joi, 31 ianuarie 2013

Dark side

Mă întreb dacă „Dark side of the moon” este sau nu cel mai bun album al tuturor timpurilor. Nu ştiu de ce mi-a venit aşa, brusc, din străfunduri, gândul la Pink Floyd.
Când eram pe la vreo 15 ani, ascultam Europa liberă în fiecare duminică, mai precis emisiunea lui Radu Theodoru „Metronom - by request”. Aveam muzica mea, îmi plăceau anumite trupe, anumite piese etc.
Într-o zi, a trecut pe la noi un unchi din Bucureşti, al cărui nume nu l-am ştiut niciodată, dar căruia îi spuneam Nimbus. Habar nu am de la ce i se trăgea, dar asta era porecla lui. 


Faceti-va bine (212)

Odoleanul (Valeriana)
Denumire ştiinţifică: Valeriana officinalis.
Denumiri populare: valeriană, iarba pisicii, guşa porumbelului.
Prezentare. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Are flori mici, grupate în inflorescenţe, culoarea acestora fiind roz sau albă. Planta se poate găsi în flora spontană, dar este şi cultivată. Rădăcinile, şi în special rizomii de odolean, au valoare medicinală însemnată, efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. Pentru preparate medicinale se poate utiliza şi planta întreagă. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie, pulbere de rădăcină, macerat, extract moale, pilule.


Aventurile lui Tom Sawyer (25)

Vineri, de cum se sculă, Tom auzi o veste îmbucurătoare: cu o seară înainte, familia judecătorului Thatcher se înapoiase în oraş. Joe Indianul şi comoara trecură pentru moment pe planul al doilea. Mai presus de toate îl interesa acum Becky. S-au întâlnit şi-au petrecut grozav, jucându-se de-a "hoţul şi detectivul" şi de-a "uliul şi porumbeii", cu un cârd de colegi. Ziua se încheie cu un fapt deosebit de îmbucurător. Becky o sâcâise pe maică-sa, rugând-o să fixeze pentru ziua următoare serbarea în aer liber, de multfăgăduită şi mereu amânată, şi doamna Thatcher se învoi. Bucuria fetiţei era fără margini, a lui Tom deopotrivă. Încă înainte de înserat, se trimiseră invitaţiile şi îndată îi cuprinse pe copiii târgului febra pregătirilor şi a nerăbdării. Abia aşteptau desfătările zilei următoare. Tom era atât de agitat, încât nu i-a fost greu să rămână treaz până la o oră destul de târzie; nădăjduia să audă mieunatul lui Huck şi să pună mâna pe comoară, ca să poată a doua zi s-o uluiască pe Becky şi pe oaspeţii ei. Rămase însă dezamăgit; niciun semnal nu se auzi în acea noapte.


Nicolas Obery




Tarzan of the apes (9)

Om cu om         
       Tarzan din neamul maimuţelor îşi duse mai departe, timp de cîţiva ani, existenţa în junglă, fără prea mari schimbări.  Dar deveni mai viguros şi mai înţelept şi învăţă din cărţile lui tot mai multe lucruri despre lumile stranii ce se găseau pe undeva, în afara pădurii primitive.


Razbunarea

Am pus ieri pe FB un citat din Cioran: "Razbunarea este o eliberare. A nu te razbuna inseamna a-ti otravi existenta".
Din punct de vedere crestin, ideea asta e perfect gresita si otravitoare. Cristos zice ca daca primesti o palma, trebuie sa intorci si celalalt obraz, ca sa mai primesti una. Dar cine poate face asa ceva? Cine e in stare sa-l iubeasca pe cel care-l nedreptateste? 


Telefonul si injectia

Ieri, din nou o intamplare incredibila.
Stateam la taclale cu cineva pe FB, cand ma apeleaza o prietena din Romania si-mi cere numarul de telefon, pentru ca trebuie sa-mi spuna ceva urgent si nu poate decat prin viu grai. OK, i-am cerut Mariei numarul, mi l-a dat, i l-am comunicat prietenei si in cateva secunde m-a si sunat. Ei bine, problema speciala era ca acum vreo doi ani, mergand eu la un schit de calugari, am facut niste poze, printre care una il arata pe parintele X vorbind la telefonul mobil. Cineva a dat peste poza aia si a facut nu stiu ce tam-tam, sau ironii la adresa parintelui respectiv. Eu, care nu locuiesc la schit, nu inteleg absolut nimic. Sunt interzise telefoanele in biserica ortodoxa? Daca un calugar este atacat de talhari in creierul muntilor, el nu are voie sa sune la 112? Oricum, n-am insistat. Am sters poza respectiva si gata.
N-a trecut jumatate de ora si ma trezesc cu Maria, suparata foc. M-a pus sa intru pe Google, mi-a cerut sa dau un anume search si, ce sa vezi, undeva in josul paginii a aparut o poza cu Maria, mica (3-4 ani), intinsa pe genunchii maica-sii cu funduletul gol. Alaturi se vedea mana asistentei care tocmai ii facuse o injectie... "Tie ti-ar placea sa apari pe net cu fundul gol?" m-a luat ea tare. N-am avut ce sa mai comentez, asa ca m-am dus si am sters si poza aia.
Si totusi - m-am intrebat - cum naiba sa apara aceste lucruri in aceeasi zi si la aproape aceeasi ora?


miercuri, 30 ianuarie 2013

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(32)

Tirsul
Lui Franz Liszt
Ce este un tirs? După înţelesul moral şi poetic, este o emblemă sacer­dotală în mîna preoţilor sau preoteselor celebrînd divinitatea ai cărei interpreţi şi slujitori sunt. Fiziceşte însă nu e decît un toiag, un adevărat toiag, o prăjină de hamei, arac de viţă, uscat, zdravăn şi drept. Împrejurul acestei cîrje, în capricioase meandre, se joacă şi zburdă tulpini şi flori, unele sinuoase şi fugare, altele aplecate ca nişte clopote sau cupe răsturnate. Şi o glorie uimitoare izbucneşte din această complexitate de linii şi culori, plăpînde ori strălucitoare.


La pescuit cu Cehov

Un băiat răutăcios  
Ivan Ivanîci Lapkin, un tânăr cu înfăţişare plă­cută, şi Anna Semionovna Zambliţcaia, o fată cu un năsuc cârn, coborâră malul abrupt şi se aşezară pe o bancă. Banca se afla chiar lângă apă, într-un hăţiş de sălcii tinere. Minunat locşor! Te aşezi aici şi nu te mai ştie nimeni – nu te văd decât peştii şi păian­jenii de apă, care fulgeră pe luciul undelor. Tinerii erau înarmaţi cu undiţe, plase de mână, borcănaşe pentru viermi şi alte dichisuri trebuincioase pescui­tului. Cum se aşezară, se şi apucară să prindă peşte.


Mici intamplari cu animale (132)

Casa omului era la marginea satului, fără gard înspre lanu­rile de păpuşoi şi de grîne. Lipită tocmai de casă avea o stupină, cu cîteva coşniţe înşirate pe poliţă. Toamna tîrziu, după cîte o ploaie, gospodarul a tot observat prin curte urme ciudate, prin faţa casei, prin faţa stupinei. Pagubă nu se vedea nici pe la stupi şi nici pe la coteţul păsărilor de curte: omul nu şi-a mai bătut capul. Dar după ce a căzut prima zăpadă şi urmele erau lămurite, a recunoscut că-s de iepure. Şi, ciudat, se frîn­geau deodată în faţa stupinei, depărtişor. De aici iepurele se avînta în salt lung undeva, aşa cum face cînd sare în covru. Să stea aici iepure? Caută din ochi, şi iată că-l zăreşte tupilat între doi stupi. Se ghemuia înfundîndu-şi capul între umeri, ca să se facă mic, şi holba ochii către om. Acesta merge în casă, ia puşca, se întoarce — iepurele tot acolo. Dă cu un bulgăr, şi abia atunci sare urecheatul din culcuşul lui înalt, ca să se dea, bietul, peste cap.


Faceti-va bine (211)

Ochiul lupului
Denumire ştiinţifică: Plantago psyllium.
Prezentare. Ochiul lupului este o erbacee micuţă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Îşi are originea în perimetrul Mediteranei. În zona României apare doar sub formă cultivată. Face parte din familia plantaginaceelor. Rădăcina este fusiformă, tulpina ramificată. Frunzele sunt liniare, iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Ochiul lupului înfloreşte în lunile mai şi iunie. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele.


Un om din Haimanale

Azi e ziua lui Caragiale si beau un vin in cinstea lui. S-a nascut in 1852, in Haimanale. A murit 60 de ani mai tarziu, la Berlin. Ce-ar trebui sa mai spun? Nimic, vorbele mari ma calca pe nervi. Mai bine urc o povestire de-a Maestrului.
Caragiale pe cand tragea cu prastia prin Haimanale


Poveste de iubire (20)

Când am apărut, Phil Cavilleri era în salonul convalescenţilor, fumând a nu ştiu câta ţigară.
- Phil? i-am zis încet.
- Da.
M-a privit şi cred că ştia.
Suferea în mod evident de lipsa unei mângâieri fizice. M-am dus lângă el şi i-am pus o mână pe umăr. Mi-era teamă c-o să înceapă să plângă. Eu unul eram sigur că n-o să plâng. Nu puteam. Vreau să spun că trecusem demult de toate astea.


Povestiri din volumul Cuore (9)

Naufragiul
Sunt câţiva ani de atunci. Într‑o dimineaţă de decembrie, un vapor mare părăsea portul Liverpool şi pornea spre insula Malta. Pe el se aflau peste două sute de persoane, socotindu-i şi pe cei şaptezeci de marinari ai echipajului. Căpitanul şi mai toţi marinarii erau englezi.
Printre călători se aflau şi câţiva italieni: trei doamne, un preot şi o trupă de muzicanţi. Vremea era întunecoasă.


Poveste de iubire (19)

Sarcina de a-l informa pe Phil Cavilleri mi-a revenit mie. Altcineva? Nu avea cine. Nu s-a pierdut cu firea, cum mă temusem că avea să se întâmple, ci, foarte stăpân pe sine, a pus liniştit lacătul pe tarabă la Cranston şi a venit să locuiască la noi în apartament.
Fiecare are modul său propriu şi personal de a se descurca în faţa durerii. Phil face curăţenie. Spală, freacă, lustruieşte. Nu pot pricepe exact ce tot frământă în minte făcând acestea toate, dar asta e.
Mângâie poate speranţa că Jenny se va întoarce acasă?
Parcă da. Da. Săracul de el. De aceea face curăţenie prin casă. Phil refuză pur şi simplu să accepte lucrurile drept ceea ce sunt. Fireşte, de faţă cu mine, nu spune nimic, dar eu ştiu ce-are în cap.


Edeka, my love

Cum ziceam cu doua posturi inainte, in ora dintre autobuze am mers sa pierdem vremea printr-un magazin Edeka, unde lucreaza o iapa germana plina de idei proaste, dar fixe. A doua zi, ne-am dus iar, cu cash in buzunare. Am luat iarasi paine, nu mai stiu ce pungi cu bunatati (aiurea) de-ale Mariei si ce m-am gandit eu? Pai m-am gandit ca n-ar strica sa-mi iau o sticla de whisky. Nu mai bausem asa ceva de luni de zile, asa ca merita sa iau niste Johnny Walker (keep drinking), ca sa fac un mic chef cu ocazia redobandirii permisului de conducere. Zis si facut. Am mai luat niste dulciuri, niscai branza, in fine, ce ia omul cand se duce la magazin. 
Cand am ajuns in zona de Kasse, m-am uitat cu luare-aminte si am vazut-o pe iapa fixista: trona pe scaunul ei rotativ si era vigilenta - nu care cumva sa nu fie totul in perfecta ordine, inclusiv toate cardurile sa fie semnate. Asa ca m-am dus, natural, la alta Kasse, unde trona o alta persoana, durdulie si ea. 


marți, 29 ianuarie 2013

Fixismul

In cele trei zile de mers cu autobuze si tramvaie despre care am povestit aici, intrucat pierdeam mereu autobuzul de la 15:30 si aveam aproape o ora de asteptat pana la urmatorul, ne duceam pana la Edeka - un supermarket aflat la cinci minute de mers pe jos de statie. Oricum trebuia cumparata paine, cel putin. 


De-ale lui Zoscenko (44)

Dădaca
Zilele astea, la noi la Leningrad, s-a petrecut ceva de-a dreptul revoltător.
Soţii Farforov aveau o dădacă. Au luat-o pentru copil. Singuri nu puteau să-i poarte de grijă copilului şi să-i asigure mîngîierea cuve­nită, pentru că amîndoi erau în producţie.
Serioga Farforov avea serviciu. Şi ea era în slujbă. El cîştiga destul de frumos. Şi ea avea o leafă bunişoară.
Ei bine, în situaţia asta li se naşte un copil.
Care va să zică, li s-a născut un copilaş şi, vezi bine, au trebuit să ia o dădacă. Altfel, desigur, n-ar fi luat.
Mai ales că nici nu erau obişnuiţi să ţină dă­dacă. Boieria asta n-o înţelegeau ei.


Tarzan of the apes (8)

Vînătorul din copac
        A doua zi după noaptea Dum-Dum-ului, tribul o porni încet prin pădure, înapoi spre coastă.
 Leşul lui Tublat zăcea în locul unde se prăbuşise, căci supuşii lui Kerchak nu mîncau niciodată morţii din tribul lor.
Marşul era o tacticoasă expediţie pentru agonisirea hranei. Fructe de palmier, prune cenuşii, banane şi mango se găseau din belşug, ca şi ananas sălbatic şi, uneori, mici mamifere, păsări, ouă, reptile şi insecte. Alunele erau sfărîmate între fălcile lor viguroase sau, cînd se dovedeau prea tari, le spărgeau strivindu-le între două pietre.


Poveste de iubire (18)

Din East 63-rd Street - în Manhattan, New York - la Boston, Massachussetts e imposibil să ajungi cu maşina în mai puţin de 3 ore şi 20 de minute. Vorbesc serios atunci când spun că am încercat şi imposibilul pe acest traseu, ajungând la concluzia că nicio marcă - nici străină, nici americană - chiar cu un as la volan, nu poate depăşi acest record. MG-ul meu fugea deci mâncând pământul, cu 105 mile pe oră, când am ajuns la răscrucea spre Massachussetts.


Povestiri din volumul Cuore (8)

De la Apenini la Anzi
Sunt mai mulţi ani de atunci. Un băiat genovez de vreo treisprezece ani, fiul unui lucrător, a plecat din Genova spre America, singur singurel, ca să-şi caute mama. Aceasta se dusese cu doi ani înainte la Buenos‑Aires, capitala republicii Argentina, cu scopul de a intra în serviciu, într‑o casă înstărită, ca să câştige astfel în scurt timp, atât cât îi trebuia ca să‑şi scoată familia din datorii şi din sărăcia în care căzuse din cauza mai multor necazuri care o loviseră.


Mici intamplari cu animale (131)

Pe la mijlocul lui ianuarie, într-o zi însorită şi geroasă, um­blam după ultimii iepuri pe care aveam să-i împuşc în sezonul care se încheia. Îmi plăcea să merg singur, stîrnind de la picior iepurii din culcuşuri. Nu te stînjeneşte la o asemenea vînătoare nicio poruncă dată de conducătorul goanelor, hoinăreşti în voie pe acolo pe unde te poartă capul, singurătatea lasă gîn­durile fără frîu, e tare bine aşa. Şi apoi, nu rîvneşti la heca­tombe. Un iepure sau doi, cît încap în raniţă şi nu te împovă­rează prea mult, sunt destui.


Faceti-va bine (210)

Obligeana
Denumirea ştiinţifică: Acorus calamus.
Denumiri populare: spetează pestriţă, spetează tărcată, călin, calmuz.
Prezentare. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. Această plantă erbacee, perenă, cu un miros specific foarte puternic, provine din India, fiind adusă în Europa în secolul XVI. Dezvoltă un rizom spongios şi, totuşi, consistent, de culoare albă sau roz în interior. Tulpina poate ajunge până la 1,5 metri înălţime. 


Aventurile lui Tom Sawyer (24)


Când veni seara, Tom şi Huck erau gata pentru isprava pusă la cale. Au dat târcoale hanului până după ora nouă; unul supraveghea de departe fundătura, celălalt era cu ochii la uşa hanului. Dar nu trecu ţipenie de om prin fundătură şi nimeni care să fi semănat cu spaniolul nu intră pe uşa hanului, nici nu ieşi. Noaptea se vestea senină, aşa că Tom se duse acasă. Se înţeleseră că dacă totuşi se întunecă de ajuns, Huck să vină şi să miaune; atunci Tom avea să se strecoare afară şi să vină să încerce cheile. Dar noaptea rămase luminoasă şi Huck renunţă să mai stea de strajă; pe la douăsprezece se duse să se culce într-un butoi gol.


Undo

Ceea ce face un computer este, în esenţă, ceea ce face şi omul. Diferenţa e la performanţă: dacă eu fac o înmulţire în 30 de secunde, el o face într-a nu ştiu câta miliarda parte dintr-o milisecundă. Am observat de-a lungul vremii o sumedenie de asemănări între om şi comp. Începând de la faptul că ambii au un hard şi un sistem de operare. Dar astea sunt banalităţi. Vreau să mă refer la o funcţie pe care nu o au nici unul nici celălalt, deşi îşi închipuie că o au. Este vorba despre funcţia "undo".


luni, 28 ianuarie 2013

Dostoievski

28 ianuarie 1881 - ziua in care a murit cel mai mare scriitor din istorie - Feodor Mihailovici Dostoievski. Imi aduc aminte cum o intrebam pe mama, pe vremea cand, ca orice copil de 7-8 ani, eram pasionat de clasamente: "Cine a fost cel mai mare scriitor din lume, Dostoievski sau Shakespeare?" Eu tineam cu englezul, nici nu mai stiu de ce, dar mama mi-a zis: "eeeei, greu de spus, dar cred ca Dostoievski". Au trecut anii si am ajuns si eu la concluzia ei. Ba chiar mi-am facut idol in viata din Miskin, personajul principal din romanul "Idiotul".
In cinstea celui mai mare scriitor din lume, urc aici o povestire de-a lui, intitulata "O intamplare penibila". Oh, ce povestire... nu cumva s-o ratati!


Poveste de iubire (17)

Acum cel puţin nu mă mai întorceam acasă cu frica în sân, nu mă mai teroriza ideea că trebuie să acţionez "normal". Împărţeam din nou absolut totul, chiar dacă de astă dată era vorba şi de înfiorătoarea cunoaştere a faptului că zilele noastre împreună se împuţinaseră şi erau numărate.
Erau lucruri de discutat, din acelea pe care cuplurile în vârstă de 24 de ani nu le discută în mod obişnuit.


Arta cioburilor

Un domn din Australia, pe nume Sean Avery, face valva cu niste "sculpturi" realizate din cioburi de CD-uri. Uitandu-ma cu atentie, am senzatia ca totusi cioburile alea sunt mai degrava fragmente decupate cu grija, adica artistul nu a dat cu ciocanul in CD-uri, cum s-ar putea crede, sau cu pumnul. Oricum, a iesit ceva interesant. Uite:
















duminică, 27 ianuarie 2013

Tarzan of the apes (7)

Lumina cunoaşterii

           După un timp care i se păru lung cît o eternitate, micul suferind fu din nou în stare să se ţină pe picioare şi, din acea clipă, întremarea lui fu atît de rapidă, încît o lună mai tîrziu era la fel de viguros şi de vioi ca şi mai înainte.
În timpul convalescenţei revăzuse de multe ori în minte lupta cu gorilele şi primul lui gînd a fost să regăsească minunata armă care-l făcuse ca dintr-un nevolnic disperat şi aproape biruit, să ajungă superior acelei puternice fiare — teroarea junglei.


Geometrii

Faceti un test rapid? OK: cine este Babes Bolyai? 
Eu sunt sigur ca exista multi oameni care cred ca e vorba de un domn care a adus o contributie in vreo ramura a stiintei, drept pentru care acum numele lui este purtat de Universitatea din Cluj. In realitate, e vorba de doua persoane diferite: Victor Babes - un important bacteriolog si Janos Bolyai, descoperitorul geometriilor ne-euclidiene, alaturi de un alt matematician, Lobacevski. 
Azi se implinesc 153 de ani de la moartea lui Bolyai, prilej suficient de serios, zic eu, ca sa spun cateva lucruri despre el si geometriile lui.


Cute




Poveste de iubire (16)

  Am început să mă gândesc atunci la Dumnezeu. Vreau să spun că noţiunea unei fiinţe supreme, existând cine ştie unde, începea să-şi croiască încet drum spre mintea mea. Nu pentru că aş fi vrut să dau cu ea de pământ, sau ştiu eu, să mă răzbun pentru ceea ce se pregătea să-mi facă - mie, adică lui Jenny. Nu, cugetările care-mi veneau în minte în legătură cu aceasta erau de cu totul altă natură. De pildă, dimineaţa când mă trezeam din somn şi Jenny era lângă mine. Încă lângă mine. Îmi pare foarte rău, sunt chiar foarte jenat s-o spun, dar în acele clipe speram din toată inima să existe un Dumnezeu căruia să-i pot mulţumi. Să-i mulţumesc din tot sufletul pentru că mă deşteptam din somn şi o puteam vedea încă, cu ochii mei, pe Jennifer.


Mica serenada

Pe vremea asta, in 1756, la Salzburg, se nastea Wolfgang Amadeus Mozart. Unii il considera cel mai mare compozitor ever. Altii il plaseaza pe locul doi, dupa Beethoven. Cei mai multi, insa, nu stiu cu ce s-a ocupat el. Daca-i intrebi, iti spun ca Mozart sunt niste bomboane. Mie mi se pare OK asa, se poate trai foarte bine si fara sa fi auzit vreodata de Mozart. 


Alcatraz




sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Partasul lui Garleanu

Părtaşul
Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în Sâmbăta Paştilor câţiva saci cu orz şi că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviinţase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtaşă la furt.
Vinovatul mărturisise hoţia. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, şi pe care, de şase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce ştia el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toţi comandanţii de companie, ca de foc, şi-l lăsaseră la boi.


Dezmeticirea

Un numar de ani dupa ce te nasti, nu ai constiinta faptului ca intr-o buna zi nu vei mai fi. Moartea nu exista, exact cum nu exista pentru niciun animal. Perioada asta, mai lunga sau mai scurta, este o prelungire a Paradisului. Atata vreme cat traiesti si te bucuri, fara sa stii ca toate se vor sfarsi, te afli inca in Paradis, esti un mic Adam sau o mica Eva, care inca nu s-a dezmeticit. 
Dumnezeu, dupa ce Eva s-a lasat ispitita de sarpe, l-a alungat pe om din Rai, dar, impreuna cu el, a alungat si restul fiintelor. Lupii, oile, catarii, pasarile si pestii, care probabil erau si ei nemuritori pe vremea cand traiau in Rai, s-au pomenit dincolo de portile lui, desi n-aveau nicio responsabilitate in calcarea poruncilor de catre om. De asta, Dumnezeu nu le-a dat constiinta mortii, asa ca nici nu stiu ce li s-a intamplat. Doar omul a primit-o, doar el duce insuportabila povara.
Spun unii ca daca privesti spre trecut, gresesti. Viitorul este mai important, mai zic ei. 
Dar cine priveste catre viitor priveste catre moarte, iar cel ce se uita inapoi, are ochii atintiti catre Paradis. Catre Pardisul pierdut....


De-ale lui Zoscenko (43)

Albine şi oameni
Într-un colhoz a venit în vizită un ostaş. Oaspetele le-a adus în dar neamurilor un borcănel cu miere.
Atîta le-a plăcut mierea asta la toţi, că acei colhoznici au hotărît să se apuce de albinărit.
Dar prin partea locului nu se îndeletnicea nimeni cu apicultura. Aşa că ei trebuiau să ia totul de la început, să-şi facă stupi şi să aducă albine din pădure, dîndu-le locuinţe noi.
Văzînd că treaba asta e de durată, colhoznicii s-au amărît.
— Asta-i poveste lungă! Pînă faci una, pînă faci alta, trece vara. Şi nu vedem noi miere pînă la anul. Or, nouă acuma ne trebuie.


Poveste de iubire (15)

Nu-i chiar aşa uşor să faci un plod.
Vreau să spun că în momentul când - după o fază anticoncepţională juvenila - omul începe să-şi pună problema invers, se petrece un fel de revers ironic: ajungi să fii obsedat de sarcină - nu de contrariul ei.
Da, acest fapt poate deveni într-adevăr o obsesie. Mai mult decât atât, din punct de vedere al naturaleţei şi spontaneităţii, el poate aduce vătămare celui mai frumos aspect al unei căsătorii normale. Mă refer la faptul că a-ţi "programa" (nefericit cuvânt, a programa - parcă ar sugera un ordinator), a-ţi programa, zic, totuşi, dragostea în funcţie de norme, calendare şi alte strategii ("N-ar fi mai bine mâine dimineaţă, Ol?") - devine o pricină de neplăcere la început, apoi de dezgust, şi până la urmă, chiar de teroare.


Tarzan of the apes (6)

Lupte in junglă
             Hoinărelile tribului îi purtau adesea în vecinătatea cabanei închise şi tăcute de lîngă golful împrejmuit pe trei laturi de uscat. Pentru Tarzan, cabana era o sursă infinită de mister şi de plăcere. Se zgîia la ferestrele acoperite de perdele sau, căţărîndu-se pe acoperiş, privea în adîncurile smolite ale coşului, încercînd zadarnic să desluşească minunile aflate dincolo de pereţii masivi.
Închipuirea lui de copil făurea nişte fiinţe miraculoase care s-ar fi găsit acolo înăuntru şi imposibilitatea de a afla o cale spre a pătrunde pînă la ele îi sporea înmiit dorinţa de a intra. Îşi pierdea ceasuri întregi urcîndu-se pe acoperiş sau cocoţîndu-se pe ferestre pentru a descoperi un mijloc de acces, dar nu dădea nicio atenţie uşii, deoarece aceasta părea la fel de masivă ca şi pereţii.


Lili

In școala primară și în gimnaziu, parte din colegii mei de clasă proveneau de la Căminul de Copii. Stăteau acolo nu pentru că așa le plăcea, ci pentru că fuseseră abandonați de părinți. Pe spinarea lor trăiau o sumedenie de indivizi - pedagogi, bucătari, paznici, directori, care nu doar că erau plătiți de statul comunist, dar își făceau parte din rațiile de alimente, din banii de încălzire și din toate cele care li s-ar fi cuvenit copiilor. Nu toți, desigur, trebuie specificat de fiecare dată. Unii nu băgau mâna, erau oameni cu frica lui Dumnezeu. 


Mici intamplari cu animale (130)

Beţia gîştelor
Un inginer silvic, distins ornitolog al nostru, ne istoriseşte: „În jurul Aradului şi al Timişoarei sînt plantaţi foarte mulţi duzi; se găsesc peste tot în lungul şoselelor, pe străzile satelor, în curţile oamenilor. Vara, cînd se coc dudele, lumea nu mai dovedeşte să le culeagă pe toate; o mulţime cad jos şi cîteodată acoperă pămîntul de sub pomi cu un strat negru, continuu. Atunci ies şi gîştele oamenilor să le mănînce. Mai ales cine a umblat cu automobilul pe şosea în acel timp n-a putut să nu remarce cîrdurile de gîşte pe sub duzi, mîncînd la fructe. Trebuie bietul şofer să fie foarte atent să nu calce vreuna, căci de la un timp gîştele cam ameţesc şi nu mai ştiu să se ferească din drum. Pe căldură mare, în dudele răscoapte se produce repede o fer­mentaţie alcoolică, iar alcoolul produs se urcă în capul gîştelor. 


După mine!