Berbecele lui Mucianus

       În anul 131 î. Hr., consulul roman Publius Crassus Dives Mucianus asedia cetatea grecească Pergamos şi, ca să străpungă zidurile, s-a văzut obligat să folosească un berbece. Cu câteva zile mai înainte, într-un şantier naval din Atena, zărise câţiva buşteni zdraveni, gata pentru a fi transformaţi în catarge şi a dat ordin să-i fie trimis imediat cel mai mare dintre ei. Toate bune şi frumoase, numai că supraveghetorul militar care a primit porunca a susţinut că romanul cerea, de fapt, buşteanul cel mai mic.

Discuţia cu soldaţii consulului ameninţa să nu se mai sfârşească: grecul susţinea că acest buştean mai mic era cel mai potrivit şi mai uşor de transportat. Soldaţii i-au spus că generalul lor nu era deloc omul cu care să-ţi îngădui să glumeşti, însă meşterul o ţinea pe-a lui, că singurul bun era buşteanul cel mic, fiindcă se potrivea cu o maşinărie pe care o construia el însuşi. Le-a desenat schiţe peste schiţe şi a îndrăznit chiar să sublinieze că, la urma urmei, specialistul era el şi că, fiind simpli soldaţi, ceilalţi habar nu aveau despre ce vorbeau. Dar ei îşi cunoşteau comandantul şi au izbutit să-l convingă pe meşter să-şi lase deoparte competenţa şi să facă ceea ce i se ordonase.

Dar, după plecarea soldaţilor, omul s-a gândit mai bine: ce rost avea să execuţi un ordin din care nu putea să iasă nimic bun? Prin urmare, a trimis buşteanul cel mic, fiind aproape sigur că şi consulul va vedea că era preferabil să-l folosească pe acesta şi că îl va răsplăti cum se cuvine.

Când a fost adus buşteanul, Mucianus le-a cerut explicaţii oamenilor săi. I-au povestit că meşterul se încăpăţânase să le arate de ce ar fi trebuit să îl aleagă pe acela, dar că promisese totuşi să îl trimită pe cel mare. Mucianus s-a infuriat. Nici măcar nu se mai putea concentra asupra asediului şi a spargerii zidurilor cetăţii înainte ca asediaţii să primească întăriri. Nu se mai gândea decât la îndrăzneţul care îi nesocotise ordinul şi a poruncit să fie adus în faţa lui, fără întârziere.

Meşterul a venit în tabăra romanilor după câteva zile şi i-a explicat consulului motivele hotărârii sale. A repetat aceleaşi argumente pe care le prezentase soldaţilor, arătând că era cu mult mai bine să se ia în considerare părerea specialiştilor şi că, dacă s-ar încerca de îndată demolarea zidurilor cu berbecele trimis de el, consulul ar fi satisfăcut de rezultat. Mucianus l-a lăsat să termine şi apoi a pus să fie dezbrăcat de veşminte şi bătut cu nuiele până când omul şi-a dat sufletul.

Din cartea Succes și putere.48 de legi pentru a reuși în viață de Robert Greene și Joost Elffers