Cei 13 si misterul (7)

Din nenorocire, băiatul adormi şi trenul, profitînd de împreju­rare, o luă pe un drum lăturalnic, intrînd în pădure.

In toiul nopţii, băiatul fu trezit de foşnetul crengilor şi de zgomotul roţilor mergînd cu mare viteză.

Neliniştit, se strecură în celelalte vagoane şi ajunse la loco­motivă. I se păru că dinăuntru veneau zvonuri de glasuri şi vru să intre cînd auzi pe cineva mormăind:

—    Băiatul doarme buştean. Cred că e timpul să-i aranjăm freza.

—    Nu te grăbi, Vampire. Mai avem un ceas.

—    Bine, Cap de Mort, fie şi aşa. Cora, du-te şi vezi ce fac ceilalţi.

    Băiatul auzi paşi îndreptîndu-se spre uşă şi se dădu la o parte. In întuneric o văzu ieşind pe Cora, înfăşurată într-o pele­rină neagră şi se luă după ea, tiptil, prin vagoane. Intre timp îşi scoase cureaua şi se pregătea s-o lege, cînd din spate se auzi un glas:

—    Cora, te urmăreşte cineva.

Cora se întoarse, dar din fericire se răsturnă şi băiatul îşi dădu seama că era o bufniţă adolescentă.

Aruncă cureaua peste ea şi o legă bine, ţinînd-o cu o mînă de cioc ca să nu ţipe. Din întuneric i se întinse un ghemotoc alb şi băiatul îl luă constatînd cu uimire că era o bucăţică din batista lui. Nu pierdu vremea şi i-o băgă în cioc, în timp ce Cora, furioasă, îşi rotea ochii galbeni cu o viteză maximă.

Deodată băiatul simţi durerea pătrunzătoare a unei muşcături în picior şi se întoarse. Zări o mogîldeaţă neagră depărtîndu-se în goană.

Nu avea nicio clipă de pierdut. Se duse în vagonul de cărbuni. Indivizii dormeau. Ii trezi pe toţi, le scoase bucăţelele de batistă din urechi şi fără vorbă îi băgă în buzunare pe Dick, Ursula, Bonifaciu, Porthos, şi-l strigă încet pe Jeff. Acesta însă nu se vedea.

— Aici sunt, răspunse şoricelul apropiindu-se. Am avut insomnie şi nevăzîndu-te, am plecat să te caut. Apoi şopti: Ştiu tot. Eu ţi-am dat batista.

Băiatul zîmbi recunoscător şi-l vîrî în buzunar.

—  Ce să fac cu ceilalţi? se întrebă el neliniştit. Invincibilul Ş avu o idee. I se încolăci în jurul taliei formînd un superb cordon negru.

Beatrice şi Rosamunda împletiră la repezeală un sac din lîna rămasă şi se băgară acolo împreună cu Piratul Roşu şi Vasilica.

Băiatul ridică sacul şi se uită prudent în jur. Cora nu văzuse nimic fiindcă era cu spatele, legată, şi nu se putea mişca. Băiatul se gîndi s-o elibereze ca să nu dea de bănuit. O dezlegă, îi scoase batista din cioc şi bufniţa o zbughi spre locomotivă. Apoi vru să sară din vagon, dar tocmai atunci trenul se opri şi el fu orbit de lumina neaşteptată a unor licurici.

—  Cap de Mort, leagă-l cu frînghia asta — porunci un glas gros şi un liliac cu pălărie neagră de gangster, înveşmîntat într-o pele­rină asemănătoare cu a Corei, se repezi la el. Băiatul vru să-i sucească gîtul, dar se trezi înconjurat de o ceată de bandiţi ce începură să-l zgîrie cu ghearele, să-l muşte şi mai ales fu ameţit de ciocul Corei care-i smulgea părul din cap cu o meticulozitate diabolică.

— Încetaţi! şuieră o pasăre coborînd din înălţimi şi prinse a se roti ameninţător deasupra cetei.

Bandiţii se supuseră imediat şi se dădură la o parte covîrşiţi de umilinţă şi respect.

— V-am poruncit să mi-l aduceţi întreg. Văd că-i lipsesc fire de păr din cap şi cămaşa e ruptă în zece locuri.

— Ne-a atacat — declară sumbru Cora.

— O să mai stăm noi de vorbă! şuieră pasărea şi întorcîndu-se spre băiat ordonă: încalecă pe Inocentul şi nu încerca să fugi. La prima mişcare îţi scot ochii, la a doua, Vampirul îţi bea sîngele şi la ultima, Dinte Fals te sugrumă.

    Băiatul zîmbi măgulit. Inocentul se apropie oferindu-şi amenin­ţător spinarea.   Băiatul încălecă şi ceata porni în urma lui.

   — De ce te cheamă Inocentul? întrebă băiatul cind ieşiră din pădure.

   — Pentru că sunt lup, răspunse acesta morocănos.

    Intr-adevăr, Inocentul avea dreptate şi băiatul se întristă la gîndul că-i pusese o întrebare aşa de stupidă.

Bufniţa mergea alături de Inocent, păstrînd o tăcere ostenta­tivă.

   — Ce drăguţă eşti noaptea, o complimentă băiatul, sperînd ca astfel s-o mai îmbuneze pe sinistra păzitoare.

   —  Nu te lega de ea c-o păţeşti! ţipă o mogîldeaţă, apropiindu-se de ei. Era un jder chior şi băiatul o băgă pe mînecă văzînd că o îndepărtase pe Cora şi-l supraveghea bănuitor.

    — Am ajuns, şuieră pasărea şi băiatul se pomeni în faţa unei gropi adînci, prevăzută cu o scară de lemn.

Invincibilul Ş strănută zgomotos.

    —  Noroc! îi ură Cora băiatului, destul de amabilă.

    Dar Jderul chior fu cît pe ce s-o ia la bătaie şi totul s-ar fi isprăvit printr-un măcel, dacă băiatul nu l-ar fi apucat de mijloc şi nu i-ar fi suflat timp de patru minute în lăbuţa dreaptă, fapt care i-a derutat pe bandiţi şi i-a pus pe gînduri.

Cap6