Somnul de veci (14)

PAISPREZECE

Era cinci fără zece când am parcat maşina aproa­pe de holul de la intrarea blocului cu apartamente de pe Randall Place. Câteva ferestre erau luminate, iar aparatele de radio răcneau în beznă. M-am suit cu liftul automat până la etajul patru şi-am apucat-o pe un coridor larg, cu covor verde şi lambrisat în sidefiu. Prin uşa deschisă, cu paravan de plasă, sufla o briză rece spre scara de incendiu.

Lângă uşa marcată cu numărul 405 se afla un mic buton de fildeş. L-am apăsat şi mi s-a părut c-am aşteptat o eternitate. Apoi uşa se întredeschise fără zgomot. Se deschise prudent şi furiş. Bărbatul din cadrul ei avea picioare lungi, pieptul larg, umeri înalţi şi ochi căprui-închis pe faţa cafenie inexpre­sivă, care învăţase demult să-şi controleze reacţiile. Un păr ca şpanul îi invadase ceafa, lăsându-i în schimb descoperită o mare suprafaţă din fruntea bombată şi cafenie care, la o privire neatentă, ar fi putut trece drept sălaşul minţii. Ochii întunecaţi mă cercetară impersonal. Degetele lungi, subţiri şi cafenii ţineau marginea uşii. Nu rosti niciun cuvânt.

— Geiger? l-am întrebat.

N-am remarcat nici o schimbare pe faţa lui. Luă o ţigară din dosul uşii, o vârî între buze şi trase din ea puţin fum. Fumul veni spre mine într-un colac leneş, dispreţuitor, însoţit de o voce rece şi calmă, la fel de fadă ca şi cea a unui crupier.

— Ce-ai spus?

— Geiger. Arthur Gwynn Geiger. Tipul cu căr­ţile.

Omul îmi cântări fără grabă cuvintele. Coborî privirea spre vârful ţigării. Cealaltă mână, cea care ţinuse uşa, pieri de la vedere. Judecând după umărul lui, mâna-i ascunsă ar fi putut face unele mişcări.

— Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta, zise el. Locuieşte pe aici?

Am zâmbit. Nu i-a plăcut zâmbetul meu. Privirea deveni răutăcioasă. L-am întrebat:

— Eşti Joe Brody?

Faţa cafenie se contractă.

— Şi ce dacă sunt? Ai treabă cu mine, amice, sau te distrezi numai?

— Aşadar eşti Joe Brody. Şi nu cunoşti pe nimeni cu numele Geiger. Foarte ciudat.

— Mda! Poate că ai un simţ ciudat al umorului. Cară-te cu el de aici şi pune-l în valoare în altă parte.

M-am sprijinit de uşă şi i-am zâmbit visător.

— Ai cărţile, Joe. Iar eu am lista clienţilor. Ar trebui să discutăm.

Nu-şi ridică ochii de pe faţa mea. În camera din dosul lui se auzi un zgomot slab, ca şi cum un inel de metal pentru perdele s-ar fi mişcat uşor pe o tijă metalică. Se uită într-o parte în cameră. Des­chise şi mai mult uşa.

— De ce nu, dacă îţi închipui c-ai ceva la mână? zise el rece.

Îmi făcu loc să intru. Am trecut pe lângă el şi am intrat în cameră.

Era o odaie plăcută, mobilată frumos şi nu prea îngrămădită. În peretele opus, înaintea unei terase de piatră, se deschidea un glasvand care dădea spre dealurile cufundate în amurg. Lângă glasvand, pe peretele dinspre apus se găsea o uşă închisă, iar aproa­pe de cea de la intrare o alta, în acelaşi zid. Ultima avea însă o draperie de pluş trasă pe o tijă subţire de alamă, fixată în tocul de sus.

Mai rămânea peretele dinspre răsărit, fără nicio uşă. La mijloc, lipită de zid, se afla o canapea, aşa că m-am aşezat pe ea. Brody închise uşa şi se îndreptă cu paşi piezişi spre un birou înalt, din stejar, bătut în ţinte pătrate. O cutie din lemn de cedru cu bala­male aurite se afla pe raftul de jos al biroului. Aşeză cutia pe un fotoliu, la jumătatea distanţei între cele două uşi şi luă loc. Mi-am pus pălăria pe canapea şi-am aşteptat.

— Ei bine, te ascult, zise Brody. Deschise cutia cu ţigări de foi şi dădu drumul la chiştocul ţigării într-o farfurioară de alături. Vârî în gură o ţigară de foi lungă şi subţire. Vrei o ţigară de foi?

Îmi zvârli una prin aer.

Am prins-o. Brody scoase un revolver din cutia de ţigări de foi şi-l îndreptă spre nasul meu. M-am uitat la armă. Era un revolver de poliţie negru, calibru 38. În clipa aceea n-am avut nici un argument împotriva lui.

— Deştept, nu? zise Brody. Ia scoală-te puţin. Fă câţiva paşi încoace. Ai să poţi respira niţel aer curat cu ocazia asta.

Vocea lui suna premeditat calm, ca a gangsterilor din filme. Filmele i-au făcut pe toţi să vorbească astfel.

— Ei nu? am spus, fără să mă mişc. O groază de arme în oraş şi prea puţină minte. Eşti al doilea individ pe care-l întâlnesc în ultimele ore şi care îşi închipuie că dacă ţine un revolver în mână înseamnă c-a apucat lumea de coadă. Lasă jos arma şi nu fi caraghios, Joe.

Sprâncenele i se alipiră şi mă împunse cu bărbia. Avea ochi răi.

— Numele celuilalt individ e Eddie Mars, i-am spus. Ai auzit vreodată de el?

— Nu.

Brody ţinea încă arma îndreptată spre mine.

— Dacă află vreodată unde-ai fost aseară când ploua, te şterge de pe suprafaţa pământului, cum ştergi un cec cu guma.

— Ce reprezint eu pentru Eddie Mars? întrebă Joe rece, dar coborî revolverul până la genunchi.

— Nici măcar o amintire, i-am răspuns.

Ne-am uitat lung unul la celălalt. Dar eu m-am uitat şi la papucul negru şi ascuţit care se vedea sub draperia de pluş de la uşa din stânga mea.

— Nu mă înţelege greşit, spuse Brody liniştit. Nu sunt un dur, sunt doar prudent. Nu ştiu absolut de loc cine eşti. Din câte ştiu, ai putea fi un criminal plătit.

— Nu eşti destul de prudent, i-am răspuns. Manevra cu cărţile lui Geiger a fost ceva îngrozitor.

Trase adânc şi încet aer în piept şi îl expiră în tăcere. Apoi se aplecă pe spate, îşi puse picior peste picior şi lăsă pistolul pe genunchi.

— Nu te amăgi că n-am să fac uz de armă dacă va trebui, zise el. Ce informaţii ai?

— Spune-i prietenei cu papuci de casă ascuţiţi să intre în odaie. O să obosească tot ţinându-şi răsu­flarea.

Brody o strigă fără să-şi ridice ochii de la sto­macul meu.

— Hai înăuntru, Agnes.

Draperia se smuci şi femeia cu păr blond-cenuşiu din magazinul lui Geiger, cu ochii ei verzi şi şoldurile unduitoare ni se alătură în cameră. Mă privea cu un fel de ură asasină. Nările i se strânseseră iar privirea căpătase câteva nuanţe mai închise. Arăta foarte nefericită.

— Am fost sigură c-ai să ne provoci neplăceri, se răsti ea la mine. I-am spus eu lui Joe să bage de seamă.

— Mai bine îi spuneai să bage de seamă să nu primească un picior în dos, i-am replicat.

— Presupun că ăsta e un spirit, zise blonda.

— A fost, dar acum probabil nu mai e, i-am răspuns.

— Scuteşte-mă de bancuri, mă sfătui Brody. Joe e destul de prudent. Fă mai multă lumină ca să văd să-l împuşc pe tipul ăsta, dacă va fi cazul, îi spuse el.

Blonda aprinse imediat o lampă înaltă cu picior. Apoi se lăsă jos pe scaunul de lângă lampă şi rămase ţeapănă, de parcă ar fi strâns-o centura prea tare. Am dus la buze ţigara de foi şi i-am muşcat vârful. Pistolul Colt al lui Brody mă urmări cu interes deo­sebit în timp ce scoteam chibriturile şi aprindeam ţigara de foi. Am tras fumul în piept să văd ce gust are şi-am spus:

— Lista clienţilor de care ţi-am pomenit e codi­ficată. N-am găsit încă cheia codului, dar sunt vreo cinci sute de nume. Ştiu că ai vreo douăsprezece lăzi pline cu cărţi. Trebuie să fie cel puţin cinci sute de cărţi. Mai sunt o groază altele împrumutate, dar să spunem doar aşa, ca să fim prudenţi, că numărul total e de cinci sute. Dacă ai o listă bună şi rentabilă şi dacă împrumuţi numai cincizeci la sută din cărţi, tot aduc un venit de o sută douăzeci şi cinci de mii de dolari. Amica dumitale e bine informată în această privinţă. Eu ghicesc doar. Oricât de mult ai coborî taxa de împrumut, ea nu va ajunge sub un dolar. Marfa asta costă bani. Cu un dolar de carte împru­mutată, iei o sută douăzeci şi cinci de mii de dolari şi-ţi rămâne şi capitalul. Cu alte cuvinte, ai încă tot capitalul lui Geiger. E destul ca să omori pe cineva.

— Eşti ţicnit, sticlete blestemat... spuse blonda.

Brody îi rânji şi se răsti la ea.

— Ţine-ţi gura, pentru Dumnezeu! Gura!

Se linişti, luând un aer ultragiat de durere lentă şi furie greu stăpânită. Îşi scărpină genunchii cu unghiile argintii.

— Nu-i o afacere pentru fraieri, i-am spus lui Brody aproape cu afecţiune. E nevoie de un specialist abil ca tine, Joe. Trebuie să câştigi încrederea clien­ţilor şi s-o păstrezi. Cei care dau bani pe cărţi obscene, luate cu împrumut, sunt la fel de nervoşi ca nişte ducese bătrâne care nu găsesc closetul. Eu unul cred că ideea cu şantajul a fost o mare greşeală. Propun să renunţăm la ea şi să ne apucăm de vânzări legale şi de împrumut de cărţi.

Brody mă urmări cu ochii lui căprui-închis. Pis­tolul continua să-mi ameninţe organele vitale.

— Eşti un tip nostim, zise el calm. Cine conduce această splendidă afacere?

— Tu o conduci. Sau aproape o conduci.

Blonda se înecă de furie şi-şi pipăi urechea. Brody nu zise nimic. Se mulţumi să mă privească.

— Ce? strigă blonda. Stai aici şi încerci să ne spui că domnul Geiger se ocupa cu astfel de lucruri chiar in inima oraşului? Nu eşti în toate minţile.

I-am aruncat o privire ironică, dar politicoasă.

— Fireşte că asta vreau să spun. Toată lumea e la curent cu combinaţia. Hollywoodul e făcut pen­tru aşa ceva. Dacă trebuie să existe o asemenea între­prindere, atunci toţi poliţiştii şmecheri vor ca ea să se afle chiar pe strada principală. Pentru acelaşi motiv încurajează şi cartierele cu bordeluri. Ştiu unde să se ducă atunci când vor.

— Dumnezeule, zise blonda. Îl laşi pe cretinul ăsta să stea aici şi să mă insulte, Joe? Tu cu un pistol în mână, iar el doar cu o ţigară de foi?

— Îmi place ce spune, zise Brody. Tipul are idei grozave. Închide pliscul şi ţine-l închis, sau te ples­nesc cu pistolul peste el.

Vântură pistolul într-un fel din ce în ce mai neglijent.

Blonda se înăbuşi de furie şi se întoarse cu faţa la perete. Brody se uită la mine şi-mi spuse cu şire­tenie:

— Şi cum am ajuns să conduc această afacere splendidă?

— L-ai împuşcat pe Geiger ca s-o preiei. Aseară în timp ce ploua. Era o vreme grozavă de împuşcat. Nenorocirea e că nu erai singur când l-ai curăţat. Fie că n-ai băgat de seamă, ceea ce nu mi se pare probabil, fie că te-ai speriat şi-ai întins-o. Ai avut însă destul curaj ca să scoţi filmul din aparat şi să te întorci mai târziu ca să ascunzi cadavrul, pentru a avea timp să muţi cărţile mai înainte ca poliţia să ştie că are de anchetat o crimă.

— Mda, zise Brody dispreţuitor.

Pistolul îi juca pe genunchi. Faţa lui cafenie deve­nise rigidă ca o bucată de lemn sculptat.

— Rişti mult, dom'le. Ai un noroc formidabil că nu l-am curăţat eu pe Geiger.

— Cu toate acestea n-ai decât să iei acum în antrepriză, afacerea, i-am spus bine dispus. Eşti cel mai indicat pentru ea.

— Crezi c-ai montat totul împotriva mea?

Vocea i se înăspri.

— Sunt sigur.

— Cum adică?

— E cineva care o să-ţi spună cum. Te-am pre­venit că există un martor. Nu face pe prostul cu mine, Joe.

Atunci explodă.

— Târfa dracului! urlă el. Ea m-a trădat! Ea e în stare!

M-am lăsat pe spate şi i-am rânjit.

— Perfect. Gândeam că tu ai fotografiile ei de nud.

N-a spus nimic. Nici blonda n-a mai spus nimic. I-am lăsat să rumege. Faţa lui Brody se lumină încet, cu un fel de uşurare cenuşie. Îşi puse pistolul pe marginea mesei, lângă fotoliu, cu mâna dreaptă gata să-l apuce. Scutură pe covor cenuşa de la ţigara de foi şi mă privi fix, iar ochii lui erau ca o dungă trasă printre pleoapele îngustate.

— Cred că-ţi închipui că sunt fraier, zise Brody.

— Pentru un escroc, eşti de talie mijlocie. Dă încoa' fotografiile.

— Care fotografii?

Am clătinat din cap.

— Lasă farsa, Joe. Dacă faci pe nevinovatul nu ajungi nicăieri. Ori ai fost acolo aseară, ori ai obţinut fotografiile nudului de la cineva care a fost. Ştii că ea a fost acolo, fiindcă ai pus-o pe prietena ta s-o ameninţe pe doamna Regan că anunţă poliţia. Singurul fel în care ai fi putut să afli destule pentru a începe şantajul era să fi fost martor ocular la cele întâmplate sau să posezi fotografiile, cunoscând unde şi când au fost luate. Spune ce ştii şi fii deştept.

— Mi-ar trebui nişte bani, zise Brody.

Îşi întoarse discret capul ca să se uite la blonda cu ochi verzi. Ochii ei nu mai erau verzi şi culoarea blondă a părului devenise îndoielnică. Se dezumflase ca un iepure proaspăt ucis.

— Nu-i rost de bani, i-am răspuns.

— Cum ai aflat despre mine? zise el şi se strâmbă amar.

Mi-am tras afară portvizitul şi i-am arătat insigna de detectiv.

— Îl urmăream pe Geiger... pentru un client. Aseară am fost afară, în ploaie. Am auzit împuşcă­turile. Am dat buzna înăuntru. N-am văzut asasinul. Am văzut în schimb toate celelalte.

— Şi n-ai suflat o vorbă, rânji Brody.

Am vârât portvizitul la loc.

— Da, am recunoscut. Deocamdată. Îmi dai foto­grafiile sau nu?

— N-am priceput ce-i cu cărţile, spuse Brody.

— Le-am urmărit când au fost aduse aici de la magazinul lui Geiger. Am un martor.

— Băiatul ăla tâmpit?

— Care băiat tâmpit?

Se strâmbă din nou.

— Băiatul care servea la magazin. A întins-o după ce-a plecat camionul. Agnes nici măcar nu ştie unde locuieşte.

— Asta-i util, i-am spus rânjind. Amănuntul ăsta m-a neliniştit niţel. A mai fost vreunul dintre voi până aseară acasă la Geiger?

— Nici măcar aseară, răspunse violent Brody. Aşadar fata pretinde că eu l-am împuşcat, nu?

— Dacă aş avea fotografiile aş putea s-o conving că se înşeală. S-a bătut cam mult aseară.

Brody suspină:

— Mă urăşte de moarte. Am dat-o afară. Fireşte, am fost plătit, dar trebuia s-o fac în orice caz. E prea ţicnită pentru un om simplu ca mine. Îşi curăţă gâtlejul. Ce-ar fi totuşi să-mi dai nişte bani? Sunt lefter. Agnes şi cu mine trebuie să ne mutăm.

— N-o să primiţi bani de la clientul meu.

— Ascultă...

— Dă fotografiile, Brody.

— Du-te dracului. Ai câştigat.

Se ridică şi îşi strecură pistolul în buzunarul de la şold. Vârî mâna stângă în haină. Tocmai o ţinea acolo, cu faţa descompusă de dezgust, când sună soneria şi continuă să sune.

Cap13