Mici intamplari cu animale (83)

Roi  de  buburuze

De obicei vedem singuratică această gîză drăguţă, simpati­zată de toţi şi alintată cu fel de fel de nume: buburuză, mămăruţă, vaca domnului şi cîte altele. Vine de undeva şi se opreşte pe haine sau pe o frunză de pe care o culegem. O aşe­zăm în palmă şi, după cîteva clipe de nehotărîre, începe să-şi mişte trupuşorul acoperit cu aripi boltite, roşii, strălucitoare. Nici nu-i prea vezi picioarele, care lucrează mărunt sub ţestul spatelui. În fine, ajunge în vîrful unei deget, stă, parcă ar gîndi în care parte a lumii să o ia, începe să pîlpîie din aripile externe punctate cu negru, le deschide larg, le desface apoi şi pe cele membranoase şi pleacă deodată în zbor mai repede decît te-ai fi aşteptat. Dacă cel ce i-a dat drumul e flăcău sau fată şi a spus versul „magic"  trebuitor, buburuza, prin direcţia zborului ei, îi arată,  fără greş — aşa zice credinţa populară — încotro se va însura sau se va manta.

Ni-e dragă buburuza poate fiindcă e frumoasă, şi nici nu ne aducem aminte de imensul folos pe care îi aduce omului. Dar aşa drăgălaşă şi nevinovată cum o vedem, este o fiinţă fioroasă... pentru micii duşmani ai plantaţiilor. Odată am văzut roi întreg de buburuze.

Într-o zi de pe la mijlocul lui octombrie, zi senină, am vînat la iepuri prin porumbişti şi prin mirişti. Pînă să ajungă băieţii gonitori la capătul unui lan mare de porumb, cu tuleie încă netăiate, m-am aşezat să mă odihnesc o clipă pe pămîntul unei mirişti încălzite de soare. Îndată m-am bucurat de o buburuză, care mi-a căzut pe mînă ca o picătură de sînge. Apoi a venit a doua, a treia şi am băgat de seamă că eram înconjurat de un adevărat roi de buburuze, care zburau în jurul meu, mi se aşezau pe haine, pe cap. Atît de multe erau şi aşa mă năpădiseră, încît au devenit de-a dreptul neplăcute şi a trebuit să mă apăr de ele ca de ţînţari. Şi pe jos, printre cotoa­rele miriştii erau multe.

Am cercetat-o pe una mai de aproape şi am văzut că nu erau din cele obişnuite şi mai des întîlnite la noi (Coccineila septempunctata), întrucît nu avea şapte, ci numai cinci puncte pe aripile roşii. Am mai prins cîteva: din acelaşi neam erau pe­semne toate. Ce să mă mir? Familia coccinelelor cuprinde vreo mie de specii răspîndite pe tot pămîntul. La noi, numai într-o mică parte a ţării, un entomolog a constatat aproape cincizeci de specii. Dar ce să fi căutat acest roi mare de bu­buruze aici în mirişte? Miriştea era arsă de soare; am umblat prin verdeaţa puţină dintre paiele uscate, doar voi găsi ceva insecte, larve la care să se fi strîns buburuzele, ca să le adune. N-am găsit în jur nici urmă de ele. Ştim că aceste   insecte iernează aşa cum le cunoaştem, în forma lor desăvîrşită, şi numai în primăvară se împerechează şi depun ouăle din care şi vor ieşi larvele. Deci nu era un fel de roi de nuntă. M-am gîndit că roiul se va fi adunat în vederea găsirii unui loc în să se tupileze împreună pentru iarnă, poate vreo gaură în pămînt. Dar oare avem ştire cum iernează buburuzele — cîte una sau în colonii? Am cercetat acasă cărţile care mi-au stat la îndemînă şi n-am găsit învăţătură.Dacă în locul meu ar fi fost vreun flăcău de însurat, ar fi rămas tare încurcat. Oracolele cu aripi roşii de data aceasta zburau în toate direcţiile rozei vînturilor!