Barbati si femei (4)

In 90% dintre situatii - am verificat - pot spune fara sa gresesc daca la volanul unei masini care merge in fata mea este o femeie sau un barbat. Pur si simplu, cele mai multe femei comit stangacii, nu intra pe banda lor la timp, incetinesc cand mai au zece metri de semaforul aflat pe verde, iau curbele in dublul timpului necesar si mai fac o multime de alte lucruri similare. Nu discut daca asta ma enerveaza sau nu, important e ca pot dibui aproape cu certitudine daca o masina e condusa de o femeie. Ei bine, explicatia pe care aproape orice femeie o da cand aude vorbindu-se de capacitatea mea, nu e ca am puteri extrasenzoriale, ci ca sunt misogin. Adica urasc femeile. Incredibil, nu?

Realitatea este cu totul alta si este descrisa profesional in cartea lui Allan Pease - "De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda" - femeile si barbatii sunt fiinte diferite, asa cum sunt, de exemplu, zebra si calul. Totul este ca femeile care acuza in stanga si in dreapta misoginismul barbatilor sa incerce sa citeasca aceasta carte si apoi sa mediteze asupra ei. Iata alte cateva pasaje din aceasta carte pe care nu ma pot opri sa o recomand.

Femeile ca detectoare radar

        Orice femeie îşi dă seama imediat cînd o altă femeie este supărată sau se simte jignită, pe cînd bărbatul trebuie să vadă lacrimi sau o altă dovadă palpabilă, eventual o criză de furie ori o palmă peste obraz, pentru a-şi da seama despre ce e vorba. Ca majoritatea mamiferelor femele, femeile sînt dotate cu un sistem senzorial mult mai fin decît al bărbaţilor. Cele care poartă copii în pîntece şi trebuie să apere cuiburile au mare nevoie de o capacitate de sesizare a celor mai subtile schimbări în atitudinea celorlalţi. Ceea ce de obicei este numit „intuiţie feminină" nu este altceva decît capacitatea foarte dezvoltată a femeilor de a observa orice amănunte, cît de mici, precum şi schimbările de aspect sau de comportament ale celorlalţi. De-a lungul istoriei, acest talent tipic feminin i-a uluit întotdeauna pe bărbaţii care au călcat strîmb — şi au fost invariabil prinşi.

         Unul dintre prietenii noştri ne povestea că nu-i vine să creadă cît de repede detecta soţia sa ceva ce el avea de ascuns şi cum dintr-odată acest har o părăsea cînd era vorba să intre în marşarier în garaj. Capacitatea de estimare a distanţei dintre maşină şi zidul garajului ţine de capacitatea de orientare în spaţiu, localizată în emisfera frontală dreaptă şi nu este deloc bine dezvoltată la majoritatea femeilor. Dar despre asta vom discuta în Capitolul 5.

          „Soţia mea vede de la 50 de metri un fir de păr blond pe haină, dar invariabil intră în uşa garajului de cîte ori trebuie să parcheze maşina."

         Apărătoarele căminului, pentru a proteja supravieţuirea familiei lor, aveau nevoie să sesizeze schimbările oricît de mici de comportament ale urmaşilor lor, care ar fi semnalizat durere, foame, rănire, agresiune sau deprimare. Bărbaţii fiind vînătorii-de-prînz, nu stăteau suficient în peşteră pentru a învăţa să descifreze semnalele nonverbale sau căile de comunicare interpersonală. Neuropsihologul şi profesorul Ruben Gur de la Universitatea din Pennsylvania a făcut teste cu scanerul la nivelul creierului pentru a demonstra că atunci cînd creierul bărbatului se odihneşte, cel puţin 70% din activitatea sa electrică este blocată. In cazul femeilor, scanerul a arătat că este activ în proporţie de 90% în timpul unei stări similare, confirmînd faptul că femeile primesc şi analizează permanent informaţii din mediul înconjurător. Femeia îi cunoaşte pe prietenii copiilor, le ştie speranţele, visurile, iubirile, temerile ascunse, la ce se gîndesc, ce simt şi, în general, ce ispravă pun la cale. Bărbaţii sînt vag conştienţi că există nişte mititei care trăiesc şi ei pe acolo, prin casă.

Numai ochii lor văd

           Ochii sunt o extensie a creierului, aflată în afara craniului.

         Retina de la baza globului ocular conţine aproximativ 130 de milioane de celule în formă de bastonaşe, care se mai numesc şi fotoreceptori şi care reacţionează la alb şi negru, dar şi şapte milioane de celule conice, care percep culorile. Cromozomul X furnizează aceste celule de culoare. Femeile au doi cromozomi X, ceea ce le dă posibilitatea de a avea o mai mare varietate de celule conice decît bărbaţii, această diferenţă fiind sesizabilă din faptul că femeile descriu culorile mult mai amănunţit. Bărbatul va face o descriere sumară a culorilor cum ar fi roşu, albastru şi verde, în vreme ce femeile vor distinge nuanţe castanii, translucide, asemeni lişiţei, mov şi verde ca mărul.

         Ochii oamenilor au şi acel alb lesne sesizabil, care lipseşte celorlalte primate. Acest lucru permite o mişcare mai amplă a ochiului şi orientarea privirii, ambele fiind vitale în comunicarea directă dintre oameni. Femeile au albul ochilor mai mare decît al bărbaţilor, pentru că acea comunicare interpersonală la distanţă mică face parte integrantă din legătura pe care o stabileşte o femeie; un alb al ochiului mai extins permite detectarea mai multor semnale ce pot fi transmise sau primite, descifrînd direcţia mişcării ochilor partenerului.

         Acest tip de comunicare de tip vizual nu e extrem de important pentru alte specii de animale, aşa încît ele nu au aproape deloc albul ochiului, bazîndu-se mai ales pe limbajul trupului ca principală formă de comunicare.

Oare ele au un ochi în ceafă ?

         Ei bine, nu chiar, dar nici nu sîntem foarte departe de realitate. Femeile nu numai că au o mai mare varietate de celule conice la nivelul retinei, dar au şi o percepţie periferică mai amplă decît cea a bărbaţilor. Ca apărătoare a cuibului, ea are o construcţie a creierului care îi permite să perceapă la nivelul unui unghi de cel puţin 45° pe ambele laterale ale capului, precum şi deasupra şi sub nivelul nasului. La multe femei, percepţia periferică ajunge pînă la aproape 180°. Ochiul bărbatului este mai mare, iar creierul îl configurează pentru un tip de privire ca printr-un tunel, la mare distanţă, ceea ce înseamnă că poate vedea limpede şi cu mare acurateţe în faţă şi pe distanţe mai mari, ca şi cum ar avea un fel de binoclu.

          Femeile au o percepţie vizuală periferică mai amplă, în vreme ce bărbaţii văd mai bine în depărtare.

         Ca vînător, bărbatul are nevoie de o vedere care să-i permită să detecteze şi să urmărească ţinta propusă pe distanţe mari. El şi-a dezvoltat o vedere aproape fixă, pentru a nu-i fi distrasă atenţia de la ţintă, în vreme ce femeia are nevoie de o rază a privirii mai extinsă, spre a urmări orice animal de pradă care s-ar putea strecura în cuibul ei. De aceea bărbaţii moderni îşi găsesc cu mare uşurinţă drumul spre cîrciuma cea mai îndepărtată, dar niciodată nu reuşesc să dea peste ce caută în frigider, bufete şi sertare.

         În Marea Britanie, în 1997, s-au înregistrat 4132 de pietoni copii omorîţi sau accidentaţi pe diverse drumuri, dintre care 2640 băieţi şi 1492 fete. În Australia, numărul accidentelor băieţilor pietoni este dublu faţă de cel al fetiţelor. Băieţii îşi asumă mai multe riscuri atunci cînd traversează strada şi au o mai proastă percepţie periferică, ceea ce sporeşte numărul accidentelor.

         Percepţia vizuală periferică poate fi ameliorată prin mult exerciţiu, cum se întîmplă de altfel cu piloţii militari. De asemenea, avem dintr-odată o mai bună percepţie periferică în momentele în care viaţa ne este pusă în primejdie. În timpul unei revolte dintr-o închisoare din Perth, Australia (1999), deţinuţii au luat drept ostatici mai mulţi paznici. Ei au anunţat că dacă nu le sunt satisfăcute revendicările, aceştia vor fi omorîţi.

         Unul dintre paznicii închisorii, Lance Brenen, a declarat că pînă atunci el avusese „un tip de percepţie vizuală caracteristic masculină, respectiv de tunel". Supravieţuind acestui incident, percepţia sa vizuală periferică s-a îmbunătăţit, ajungînd pînă la aproape 180°. Din cauza traumatismului suferit în cursul acestor evenimente şi a fricii de moarte, creierul lui a extins raza vizuală periferică pentru a detecta mai bine situaţiile în care cineva ar vrea să-i sară în spate şi să îl ucidă.