Din povestile lui Woody Allen(4)

O companie numită Foster-Miller a produs, de exemplu, nu cu mult timp în urmă, un material cu proprietăți conductibile: fiecare fibră poate transmite curent electric… astfel că, într-o bună zi, americanii… vor putea să-și reîncarce telefoanele mobile cu ajutorul tricourilor polo… îmbrăcămintea cu Abilități Tehnologice… a dezvoltat (o vestă care ascunde)… un „sistem de hidratare” și un buzunar dorsal pentru o sticlă cu apă, cu un pai care trece prin gulerul vestei înspre gura purtătorului.

    Anul viitor, DuPont va introduce un material care va reține temporar mirosurile deranjante – astfel încât, să spunem, cineva într-o cămașă, care a stat o noapte întreagă într-un bar îmbâcsit de fum de țigară va ajunge acasă la 5 dimineața mirosind de parcă și-ar fi petrecut timpul pe o pajiște, primăvara. Cercetătorii de la DuPont au inventat și materialul tratat cu teflon; petele sar pur și simplu de pe el.

Compania Kolon din Coreea de Sud a inventat, în schimb, un „costum parfumat”, tratat cu ierburi aromate cu proprietăți de calmare.

The New York Times Magazine, 15 decembrie 2002

 ***

M-am întâlnit cu Reg Millipede cu ceva vreme în urmă. Reg e unul dintre tovarășii mei de jocuri, din vremurile fericite când eram editor de poezie la Dry Heaves: A Journal of Poetry Opinion. Dacă e să spun adevărul, noi doi ne dădeam măsura valorii la mesele de whist și rummy la Pair of Shoes sau la Clubul Lordului Curzon, de pe strada care-i poartă numele.

— Ajung prin orașul tău din când în când, a recunoscut Millipede, în timp ce stăteam la intersecția dintre străzile Park și Seventy-four. În cea mai mare parte vin pentru afaceri. Sunt vicepreședinte pentru relațiile cu clienții la unul dintre cele mai mari osuare de pe Insula Wight.

Nu cred că greșesc dacă spun că, timp de aproape o oră, am derulat vechi amintiri, timp în care n-am putut să nu observ că însoțitorul meu își înclina sporadic fața înainte și puțin spre stânga, parcă aspirând un fel de băutură din ceea ce părea să fie un cep camuflat discret sub marginea reverului.

— Te simți bine? l-am întrebat în cele din urmă, așteptându-mă pe jumătate să primesc detaliile unui accident înfiorător, care culminase cu un ambulator de modă nouă. Ești pe perfuzii?

— Te referi la asta? a spus Millipede, arătându-mi buzunarul de la piept. Ah, ticălos cu ochii în patru. Nu, asta e pur și simplu o capodoperă a ingineriei bară croitoriei. Ești fără îndoială pus la curent cu faptul că lumea medicală a luat-o razna dintr-odată cu consumul de apă. Se pare că ne curăță rinichii, asta pe lângă numărul mare de alte beneficii. Ei bine, lâna asta dublu toarsă are integrat propriul sistem de hidratare. Există un rezervor pe piciorul stâng, iar un set de fire trece prin jurul taliei până la un robinet atașat cu grijă pe umăr. Am un computer digital racordat la tiv, care îmi permite să activez o pompă plasată în spatele unor cute, care împinge apă Evian printr-un pai din fibră optică. Și datorită croielii ingenioase reușesc să-mi păstrez aspectul spilcuit. Sunt convins că ești de acord cu mine – echipamentul ăsta se cere multiplicat.

Examinând costumul lui Millipede cu un scepticism rezervat de obicei apariției OZN-urilor, a trebuit să recunosc că părea venit dintr-o lume supranaturală.

— Pe Savile Row există o croitorie fabuloasă, mi-a spus el, întinzându-mi aferat adresa lor. Bandersnatch & Bushelman. Materiale postmoderne. Garantez că o să vrei să-ți schimbi garderoba integral – ceea ce n-ar fi chiar o idee rea, judecând după omagiul textil adus lui Emmet Kelly, cu care defilezi acum. Ai grijă să le spui că te-am trimis eu, și întreabă de Binky Peplum. N-o să te atingă prea rău la buzunar. Pa.

În timp ce mă prefăceam, de dragul vremurilor trecute, că mă amuza ofensa lui Millipede, nu-mi doream decât să-l trag în țeapă. Comparația lui invidioasă cu îmbrăcămintea clovnului mi s-a înfipt în suflet ca o coadă de scorpion, așa că m-am hotărât să investesc într-un mult-lăudat costum când voi fi acumulat destule puncte de fidelitate la compania de transport aerian încât să-mi permit o excursie în străinătate. Visul s-a transformat în realitate la sfârșitul verii, când, în sfârșit, am trecut pragul ultratehnologizat al firmei Bandersnatch & Bushleman de pe Savile Row, unde vânzătorul, sau e posibil să fi fost o călugăriță în gabardină, m-a țintuit cu privirea de parcă aș fi fost o recoltă de laborator într-un vas Petri.

— Iară s-a rătăcit unul din ăia! i-a strigat el unui coleg. Dacă-ți dau o jumătate de guinee, mi-a spus cu o voce scârțâind ca din banca juraților, cum pot să fiu sigur că-ți cumperi un castron de supă și nu-i irosești pe bere?

— Sunt un client, am chițăit, înroșindu-mă. Am venit tocmai din America să-mi împrospătez garderoba. Sunt amic cu Reg Millipede. Mi-a spus să-l caut pe domnul Binky Peplum.

— Aha, mi-a replicat vânzătorul, încercând să-mi localizeze cu exactitate jugulara. Nu mai căuta. Acum, că ai adus vorba, mi-aduc aminte că Millipede ne-a avertizat că o să treacă pe aici unii de teapa ta. Da, chiar a vorbit despre tine… lipsa completă a oricărui gust, copil al unui Dumnezeu mai mic… acum îmi revine totul în minte.

— Cu siguranță, scopul meu n-a fost niciodată să fac pe caraghiosul, am explicat. Sunt aici pur și simplu ca să mi se ia măsurile pentru un costum cumsecade.

— Te interesează anumite arome speciale? m-a întrebat Peplum, scoțându-și carnețelul de comenzi și făcându-i cu ochiul unui asociat.

— Arome? Nu, o croială conservatoare, cu trei nasturi, albastru clasic. Poate chiar și câteva cămăși. Eu mă gândisem la bumbac, dacă nu-i prea mare deranjul. Deși acum, că tot ai adus vorba, parcă simt un iz slab de mir și tămâie.

— E costumul meu, a recunoscut Peplum. Noua noastră linie oferă o mare varietate de mirosuri. Regina-nopții, ulei eteric de trandafiri, balsam de la Mecca. Vino încoace, Ramsbottom.

Un alt vânzător și-a făcut apariția, așteptând parcă să fie dat exemplu.

— Ramsbottom poartă chifle proaspăt coapte – aroma, vreau să spun.

M-am aplecat pentru o mostră din deliciosul miros de pâine făcută în cuptor.

— Foarte gustos. Adică, vreau să spun că mohairul e minunat, am zis.

— Putem să îmbibăm fibrele cu orice parfum, de la patchouli la porc la grătar. Asta-i tot, Ramsbottom.

— Eu vreau doar un costum albastru simplu. Deși am cochetat și cu flanelul gri, am chicotit cu un rânjet diabolic.

— Aici, la Bandersnatch & Bushelman, nu avem treabă cu materialele simple, mi-a spus Peplum, aplecându-se spre mine conspirativ. Te implor, nu mai sta în rând cu brutele.

Peplum a luat de pe un manechin o jachetă elegantă, în dungi verticale, și mi-a oferit-o.

— Poftim, încearcă să o pătezi, mi-a spus.

— S-o pătez? am întrebat.

— Da. Sunt sigur, cu puținele cunoștințe pe care le am despre tine, că ești genul care provoacă scurgeri masive pe haine. Știi tu, grăsime animală, superglue, cremă de ciocolată, vin roșu ieftin, ketchup. Ți-am făcut o descriere exactă?

— Presupun că sunt la fel de predispus ca oricare altul să pătez un costum, am bâiguit.

— Depinde cât e de neglijent acel oricare altul, a ciripit Peplum. Stai să-ți aduc niște mostre.

Mi-a întins o paletă de combinații amenințătoare pentru viața materialului, cu sosuri asortate și unsori.

— Chiar vrei să fac asta?

— Da, da, împrăștie niște coacăze negre pe jachetă sau sirop Fox U-Bet.

Adunându-mi curajul de a sfida ani de condiționări sociale, am împrăștiat un bulgăre de vaselină, numai ca să descopăr că nu se lipea sub nicio formă și nici nu lăsa urme. Același lucru a fost valabil pentru funingine, suc de roșii, pastă de dinți și cerneală indiană.

— Acum să vezi diferența când aplic aceleași substanțe pe hainele tale, mi-a spus Peplum, împroșcându-mi o porție generoasă de sos pe pantaloni. Observi cum decolorează materialul?

— Da, văd, văd, e groaznic, am spus șocat.

— Bună alegere a cuvintelor, a chicotit Peplum. Distruși pe vecie și totuși, pentru câteva sute în plus, n-o să mai trebuiască niciodată să te gândești la bavețică sau la înțelegeri cu curățătoriile. Sau să spunem că micuții îți pictează haina sport din piele de lamă.

— Nu vreau o haină sport din piele de lamă, i-am explicat, iar în locul unui preț usturător, prefer să-mi încerc norocul cu solvenții pentru pete.

— Apropo, a remarcat Peplum, avem și un material care respinge orice miros. Mă rog, nu știu cum e nevastă-ta, dar pot să-mi imaginez…

— E o femeie foarte frumoasă, am replicat rapid.

— Bine, știi cum se spune, totul e relativ. Aș putea, privind același chip, să văd ceva ce ar putea fi de vânzare numai în magazinele cu momeală vie.

— Stai puțin, am protestat.

— Teoretizez doar. Adică, să spunem că ai o secretară de la al cărei posterior nu-ți poți lua ochii, cu picioare lungi și bronzate, cu un decolteu adânc și cu buzele țuguiate, peste care-și trece limba tot timpul. Înțelegi unde bat, amice?

— Poate că sunt obtuz, am spus neconvingător.

— Poate? Să-ți fac o schemă și mai pe-nțeles, pelerinule. Să spunem că-ți faci de cap cu dulceața asta prin toate motelurile pe o rază de trei state.

— Niciodată n-aș…

— Te rog. Știu să păstrez un secret. Acum, când ajungi acasă, nevastă-ta simte o dâră subtilă de Quelques Fleurs pe vesta ta de călărie. Începi să ai epifania? Și imediat după asta fie transpiri din greu ca să nu te sufoce pensia alimentară, fie iubirea ta nemuritoare o ia razna și ajungi ca una dintre fotografiile alea vechi ale lui Weegee, cu o excavație supurândă între orbite.

— Asta chiar nu e o problemă pentru mine, am spus. Vreau ceva relaxat, dar elegant, de purtat la ocazii speciale.

— Bineînțeles că asta vrei – dar cu un ochi spre viitor. Noi nu facem doar costume, noi ne îmbrăcăm clienții într-un mediu postmodern. Cu ce te ocupi, domnule…?

— Duckworth, Benno Duckworth. Poate că mi-ai citit articolul despre dimetrul anapestic.

— Nu prea, a mărturisit Peplum. Dar mă impresionezi, ești genul versatil. Schimbător. M-aș aventura să spun chiar bipolar. E o prostie să negi. Îmi dau seama, chiar după puținul timp petrecut împreună, că psihicul tău oscilează de la benign și răzbunător până la confuz și, la rigoare, criminal.

— Te asigur, domnule Peplum, că sunt stabil. Dacă-mi tremură mâinile acum, e doar pentru că tot ce-mi doresc e un costum albastru, nu un mediu înconjurător. Nu vreau să iau ochii nimănui.

— Am exact ce-ți trebuie. O minunată lână scoțiană. Dar tratată cu cocktailul nostru secret pentru îmbunătățirea stării de spirit, care să-ți dea permanent o stare de bine.

— O stare de bine nemotivată, am ripostat cu o voce plină de sarcasm.

— Păi, e motivată de costum. Să ne imaginăm că ți-ai pierdut portofelul cu toate cărțile de credit în el și ajungi acasă, unde-ți descoperi Lamborghini-ul distrus și un bilet de răscumpărare care-ți cere de opt ori venitul net, dacă vrei să-ți mai vezi vreodată copiii. Cu costumul ăsta pe tine, nu-ți pierzi buna dispoziție și nici amabilitatea. Adevărul e că te și bucuri de necaz.

— Și copiii? am întrebat terifiat. Ei unde sunt? Legați și cu călușuri în gură într-un subsol?

— N-o să fie așa cum ți se pare acum dacă o să simți mângâierea textilelor noastre antidepresive.

— Sigur, am zis, dar după ce o să-mi scot costumul, n-o să am simptome adverse?

— Ei bine, mai sunt și ființe mai slabe, care tind să devină introvertite când își dau jacheta jos. De ce? Te gândești că ai putea vreodată să renunți cu totul?

— Mă rog, am spus, îndreptându-mă spre ieșirea de urgență. Dacă tot vorbim de renunțare totală, trebuie să plec. Am un raton acasă căruia trebuie să-i dau lăpticul.

În timp ce degetele mi se fixau în buzunar pe spray-ul cu piper, în eventualitatea că Peplum ar fi încercat să-mi împiedice ieșirea, mi-a atras atenția o mostră uluitoare de albastru-închis, pe care tipul încă nu mi-o prezentase.

— Ah, asta, a început Peplum când l-am descusut. Fibrele sunt împletite cu sute de fire conductibile. Nu numai că acest costum cade foarte bine, dar îți poate reîncărca telefonul mobil dacă-l freci puțin de mânecă înainte să suni.

— Ei, asta mai merge, am spus, prevăzând că produsul finit va fi stilat, practic, și în același timp îmi va anunța semenii că eram într-adevăr în avangardă.

Peplum, observând că ar putea da de bani, a scos un formular de comandă și s-a apropiat de mine, ca să încheiem afacerea. În timp ce scoteam un cec și acceptam prețul uriaș, cu inima zvâcnind la promisiunea acestei măiestrii croitorești, nimeni altul decât Ramsbottom, cu fața lipsită de orice culoare, a intrat ca o săgeată din camera cealaltă.

— Probleme, Binky, a șoptit el.

— Ești palid, a spus Peplum.

— Costumul nostru încărcător de celulare, s-a bâlbâit Ramsbottom – cel pe care l-am vândut ieri, ții minte – cașmir cu fire conductibile microscopice. Știi tu, ăla pe care îți poți freca mobilul ca să-l pui în funcțiune…

— Nu acum, a spus Peplum, tușind. Am o, știi tu, a adăugat, rotindu-și ochii spre mine.

— Ha? a murmurat Ramsbottom.

— Ei, știi tu, se naște unul la fiecare minut, i-a replicat Peplum.

— Da, desigur, a bâiguit noul venit agitat. Numai că tipul care și-a pus costumul încărcător de telefon a ieșit ieri din magazinul nostru de desfacere, a atins portiera de la mașină și a ricoșat în Palatul Buckingham. Acum e la terapie intensivă.

— Hmmm, a murmurat Peplum, calculând rapid toate daunele posibile. Probabil că nu și-a dat seama că e fatal să faci contact cu metale când ești îmbrăcat așa. Ia legătura cu familia, eu vorbesc cu departamentul juridic. E deja a patra oară luna asta când un cumpărător de costum conductibil e ținut în viață de aparate. Așa, unde eram? A, da, Ducksauce? Duckbill? Unde-a dispărut?

Să-l văd că-mi dă de urmă. Voltajul ridicat într-o pereche de pantaloni e exact genul de chestie care mă face să ricoșez până la Barneys, de unde mi-am cumpărat, direct de pe umeraș, un costum cu trei nasturi care nu face nimic postmodern, dacă nu punem la socoteală că adună scame.

3