sâmbătă, 25 mai 2013

Faceti-va bine (260)

Rostopasca
Denumire ştiinţifică: Chelidonium majus.
Denumire populară: negelariţă.
Prezentare. Rostopasca este o erbacee perenă, din familia papaveraceelor. Planta aceasta – uşor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben, acru şi otrăvitor – creşte sub forma unei tufe bogate. Tulpinile, puternice, au peri lungi, iar frunzele, palmate, au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. Florile, între două şi opt pe fiecare plantă, sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă, culoarea lor fiind galben-aurie. Rostopasca preferă locurile umbroase şi umede. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor, în liziere, prin grădini mai puţin îngrijite, în păduri. Din punct de vedere medicinal, valoroasă este întreaga plantă. Preparatul principal este un ceai, o infuzie. Tot din rostopască se mai prepară tincturi, mixturi, suc, extracte.


Substanţe active importante: chelidonina, proptopină, sparteină, hemochelidonină, cheleritrină, latex. Citind această listă, putem constata că este vorba, printre altele, şi despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. Unii dintre ei, printre care şi chelidonina, sunt toxici.
Întrebuinţări. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern şi extern. Extern, de exemplu, se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii, preparatul de rostopască fiind hrănitor şi antiseptic. Intern, rostopasca se foloseşte în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă, anghină pectorală), în tratarea tusei spastice, precum şi în afecţiuni ale bilei şi ficatului. Rostopasca se foloseşte şi în unele cazuri de cancer, având, se spune, efecte antitumorale. Are influenţă, de asemenea, şi asupra sistemului nervos. Specialiştii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie, compuşi săi fiind toxici.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!