiscus se obţin infuzii şi decocturi cu proprietăţi răcoritoare şi reconfortante, realizându-se o serie întreagă de băuturi. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât şi cele ale cafelei.


Aventurile Baronului Munchhausen (4)

Călătorie pe o ghiulea, o călătorie în lună şi alte povestiri minunate
Domnii mei, pe un om care s-a încumetat să încalece un bidiviu ca lituanianul meu, puteţi să-l credeţi că a fost în stare să facă şi altfel de minunăţii şi de isprăvi în ale călăriei, minunăţii şi isprăvi care, povestite de alţii, vi s-ar părea poate basme. Aşa, de pildă, tocmai asediam nu ştiu care oraş şi mareşalul ar fi vrut cu tot dinadinsul să aibă informaţii demne de crezare despre cele ce se petreceau în cetate. Era nespus de greu, ba, la drept-vorbind, aproape cu neputinţă de pătruns printre toate avangărzile, străjile şi meterezele. Şi nici nu era chip de găsit un om atât de dibaci, încât să poată duce la bun sfârşit o asemenea încercare.
Înflăcărat poate prea mult de dorinţa de a-mi îndeplini datoria, mă postai în grabă lângă unul dintre cele mai mari tunuri ale noastre, care tocmai trăgeau înspre cetate, şi ţâşti! sării deodată pe ghiulea, cu gândul de a mă lăsa purtat până dincolo de ziduri. Dar după ce făcui jumătate din drum prin aer călare pe ghiulea, îmi trecură tot felul de socoteli prin minte, care de care mai de seamă. "Hm! - îmi zisei în sinea mea - de intrat, intri tu în cetate, dar cum ai să ieşi de acolo? Şi ce are să se întâmple cu tine? Se va vedea îndată că eşti spion şi te vor atârna de cea mai apropiată spânzurătoare". Şi trebuie să vă spun că n-aveam nici un chef de o asemenea cinstire.


Un nou Munchhausen

Cred ca Ponta este, pe scurt, un sinucigas politic. Cred ca anumite persoane din cele care fac jocurile murdare in USL au in vedere inlocuirea premierului dupa 29, in caz ca Basescu pierde. In caz ca Basescu ramane la Cotroceni, manipulatorii din USL il vor mentine pe Victor Ponta ca premier, pentru ca oricum este compromis total si poate fi pus sa faca cele mai mari murdarii. Ponta, dupa cum a observat toata presa, minte precum clipeste. El este capabil sa spuna in fata a milioane de oameni: "pe 19 iulie, la ora 15, m-am intalnit la mine in biroul de la guvern cu Ion Iliescu", pentru ca ulterior sa spuna, cu siguranta aceea care ii caracterizeaza pe mitomani, "pe 19 iulie am fost plecat din tara".


Cateva prajituri de la Buzzati

Sclav
Deschizând uşa casei cu cheia, Luigi nu făcu niciun zgomot. Nu fiindcă ar fi avut motive speciale de precauţie, ci din pură întâmplare.
Şi, înaintând cu paşi prudenţi şi neauziţi, profită de asta ca să facă o surpriză.
De cum intră, intui că Clara era acasă. În privinţa aceasta nu se înşela niciodată. Cine ştie cum, prezenţa femeii transforma atmosfera din jur. Avu un sentiment de consolare. O iubea atât de mult încât uneori, întorcându-se acasă, oricât de absurd ar fi fost, îl cuprindea teama că ea plecase pentru totdeauna.
Trecu, fără să provoace trosnituri, pe parchetul anticamerei şi, cu riscuri mai mici, păşi pe plăcile de gresie din hol. Cu multă grijă, îşi vârî capul ca să exploreze bucătăria.
Iat-o pe Clara. O vedea din spate, la mai puţin de doi metri. In picioare, fără să bănuiască prezenţa lui Luigi, era preocupată să aranjeze ceva pe masă. Privind cu atenţie ceafa soţiei sale, el înţelese că zâmbea. Ce scumpă, ce minunată făptură! Probabil că era vorba de una din mâncă­rurile lui preferate, şi ea era fericită, bucurându-se dinainte de satisfacţia lui.


miercuri, 25 iulie 2012

Mici intamplari cu animale (59)


Într-o zi de ianuarie, pe ger şi zăpadă, vînătorul I. L. Nepos (Năsăud) a ieşit pînă în Pietrele Vărării, pisc din care poţi privi pînă în zări depărtate. Se vede de acolo Rotunda, din sînul căreia izvorăşte Someşul Mare, se vede Inăul, ca un turn de biserică gotică Pietrosul şi Heniul. Se vede Ţibleşul, care, de cîte ori îşi pune vara în cap cuşma de pîclă, îndeamnă pe ţărani să-şi adune în grabă fînul, că vine ploaia.


Muzica adevarata

Discutiile mele cu Maria despre muzica nu au ajuns inca la niciun rezultat. Ea asculta in continuare maimute de genul Inna, eu ascult in continuare Pink Floyd, jazz si clasica. Gusturile nu se discuta, evident. 
Ceea ce incerc in perioada asta este sa-i explic cum vine treaba cu melodia. Ii pun cate o piesulita de genul Corul Vanatorilor, pe care o poate fredona, apoi o rog sa fredoneze din piesele alea insuportabile pe care le canta diverse tipe cu voce si din care nu retii nimic. Sigur ca nu poate fredona asa ceva. Si atunci vin eu triumfator si-i spun: "Vezi? Aia nu e muzica adevarata".


Gainarii

Vad zilele astea pe net niste indemnuri la actiunea din 29 care ma fac sa ma tavalesc de ras. Uite un exemplu:
HAI LA VOT! EXPRIMATI-VA OPTIUNEA!
ESTE UN DREPT DEMOCRATIC PE CARE NU VI-L POATE LUA NIMENI
Cat de prosti poate sa ii creada USL pe romani, ca sa le transmita astfel de mesaje? Pana si un copil de clasa a doua, vazand gainaria respectiva, isi intreaba parintii: "Cine vrea sa ne ia dreptul asta democratic?" Va mai aduceti aminte de lozincile cu "Ceausescu Pace"? Radeam de ma prapadeam si de alea: unde e razboiul mai tembelilor? 
Unul care merge la vot ca la Verdun




Aventurile lui Cepelică (4)

Unde Cepelică il asediază pe Jăvroi si il invinge prin insetare
Dar ia să vedem ce s-a ales cu căsuţa lui moş Dovleac. Ei bine, iată că într-o bună dimineaţă – vorba vine că era bună – îşi făcu din nou apariţia cavalerul Pătlăgică. Venise tot în caleaşca trasă de cei patru Castraveţi. Dar de astă dată, era însoţit de o droaie de poliţişti. Alungă fără vorbă multă pe bătrîn şi instala în căsuţă o dihanie de cîine pe nume Jăvroi.
– Numai aşa o să punem la respect golănimea din sat şi pe toţi pierde-vară de teapa celui adăpostit de Strugure în casa lui – tună Pătlăgică aruncînd o privire înfricoşătoare în jur.
– Ham, ham! aprobă Jăvroi.
– Iar pe hodorogul de Dovleac o să-l învăţ eu minte ce înseamnă să-mi calce poruncile. Dacă ţine cu tot dinadinsul să aibă o locuinţă şi să mai facă şi pe niznaiul, o să-i rezerv eu una la închisoare. Acolo e loc berechet pentru toţi.


marți, 24 iulie 2012

Fluierul fermecat

Abia astept sa se termine cu referendumul, ca sa pot sa revin la o viata fara politica. Am spus-o: nu voi mai scrie nimic despre politica, indiferent de rezultatul referendumului, imediat dupa incheierea scandalului. Sunt surprins de reactia pe care am avut-o la suspendarea presedintelui, credeam ca sunt imun. Se pare insa ca ranile pe care mi le-au produs comunistii aia rai odata cu venirea lui Iliescu sunt atat de adanci, incat de indata ce simt mirosul mlastinii pesediste (in care, din pacate, se balacesc si liberalii), indata ce vad spinarile varanilor misunand printre smarcuri, reactionez. E ca in povestea cu Pacala si fluierul fermecat: cum il auzeai, incepeai sa dansezi si nu te mai puteai opri decat cand nu-l mai auzeai.
Pana in acest moment, tot ce am realizat a fost ca mi-am mai pierdut ceva prieteni. Puteam sa stau linistit si sa scriu despre povesti. Dar ce sa fac, daca am auzit fluierul fermecat?



După mine!