Un cal de rasă
E
destul de urîtă. Totuşi e delicioasă!
Timpul
şi Dragostea au însemnat-o cu ghearele şi i-au arătat cu neîndurare ceea ce
fiecare minut şi fiecare sărut răpesc din tinereţe şi prospeţime.
E cu
adevărat urîtă; e furnică, păianjen, dacă vreţi, schelet chiar; la fel însă e
licoare,
leac balsamic, vrăjitorie! Într-un cuvînt, e delicioasă.
Timpul
nu i-a putut destrăma armonia scînteietoare a umbletului, nici eleganţa
indestructibilă a ferecăturii. Dragostea nu i-a vătămat suavitatea respiraţiei
de copil; şi Timpul nu i-a smuls nimic din părul îmbelşugat din care se
răspîndeşte în roşcate parfumuri toată vitalitatea îndrăcită a
Sudului francez: Nimes, Aix, Arles, Avignon,
Narbonne, Toulouse, oraşe blagoslovite de soare, îndrăgostite şi încîntătoare!
In
zadar Timpul şi Dragostea au muşcat-o cu înverşunare; nu i-au scăzut cu nimic
din vraja vagă, dar veşnică, a pieptului ei băieţesc.
Slăbită
poate, dar nu obosită, şi totdeauna eroică, te face să cugeţi la caii de stirpe
aleasă pe care ochii adevăratului amator îi recunoaşte chiar înhămaţi la un
faeton sau la un car greoi.
Şi apoi, e atît de dulce şi de arzătoare! Ea iubeşte
cum se iubeşte în toamnă; s-ar zice că apropierea iernii îi aprinde în inimă un
foc nou, şi servilitatea duioşiei sale n-are niciodată nimic obositor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu