miercuri, 10 aprilie 2013

Trei milenii de umor(4)

Aflat, în primăvara anului 1744, la Twickenham, orăşel la sud-vest de Londra, Alexander Pope a căzut grav bolnav la pat. Autorul poemului „Essay on Man“ avea o constituţie plăpîndă. Starea sa era foarte gravă şi Pope nu-şi făcea iluzii. Un medic, prieten al familiei, a încercat să-i insufle curaj:
   O serie de simptome vorbesc de vindecare!
   Eu însă, a răspuns poetul, am să plec pe lumea cealaltă cu simptome cu tot!


Alexis Piron era foarte cunoscut prin lipsa lui de cumpătare. Intr-o vinere mare a fost văzut trecînd pe stradă cherchelit. Fiind acuzat de un confrate că merge împleticindu-se, Piron i-a răspuns printre sughiţuri:
   Sunt om, deci aparţin umanitătii. Hîc! Deci, daţi voie umanităţii să se clatine în această zi, hîc! în care divinitatea şi-a dat sfîrşitul! Hîc!

Satirele, epigramele şi cîntecele lui Piron erau spirituale, dar uneori foloseau un limbaj cam slobod. A fost propus să facă parte din Aca­demie, dar Ludovic al XV-lea s-a opus alegerii sale. Acest eveniment este consemnat şi pe piatra mormîntului său:
Ci-git Piron,
qui ne fut rien
Pas meme academicien

Poetul Jean-Baptiste Rousseau, al cărui nume nu trebuie con­fundat cu numele marelui său confrate, a scris o odă intitu­lată „Posterităţii". Voltaire, după ce a citit-o a zîmbit ironic:
— Iată o poezie care nu are să-şi nimerească adresa!

Într-o zi, pe culoarul Academiei, Crebillon a fost întrebat de un alt „nemuritor":
    Domnule Crebillon, este adevărat că aveţi respectabila vîrstă de optzeci şi opt de ani?
   Eu nu, numai actele mele, a răspuns autorul nenumărate­lor drame.
P3



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!