Din articolele mele sinaiene(2)

Zic unii ca mai e putin si vine sfarsitul lumii. Buna treaba: iar vine! Poate de data asta o fi ala adevaratu'. Pana atunci, ia uite ce scriam eu in 2001, in "Ziar de Sinaia", sub semnatura Andrei Badila:

Despre sfârşitul lumii

Anul 2000 a trecut şi iată că viaţa merge înainte. Oamenii au sărbătorit Revelionul ca în fiecare an, au mâncat, au băut şampanie, au dansat, au lansat artificii şi au uitat de sumbrele prevestiri care anunţau sfârşitul lumii. Spre deosebire de anul 1000, când isteria a fost generalizată, acum mai nimeni nu s-a preocupat de pregătirea pentru Judecata de Apoi. În loc să stăm în genunchi, cu mâinile împreunate şi cu ochii aţintiţi spre cer, cu toţii am şezut pe scaune cu paharele în mână şi cu privirile îndreptate către ecranele televizoarelor. 

Sfârşitul lumii nu a venit. Putem sta liniştiţi, lumea este tot acolo unde o ştim, munţii nu s-au prăbuşit, mările şi oceanele nu s-au revărsat, soarele nu a pârjolit totul, cutremurele domnului Hâncu mai aşteaptă.  Putem să ne vedem netulburaţi de muncă, de familie, de politică şi de coşul zilnic.Şi cu toate astea, ar fi bine să ne gândim puţin şi la vorba atât de ciudat exprimată a filosofului Constantin Noica:  «Poate a şi venit, de vreme ce nu a mai venit».

Ilustratie de George Avanu

Pentru noi, românii, mai multe lumi s-au prăbuşit în anul de graţie 2000. În primul rând, s-a prăbuşit societatea civilă. Alianţa Civică a intrat în declin. Tinerii sunt debusolaţi alergând să se înscrie în partidele extremiste, în loc să activeze în asociaţiile şi grupurile nepolitizate, dacă au fost dezamăgiţi de formaţiunile democratice. În România de azi nu se mai aude altceva decât vocea lui Corneliu Vadim Tudor şi a lui Marius Tucă. 

În al doilea rând, s-a prăbuşit lumea culturii. Din ce în ce mai puţini oameni pun mâna pe o carte, intră într-o expoziţie sau într-o sală de concert. La televizor nu poţi vedea decât manifestările prostului gust cu Garcea, Ţociu şi Palade, nu mai auzi decât Manele şi BUG Mafia, oamenii sunt îndrumaţi către horoscop şi cancanuri cu aşa zisele VIP-uri, iar tinerii încep să se orienteze către singurătatea tehnologică, preferând internetul întâlnirilor cu cei de vârsta lor. Credinţa este grav ameninţată în însăşi fiinţa ei. Din ce în ce mai puţini intră în biserici, prin ziare se pot citi teorii elucubrante despre clonarea lui Iisus, Patriarhul Teoctist este atacat fără încetare, preoţii sunt luaţi în băşcălie. Sistemele tradiţionale de valori dispar încetul cu încetul şi ceea ce le ia locul este cultul banilor, disoluţia familiei şi coabitarea cu tehnologia informatică. Iubirea, compasiunea, au devenit noţiuni pe cale de dispariţie, oamenilor le este ruşine să folosească astfel de cuvinte, se vorbeşte de cyber-sex, de silicoane şi de legalizarea homosexualităţii. Şi ce sunt toate acestea, dacă nu semnele clare ale unui sfârşit, ale căderii omului modern, ale unei totale alienări? 

Sfârşitul lumii nu trebuie să fie neapărat dispariţia fizică a pământului şi a omenirii. Lumea dispare dacă scopul pentru care a fost creată nu mai există. Astăzi asistăm impasibili şi chiar participăm la această dispariţie. Să nu uităm cuvintele unuia dintre marii duhovnici ai României: «Lumea va dispărea atunci când punţile de legătură între oameni vor fi rupte».
11.01.2001