Intr-o seară, cînd ieşisem la plimbare cu iubita mea, s-a deschis
deodată poarta unei case sumbre pe lîngă care treceam şi un amoraş a făcut un pas din
întunecime. Nu era micul amoraş obişnuit, ci un flăcău zdravăn, masiv, vînos,
acoperit cu păr pe tot corpul, părînd a fi mai curînd un arcaş brutal, stînd acolo
cu arbaleta lui grosolană şi ţintindu-mă. A tras o săgeată care m-a nimerit în
piept, pe urmă s-a retras şi a închis poarta casei care părea un castel
întunecat şi lipsit de veselie. Am căzut jos; iubita mea şi-a continuat drumul.
Nu cred că a observat că am căzut. Dacă ar fi observat, cu siguranţă că s-ar fi
oprit, s-ar fi aplecat deasupra mea şi ar fi încercat să facă ceva pentru mine.
Din faptul că şi-a continuat drumul, am putut să înţeleg că nu observase nimic.
Sîngele meu a curs un moment în urma ei prin rigolă, pe urmă însă s-a oprit.
 |
| Pär Lagerkvist |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu