Mici intamplari cu animale (87)

Oare ce pasăre îşi va fi făcut aici cuibul? — m-am întrebat cînd am găsit grămăjoara de ouă albe. Cuibul era într-un loc neobişnuit, în rumeguşul putred care s-a măcinat dintr-o butu­rugă de molid rămasă într-o coastă însorită de lîngă rîu. Pa­săre nu vedeam în jur. M-am apropiat, am pus mîna pe ouăle mici, albe, eliptice dar cu capetele lătăreţe; erau moi, gelati­noase, lipicioase. Se lipeau chiar unele de altele. Nu puteau să fie decît ouă de şarpe, aşezate de curînd în cotlonaşul din ru­meguş, lepădate în grija milostivului soare. Prin aceste locuri erau numai vipere şi şerpi de apă, de cei negri. Viperele fac pui vii, deci n-a fost greu să ghicesc ce fel de ouă erau. Nu voi strica cuibul. Mai bine va fi să trec pe acolo de alte dăţi şi să văd ce s-a ales din ouă.

Peste vreo două săptămîni era să nu le mai cunosc. Acum nu mai erau lipite deolaltă, iar coaja li se întărise, parcă era din piele. Mi s-au părut mai mărişoare. Şi iarăşi le-am cercetat după vreo zece zile. Acum hotărît erau mai mari decît cele pe care le găsisem prima data. Şi totuşi aceleaşi erau. Crescuseră aproape la dublu şi în lungime şi în grosime. Erau tot alburii, pieloase, opace. Apoi, revenind după alte zile, cuibul era gol. Nici urmă de ouă. Le va fi găsit vreun arici sau vreo veveriţă şi s-a ospătat din ele, cu coajă cu tot - nu ştiu.

Mi-ar fi plăcut să văd cum ies din ouă puii de şarpe, după ce se căznesc să spargă coaja cu acul pe care îl au pe bot, din jos de solzul mare de pe buza superioară. Dar cine putea să străjuiască zi de zi cuibul şarpelui? A trebuit să mă mulţumesc să constat şi eu ceea ce pe urmă mi s-a confirmat din cărţi de specialitate, că ouăle de şarpe continuă să crească şi după ce au fost depuse, pe măsură ce cresc embrionii şi apoi puii din ele.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor