luni, 22 iulie 2013

Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.
Dacă obții iertarea, nu inseamna ca nu ai comis faptele rele. Le-ai comis, dar asta nu se pune, aici e frumusetea. Nici chiar Dumnezeu nu poate sa faca in asa fel incat ceea ce s-a intamplat sa se dezîntâmple. Insă el poate să te ierte, poate să anuleze iadul pe care l-ai purtat cu tine toată viața. De altfel, Cristos chiar spune lucrul ăsta: „în ce te voi găsi, în aceea te voi judeca”. Mă găsește în iad, acolo o să rămân. Mă găsește pocăit și iertat, mă transferă in Rai. Cred că merită făcută încercarea pocăinței. In fond ce inseamnă să te pocăiești? Simplu, să te gândești la ce-ai făcut, să-ți pară rău pentru toate relele și să te rogi pentru iertare. Cui să te rogi? Simplu, celui în care crezi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!