Mici intamplari cu animale (75)

Calatorii ciudate

Se ţine vidra pe lîngă ape, nici nu e isteaţă umblătoare pe uscat, şi totuşi uneori face drumuri lungi, pe unde nici nu te gîndeşti. Mă aflam tocmai într-o creastă înaltă a Munţilor Fă­găraşului, care despărţea versantul nordic de cel sudic, în dîra caprelor negre care atunci erau în alergat. Un pospai de zăpadă proaspătă lămurea ca din carte urmele sălbătăciunilor, adică ale caprelor negre; alte jivine nu prea umblau pe vremea aceea prin stîncăriile înalte. Şi totuşi, iată o urmă străină. Nu-mi cred ochilor, şi ei nu mă pot înşela: pîrtia e trasă limpede şi nimeni nu poate confunda urma de vidră cu alceva. Vidră, aici la peste două mii de metri, departe de ape mari, cu pîraiele mici îngheţate, în pustietate de stîncă! Venea întins dinspre miazăzi, cine ştie de unde, în drum lung şi greu, peste creste înalte şi rele, năzuind probabil spre Oltul din depărtare.

Un paznic al nostru a împuşcat o vidră cu care s-a întîlnit în golul Muntelui Oaşa Mare. Venea dinspre Frumoasa şi trăgea cam spre iezărul Cindrelului — cale de patru-cinci ceasuri bune.

Îmi închipui vidra pe drum lung, îndemnînd din picioarele scurte în salturi oblice şi fără spor. Cît de greoaie este pe uscat, si totuşi uneori îşi ia lumea în cap şi trece munţi înalţi, schim­bîndu-şi locurile de vînătoare!

Dar iată că şi altă vietate, aceasta mică şi legată de pădure, o ia spre stîncării.

Dimineaţa zilei de 14 septembrie 1937 m-a prins pe margi­nea lacului Bucura (două mii patruzeci şi unu de metri) din Retezat. Stăteam pe o piatra şi mă uitam împrejur. Deodată am zărit în depărtare un animal negricios, care se strecura printre bolovanii mari ai unui grohotiş. Cu binoclul am putut distinge că e o veveriţă. Am urmărit-o cum s-a urcat tot mai sus, pînă la şaua care desparte căldarea Bucurei de obîrşia Văii Pietrelor, apoi a trecut dincolo, dispărînd din ochii mei. Am rămas nedumerit. Unde se ducea? Pe gol de munte printre grohotişuri sălbatice, specifice acestui masiv, n-avea ce căuta. Probabil venea dintr-o pădure de jos şi se ducea spre altă pă­dure, pe un drum cunoscut. Or, de la locul unde am văzut-o, pînă la marginea superioară a pădurii, în orice direcţie, e o distanţă de cîţiva kilometri în linie dreaptă şi o diferenţă de nivel de cîteva sute de metri. Ce anume a putut-o îndemna să întreprindă o astfel de călătorie pe jos, pe pămînt, şi, în plus, pe teren descoperit, unde era în orice clipă expusă atacului vre­unui răpitor înaripat?

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor