Aventurile lui Cepelică (3)

Necazurile lui Miriapod cînd îşi duce copiii la cizmar

Cepelică intră ucenic în atelierul meşterului Strugure şi deprinse repede meşteşugul: freca aţa cu răşină, prindea tălpile în ţinte, căputa ciubote, ba chiar lua măsură la clienţi.

Meşterul era mulţumit. Afacerile parcă prinseseră aripi, Faima lui Cepelică îi sporise clientela, căci mulţi veneau mai ales să-l vadă pe băieţaşul căruia i se dusese vestea că-l făcuse pe cumplitul Pătlăgică să dea apă la şoareci.

Cepelică făcu astfel o mulţime de cunoştinţe.

Primul fu profesorul de muzică, maestrul Pară-Mălăiaţă. Intrase în cizmărie, cu vioara la subsuoară, însoţit de un roi de bondari negri şi de viespi aurii, ce zumzăiau şi se roteau în jurul lui. Aceştia dădeau de fapt tîrcoale viorii sale, care nu era altceva decît o jumătate de pară, aromată şi zemoasă.

Din această pricină, nu o dată se întîmpla ca, în timpul concertelor, ascultătorii să se ridice speriaţi de pe scaune şi să strige :

– Atenţie, domnule profesor: s-a aşezat un bondar pe coarda sol!

Profesorul Pară întrerupea sonata şi îl alunga pe nepoftit cu arcuşul.

Mai grav era cînd cîte un vierme reuşea să se furişeze chiar în vioară şi să sape adevărate galerii în cutia de rezonanţă. Atunci, oricît o acorda, vioara scotea nişte sunete îngrozitor de false, iar profesorul era nevoit să-şi facă rost de alta.

După profesor veni Praz, grădinarul. Avea un fel de ciuf care-i cădea pe frunte şi o mustaţă kilometrică.

– Mustaţa asta – i se destăinui Praz – e o adevărată pacoste pe capul meu. De cîte ori nevastă-mea vrea să întindă rufele la uscat, mă aşază pe prispă, îmi ţintuieşte în două cuie vîrful mustăţilor, apoi atîrnă rufele ude pe ele, ca pe o sfoară. Şi fireşte, sînt nevoit să stau în soare, ca un proţap, pînă se usucă toate. Uite mata, ondulaţiile astea, de pe mustăţi – zise el, arătîndu-i lui Cepelică nişte creţuri din loc în loc – sunt urmele cîrligelor de rufe...

Într-o seară, sosi şi o familie de Miriapozi şi anume Miriapodul-tată, cu doi copii, care se numeau Mii-de-Picioruşe şi Mii-de-Lăbuţe şi care nu stăteau o clipă locului.

– Totdeauna sînt aşa de vioi? întrebă Cepelică privindu-i cum se foiau.

– Cum aşa – protestă Miriapodul-tată – acum sînt cuminţi ca doi îngeraşi. Să-i vezi cînd îi îmbăiază biata nevastă-mea! Fă-ţi idee: pînă-i spală pe picioarele dinapoi, le murdăresc pe cele dinainte... Le spală pe cele din faţă, între timp şi le-au murdărit pe cele dindărăt... Nu mai pridideşte, nenorocita, cu spălatul. Şi unde mai pui că de fiecare dată prăpădeşte o ladă de săpun.

Meşterul Strugure luă centimentrul.

– Doriţi să le luăm micuţilor măsură pentru pantofi? întrebă el.

– Doamne fereşte! Să comand două mii de perechi? Dar nu mi-ar ajunge leafa pe toată viaţa, să ţi le plătesc.

– Ei, da, la urma urmei, nici eu n-aş avea atîta piele şi talpă...

– Mă gîndeam să înlocuiţi doar pantofii care-s făcuţi praf... Pe ceilalţi, deh, să-i pingeliţi doar, să-i mai cîrpiţi...

Mii-de-Picioruşe şi Mii-de-Lăbuţe se străduiau să stea liniştiţi, în timp ce meşterul Strugure, ajutat de Cepelică, le examina încălţările.

– Ăstuia trebuie să-i înlocuiesc primele două perechi şi pantoful de pe al treisutelea picior stîng.

– Nu, cred că ăsta mai ţine – protestă grăbit Miriapodul-tată – e de ajuns să-i bateţi flecuri noi.

– Bine, dar ăstuilalt trebuie neapărat să-i schimbăm cele zece perechi din şirul drept de la spate.

– Oh, doamne, ce copii, — se văicărea Miriapodul-tată. De o mie de ori le-am spus să nu-şi mai tîrască picioarele şi să nu se mai dea pe lunecuş. Dar parcă ai cu cine te înţelege? Nu mai ascultă şi pace! Şi poftim rezultatul: totdeauna ...şirul drept se strică înaintea celui stîng...

Meşterul Strugure oftă înţelegător :

– Copii, ce să le faci... două picioare sau o mie e tot un drac. Sunt în stare să rupă o mie de perechi, şi cu un singur picior.

In sfîrşit, Miriapozii plecară. Mii-de-Picioruşe şi Mii-de-Lăbuţe mergeau aşa de repede, încît Miriapodul-tată abia se mai ţinea după ei. Ce-i drept, era şi şchiop. Dar nu prea rău: doar de o sută şaptesprezece picioare.