marți, 18 decembrie 2012

Dezamăgirea ca amăgire

Ciudată soartă pare a avea cuvântul "dezamăgire", laolaltă cu fratele său geamăn "deziluzie". Pentru că atunci când te simţi dezamăgit, greutatea poverii ţi se pare a cădea nu pe tine, cum ar fi natural, ci, oarecum surprinzător, pe celălalt. Foarte des se întâmplă să-l auzi pe câte unul zicându-i cuiva "m-ai dezamăgit". Şi zicând asta, el îşi închipuie că celălalt ar trebui să se simtă vinovat. Numai că dacă ne gândim bine, singurul care ar trebui să se simtă vinovat este însuşi dezamăgitul (deziluzionatul). Adică eu am crezut că tu eşti un suflet nobil, te ştiu de vreme îndelungată şi am trăit mereu cu convingerea asta. Pe baza ei, când mi-ai cerut ajutorul, nu am stat pe gânduri şi ţi l-am oferit. Să zicem că mi-ai cerut bani şi ai zis că mi-i restitui în câteva luni, dar nu i-am mai văzut nici după ani şi ani. Şi atunci mă apuc să spun că m-ai dezamăgit, făcându-ţi din asta o anume vină, în loc să accept adevărul trist că eu sunt singurul vinovat - erai într-un fel şi eu am crezut că eşti în altul. 
De ce oare s-a petrecut acest transfer? De ce te învinovăţesc pe tine pentru iluziile mele? Pentru că oamenii nu acceptă să recunoască niciodată că fac erori. Fiecare crede despre el însuşi că e mai bun decât ceilalţi. Pentru asta există verbul "a dezamăgi", ca să ne dea o oarecare linişte după ce am primit câte o lovitură de la cei pe care-i consideram "altfel". Când careva dintre aceştia se arată a nu fi decât unul dintre oamenii obişnuiţi, ne simţim "dezamăgiţi", ceea ce s-ar traduce cam aşa: "eu sunt un tip de calitate şi tocmai pentru asta primesc lovituri, asta e soarta celui care e bun într-o lume rea etc". Am pierdut banii, OK, dar prin lamentaţia despre dezamăgire, ne amăgim din nou, făcând cumva pierderea mai uşoară - nu am pierdut din cauza prostiei, ci a sufletului nostru mare, a bunătăţii înnăscute.

OK, prietene, i-aş spune eu unuia din tipii ăştia care primesc lovituri şi apoi sunt dezamăgiţi, aşa e, eşti un suflet mare, un om nemaipomenit, bun şi săritor, dar ştii ce? În vremea asta, cei care te-au dezamăgit cheltuie banii tăi, pe care tu i-ai muncit, din care ai fi putut să cumperi o mulţime de lucruri pentru copiii tăi etc. Punct.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!