Mici intamplari cu animale (57)

Şarpele la păstrăv

Şarpele de apă e acasă nu numai în bălţile de la cîmpie şi în apele curgătoare de jos, ci urcă şi pînă sus în zona păstrăvului. Şi sînt chiar mulţi pe acolo. Sus, pe valea Ierii, era o fabrică de cherestea, care îngrămădise lîngă apă un morman mare de deşeuri, rumeguş de lemn, aşchii. Era acesta, se vede, un loc bun, ales de şerpii de apă pentru năpîrlit. Am găsit acolo zeci de piei de şarpe de apă, lepădate.

De cîteva ori am văzut şerpi de apă şi în Frumoasa din Munţii Sebeşului, deci în apă rece şi foarte repede. Uneori i-am văzut pe mal sorindu-se sau plecînd speriaţi, alteori înotînd isteţ pe sub ţărm. Nu-i prea prigoneam: aveam destul necaz cu viperele. Totuşi, odată, coborînd cu undiţa la rîu, văd în­colăcit unul pe o cioată rămasă de la tăiere. Şarpele mi s-a părut extrem de gros pe la mijloc; eram curios ce ar avea în el. Am luat un par şi l-am omorît. Avea în el un păstrăv mări­şor, lung de vreo paisprezece centimetri, destul de macerat. Aşadar nu numai vidra prigoneşte păstrăvii! Cum poate să prindă şarpele un păstrăv atît de mare, peşte atît de atent şi sperios şi repede la înot ca fulgerul?

A trecut un an sau doi pînă am avut prilejul să văd trage­dia unui păstrăv. De depărtişor am petrecut cu ochii un şarpe de apă, care răzbătea destul de repede în susul unui şuvoi din afluentul Sălane. În mijlocul albiei, unde apa era puţin mai liniştită, a găsit un bolovan mic. L-a înconjurat de două ori, apoi nu ştiu cum şi-a fixat o parte a trupului în jurul lui, încremenindu-şi cealaltă parte, cu capul în josul apei. Aici era ceva de văzut. Mi-am rezemat varga de un brad şi am stat la pîndă. A trecut, cred, mai bine de un ceas. Şarpele, nemişcat, cît era el de negru, se pierdea în jocul de luciri şi de umbre al vălurelelor. Mi-a pus la încercare răbdarea; eram gata să arunc spre el cu o piatră, să-l mişc şi să-mi văd de pescuitul meu, cînd deodată ţîşneşte înainte capul şarpelui si văd zbătăile de argint ale pastrăviorului. Cum a făcut şarpele, cum nu, din primul moment a prins peştele de cap, aşa cum îi era mai la îndemînă să-l înghită. Ţinîndu-l ca pe un trofeu, cu capul scos din apă, şarpele s-a desprins şi a înotat sub malul scobit. Credeam că va ieşi la uscat şi atunci nu garantez că i-ar fi tihnit prada. Nu l-am mai vâzut. Păstrăvul era destul de mă­rişor, cît am putut judeca — avea zece-doisprezece centimetri. Deci pîndă răbdurie, cu capul spre josul apei, aşteptînd o victimă care se apropie înotînd ca de obicei pe apă în sus, po­ziţie în care îl poate prinde şarpele de cap, în lung.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor